1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

China, oficial Republica Populara Chineza, are o economie ce este in prezent clasata pe locul al doilea in lume, dupa PIB-ul nominal ce in 2017 a fost de peste 12.000 de miliarde USD[1], FMI clasand-o totodata pe prima pozifie dupa PIB-ul PPP, care in 2017 a avut valoarea de peste 23.000 de miliarde USD. Pana in 2015, economia Chinei a avut o crestere medie de 10% pe an in decursul ultimilor 30 de ani, ceea ce face ca economia Chinei sa aiba cea mai spectaculoasa crestere din ultimii 50 de ani.

tnsa, economia acestei fari are o istorie ce se intinde pe mai mult de 2000 de ani si cuprinde politicile a 14 forme de guvernare, cele mai multe dintre acestea urmand o forma de guvernare imperialista fiind denumite dinastii. tn mare parte din aceasta istorie, economia de pe teritoriul pe care astazi guverneaza Republica Populara Chineza a fost condusa in sistem centralizat, iar dezvoltarea tehnologica, industriala si economica a fost controlata de catre stat. Razboaiele au ravasit in permanenfa teritoriul in care de mai mult de 1 mileniu traieste cea mai mare parte a populafiei lumii, ceea ce a impiedicat China sa aiba politici coloniale, deoarece cea mai mare parte a armatei trebuia sa pazeasca granifele teritoriului de pe continent.

Pentru a descrie mai usor parcursul dezvoltarii economice al Chinei, am considerat ca cel mai propice punct de inceput pentru analiza mea sa fie inceputul dinastiei Qing din 1644, deoarece inainte de acest punct China se afla intr-o perioada de razboi constant, ce a durat mai mult de 2 secole si a fost rezultatul indirect al destramarii Imperiului Mongol de la inceputul secolului XIV. Dinastia Qing a inceput oficial in 1636 cand China se afla intr-un razboi intern intre dinastia Ming, ce se afla intr-o stare de declin si anumite grupari rebele. tn 1644, dinastia Qing care era aliata cu unele grupari rebele din acea perioada a cucerit Beijingul, capitala dinastiei precedente si astfel s-a instaurat la conducerea unei mari parji din teritoriul Chinei, insa pana in 1683, a reusit sa acapareze tot teritoriul dinastiei precedente.

tnceputul guvernarii dinastiei Qing, a fost intampinat de rebeliuni, foamete si diferite epidemii, iar pentru a reduce numarul victimelor s-a decis implementarea unui proces de curalare a jarmurilor, prin care s-a ordonat ca oricine traieste la o distanja mai mica de 25 de km pana la jarm sa fie mutat mai in interiorul tarii, armata fiind mobilizata pentru a pazi granitele noi formate, astfel inceputul dinastiei a insemnat o perioada de izolare si recuperare economica. Viziunea inijiala a imparatului era general izolationista, deoarece teritoriul pe care acesta il stapanea era suficient de vast §i plin cu toate resursele de care jara avea nevoie, astfel se dorea limitarea comerjului international. tnsa cu timpul si cu trecerea de la un imparat la altul, aceasta viziune a devenit mai deschisa spre schimb, deoarece s-au putut observa beneficiile aduse de comerjul international.

Pana la sfarsitul secolului XVII, dinastia a implementat o serie de politici care au imbunatatit destul de mult situajia economica a jarii, politici ce au continuat si in secolul XVIII prin dezvoltarea si extinderea piejelor comerciale, insa nu au fost suficiente pentru a face economia aceasta suficient de competitiva pentru a concura cu economiile Europene din timpul Revolujiei Industriale. tn secolul XVIII, a venit o perioada expansionista in care dinastia a cucerit complet teritoriile Xinjang si Tibet si a integrat aceste regiuni, impreuna cu regiunea Mongolia, in economia Chineza. De asemenea, s-au introdus pe scara larga cateva culturi agricole straine, cum ar fi cartofii[2], aceste culturi au ajutat la cresterea spectaculoasa a populajiei de la aproximativ 200 de milioane in timpul dinastiei Ming, la peste 400 de milioane in timpul dinastiei Qing. Piejele comerciale s-au extins considerabil prin stimulente date populajiei cum ar fi: reducerea poverii fiscale a lucratorilor si inlocuirea sistemului Corvee[3] cu o taxa pe numarul persoanelor angajate. tn tot acest timp, China a continuat sa fie un mare exportator de ceaiuri, matase si diferite produse, creand o balanja comerciala favorabila cu jarile Europei de Vest.

Desi au existat politici care sa favorizeze extinderea comerjului, acestea au fost in mare parte izolajioniste, guvernul interferand destul de mult in economie si incercand sa limiteze cat mai mult comerjul cu alte state. Monopolul guvernului asupra producjiei si distribujiei sarii a fost instaurat si a devenit una din principalele surse de venit pentru acesta. tngrijoraji fiind de puterea si influenja comercianjilor bogaji, conducatorii statului au incercat sa le limiteze licenjele comerciale si in general le refuzau ofertele de a deschide noi mine sau facilitati de produce, existand except daca se dorea dezvoltarea unor zone sarace. Breslele comerciantilor s-au dezvoltat in toate orasele Chinei, adesea acaparand influenza sociala si de multe ori chiar si politica. Comerciantii bogati, facandu-si legaturi pana la cele mai inalte nivele politice, au acumulat averi uriase si au reusit sa controleze tot mai multe domenii cum ar fi productia artistica, productia textila si agriculture.

Tot in secolul XVIII s-a creat sistemul Canton care a limitat comertul cu tarile Europei de Vest doar in zona de S-E a orasului Guangzhou[4], unde conform acestui sistem, o breasla de comercianti chinezi aprobati de conducatorii statului au monopolizat exportul Chinei si asigurau plata taxelor catre stat. tnsa, concentrarea unui volum de bunuri destinate spre export doar intr-o anumita zona a insemnat ca cei care vindeau bunurile trebuiau sa mentina preturile la un nivel cat mai competitiv, astfel nivelul general al preturilor fluctua destul de mult dar avea o tendinta generala de scadere. Astfel s-a creat un mediu propice pentru schimburile comerciale intre China si statele Europei de Vest, volumul schimburilor dublandu-se la fiecare 18 ani pana la inceputul secolului XIX.

tn prima parte a secolului XIX, economia dinastiei Qing era in plina ascensiune din cauza unui volum mare de exporturi. Sistemul economic intern nu a avut de suferit deoarece China avea suficiente resurse naturale cat sa nu se creeze discrepante intre volumul bunurilor exportate si bunurile ce erau destinate pentru consum. De asemenea, implementarea de catre statele din Europa de Vest, America si Rusia a standardului aur a facut ca volumul de aur ce intra pe teritoriul Chinei, ca plata pentru exporturi sa creasca foarte mult, ceea ce a contribuit destul de mult la dezvoltarea economiei interne a Chinei. tnsa, acest lucru nu era pe placul statelor ce doreau sa faca comert cu China deoarece cu cat economia Chinei crestea, cu atat mai mult ramaneau neschimbate conditiile in care se faceau schimburile comerciale. Aceste conditii nu erau prielnice, in special pentru Imperiul Britanic, care cheltuia foarte mult aur pe bunurile importate din China, astfel limitand lira din circulatia interna, incetinind cresterea economica si cauzand deflate.

Au fost trimise misiuni diplomatice inca de la sfarsitul secolului XVIII de catre Imperiul Britanic, Olanda si Rusia, in speranta ca se va putea negocia reducerea tarifelor si deschiderea de noi porturi comerciale, deoarece devenise destul de greu sa obtii un pret convenabil pentru bunurile chinezesti din pricina sistemului Canton care acum ajunsese o piedica in calea schimburilor internationale. Comerciantii chinezi, fiind singurii care aveau permisiunea sa comercializeze bunuri acolo, nu mai concurau pentru preturi cat mai atractive ci acum stabileau preturi din ce in ce mai mari, statul nu intervenea deoarece taxele colectate din exporturi cresteau datorita cantitatii tot mai mari de bunuri ce se exporta.

insa, printre bunurile comercializate in China se afla si opiul care a fost in centrul unor dezbateri destul de agresive pana in Noiembrie 1839 cand, pe baza tensiunilor comerciale ce au tot crescut in ultimii ani, a inceput Primul Razboi al Opiului care a durat aproape 3 ani si a implicat aproximativ 20.000 de trupe britanice plus o parte din flota imperiala, iar de partea cealalta au fost peste 200.000 de trupe ale dinastiei Qing. Acest razboi a semnalat inceputul declinului pentru dinastia Qing, care a pierdut o parte importanta a teritoriului sau si anume insula Hong Kong si a fost fortata sa-si deschida porturile pentru comertul international. Dupa aproape doua decenii, in octombrie 1856, a inceput cel de-al Doilea Razboi al Opiului care s-a soldat cu pierderea totala a celui mai important port comercial al Chinei.

inceputul secolului XX a surprins China intr-o stare deplorabila, suferind o serie de infrangeri in razboaiele si rebeliunile ce au urmat dupa 1860 si nefiind in stare sa aduca economia intr-o stare stabila. Astfel, in 1911 Revolutia Xinhai a eliminat sistemul imperial din China luand nastere Republica China, care a ajutat industria tarii sa creasca foarte mult, in ciuda unor divergente politice din interiorul guvernului. Dezvoltarea industriei a avut cresterea cea mai mare in timpul Primului Razboi Mondial, in timpul caruia produsele chinezesti erau cautate foarte mult de tarile participante in razboi. Importurile Chinei au scazut drastic cand razboiul a ajuns la scara mondiala, ceea ce a fortat economia sa-si creasca puterea industriilor pentru a acoperi atat cererea interna cat si cea externa. Spre exemplu, in 1913, industria textila din China detinea 480.000 de masini de cusut, in timp ce pana in 1918 numarul acestora a crescut la 650.000, iar pana in 1921 China a ajuns sa detina peste 1,2 milioane de masini de cusut. Fabricile mari de paine si-au triplat numarul de la 57 in 1914 pana la peste 150 in 1921.

Unele regiuni din China erau intr-o stare de razboi constant dupa instaurarea republicii, anumite provincii declarandu-si independenta in mod frecvent. in schimb, economia rurala nu a suferit schimbari majore ci a fost mai mult directionata spre productia agriculturala a recoltelor destinate exportului, ceea ce a facut-o destul de sensibila la schimbarile de preturi pe pietele internationale. Exporturile cheie includeau: ceaiul, matasea, trestia de zahar, tutunul, bumbacul, porumbul si arahidele.

Dupa 1927, cand Chiang Kai-shek a reusit sa reunifice China, prin descaladarea conflictelor si prin imbunatatirea considerabila a economiei, a urmat o perioada de prosperitate relativa. Guvernul a inceput sa stabilizeze nivelul de colectare a taxelor, sa creeze un buget national stabil, sa finanteze constructia de infrastructure cum ar fi sinele de cale ferata si linii de comunicatie. insa in 1937, Japonia a invadat China, iar pe masura ce al Doilea Razboi Mondial lua amploare s-a amplificat si razboiul civil deja existent in China. Razboaiele au devastat economia Chinei, capacitatea industriala a fost redusa la 20% din cea de dinainte de razboi, influxul de bunuri americane ieftine a facut ca moneda sa-§i piarda din valoare, iar pierderea umana considerabila, de peste 20 de milioane de cetateni, a incetinit si mai mult dezvoltarea.

tn 1949, fortele comuniste din China au capturat Beijingul si mai apoi Nanjingul, iar pe 1 octombrie 1949 a fost proclamata Republica Populara Chineza. Guvernul democratic s-a relocat in Taiwan[5] ce a fost sub dominate japoneza, dar insa asta a contribuit la crearea unui sistem educational stabil. Taiwan-ul a continuat sa se dezvolte sub guvernul democratic si a ajuns sa fie cunoscut ca unul din cei 4 tigri asiatici datorita „miracolului economic”.

Principalul obiectiv al guvernului comunist in perioada ce a urmat dupa razboi a fost sa readuca economia intr-o stare de functionare normala. Au fost facute demersuri pentru a repara sistemul de transport si cel de comunicatii, sistemul bancar a fost nationalizat si au fost aplicate o serie de politici cu efect rapid care au dus inflatia la un nivel controlabil pana in 1951, guvernul unificand sistemul monetar, restrictionand creditele si bugetele guvernamentale punandu-le sub control central si garantand valoarea monedei nationale.

Comertul a fost stimulat si partial reglementat prin infiintarea de companii comerciale de stat, denumite departamente comerciale, care reprezentau o competitie pentru comerciantii privati deoarece aveau influenta mai mare si puteau cumpara bunurile mai ieftin datorita stimulentelor primite de stat. Industria a suferit o transformare rapida in ideea ca daca in 1949 aproximativ o treime din intreprinderile industriale erau sub controlul statului, pana in 1952 numai 17% din intreprinderile industriale erau detinute de mediul privat, insa si acestea aveau legaturi stranse cu guvernul comunist. Agriculture a suferit o schimbare majora deoarece intr-un timp foarte scurt aproximativ 45% din terenul arabil, care inca nu era detinut de stat, a fost transferat de la detinatorii de pamanturi, care aveau o productivitate relativ ridicata, la peste 60% din familiile rurale care inainte de implementarea coletiviizarii nu detineau pamanturi. Procesul de nationalizare agriculturala a fost completat prin infiintarea unor intreprinderi similare cu CAP-urile infiintate de regimurile comuniste din Europa de Est, iar pana in 1958, 98% din populatia ce avea ferme erau membri ai acestor intreprinderi de stat.

La Congresul National al Adunarii Populare a Partidului Comunist din 1978 liderii partidului au decis sa puna in aplicare un program de reforma graduala dar fundamentala[6] a sistemului economic. Acestia au concluzionat ca varianta maoista a economiei planificate central a fost un esec si nu a reusit sa produca o crestere economica eficienta, ceea ce a facut ca economia Chinei sa ramana mult in urma economiilor din vest si a noilor puteri industrializate din Asia si anume Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong si Taiwan. Scopul reformelor nu a fost sa abandoneze sistemul comunist ci sa-l faca sa functioneze mai bine, prin cresterea importantei mecanismelor pietei in sistem si prin reducerea si nu eliminarea planificarii guvernamentale si a controlului direct al economiei.

Economia chinezeasca a recapatat, in anii 90, avantul necesar pentru a-si dezvolta capabilitatile. Crearea in aceasta perioada a peste 2000 de „zone economice speciale”, a facilitat si mai mult expansiunea economica datorita influxului de capital strain pe care acestea il facilitau, ceea ce facea ca productia sa creasca si investitiile inafara bugetului de stat sa se majoreze de asemenea.

tn ciuda dezvoltarii economice impresionante a Chinei din ultimele doua decenii, reformarea sectorului de stat si modernizarea sistemului bancar au ramas obstacole importante. Peste jumatate din intreprinderile de stat erau ineficiente si raportau pierderi. tn 1997, s-au anuntat planuri de a vinde, fuziona sau inchide marea majoritate a intreprinderilor de stat neprofitabile, pentru a creste productivitatea proprietatii semiprivate . tn 2000, China a raportat ca majoritatea intreprinderilor mari de stat erau acum profitabile.

Economia Chinei a avut cresteri de 10%, in medie, intre 1990 - 2004, inregistrand cea mai mare crestere economica din lume in ani succesivi, din 2003 pana in 2007 cand economia chinezeasca a crescut cu 13% si a clasat China pe pozitia a Ill-a in lume, depasind Germania[7]. Anumiti indicatori socioeconomici s-au imbunatatit in urma unor reforme recente, dar inegalitatea crescuta este evidenta facand o comparatie intre regiunile de coasta, mai dezvoltate si regiunile interioare, mai sarace. Exista un mare potential pentru dezvoltarea acestor regiuni in timp ce China a ajuns cel mai mare exportator al lumii in anul 2010[8].

tn prezent, China este cea mai populata tara a lumii, clasandu-se pe pozitia 71 dupa PIB-ul per capita, ce in 2017 a avut o valoare de 8.643 USD[9] conform FMI. Se estimeaza ca resursele naturale ale Chinei au o valoare de peste 23.000 de miliarde de dolari[10] si sunt in mare parte reprezentate de depozite vaste de carbune si metale rare. De asemenea China are cel mai mare sector bancar cu active ce insumeaza o valoare de peste 39.000 de miliarde de dolari si depozite ce sunt evaluate la peste 26.000 de miliarde de dolari. Este cel mai mare producator al lumii, cel mai mare exportator de bunuri si are piata de consum cu cea mai mare crestere din lume fiind al doilea cel mai mare importator de bunuri din lume, stabilindu-si acorduri de liber-schimb cu o serie de tari partenere, cum ar fi Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Elvetia si grupul ASEAN.

  • Africa de Sud - „diamantul neslefuit al lumii”

Economia Africii de Sud este a doua cea mai mare economie de pe continentul african, dupa economia Nigeriei si este una dintre cele mai industrializate economii din Africa. Conform Bancii Mondiale, cu o populate de peste 55 de milioane de locuitori, Africa de Sud se incadreaza ca o economie cu venituri medii superioare, fiind una din cele 4 economii din Africa care sunt suficient de dezvoltate pentru a se incadra in aceasta categorie. Din 1996, cand s-a incheiat o perioada de 12 ani in care economia Africii de Sud a fost sanctionata in repetate randuri si pana in 2011, PIB-ul aproape ca s-a triplat in valoare, ajungand la valoarea de 400 de miliarde de USD. insa, de atunci si pana in prezent, economia a trecut printr-o faza de declin puternic, PIB-ul coborand pana la 295 de miliarde de USD in 2016 si ramanand in jurul acestei valori si in 2017. De la incheierea sanctiunilor si pana in prezent, rezervele valutare ale tarii au crescut de la 3 miliarde de USD in 1996 la aproape 50 de miliarde de USD in 2017, iar economia s-a diversificat creand in acelasi timp o clasa de mijloc relativ mare si cu o crestere constanta a veniturilor acesteia.

inainte de venirea colonistilor europeni spre sfarsitul secolului XV, economia teritoriului ce avea sa devina Africa de Sud era dominata de agriculture de subzistenta si vanatoare. in nord, centru si estul tarii, triburile poporului Bantu ocupau pamantul avand acolo asezari tribale. in sud si in vest, oamenii din triburile San si Khoi traiau in asezari nomadice sezoniere. Era o economie predominant pastorala iar bogatia era masurata in numarul de bovine pe care un individ le detinea. De aceea am ales sa analizez parcursul dezvoltarii economice al Africii de Sud de la aparitia asezarilor colonistilor europeni din secolul XVII, apoi voi analiza perioada dictaturii apartheid din cea de-a doua jumatate a secolului XX si in final voi analiza economia Africii de Sud de la democratizarea economica din anii 90 si pana in prezent.

in 1652, o asezare europeana permanenta a fost stabilita in Cape Town. Initial nu era destinata colonizarii ci mai mult ca un punct in care navele care transportau marfa din coloniile engleze si olandeze si Asia sa poata poposi pentru ca oamenii sa se poata odihni. insa, pe masura ce tot mai multi europeni ajungeau in acest nou teritoriu triburile San si Khoi au fost decimate in mare parte, din cauza bolilor aduse de europeni. La scurt timp dupa venirea colonistilor s-au riscat mici razboaie cu tribul Bantu, din cauza expansionismului rapid al colonistilor, insa s-a dezvoltat si comertul intre colonisti si triburi indigene ceea ce in timp a determinat popoarele de culoare sa renunte la stilul nomadic si sa adopte o viata de ferma.

Odata cu stabilirea oficiala a coloniei europene in Africa de Sud a venit si un mare influx de imigranti. Importul sclavilor din Asia, ce erau folositi ca artizani, de catre europeni a contribuit destul de mult la dezvoltarea industriei textile din Cape Town. Alte valuri migratorii au fost din Franta unde anumiti cetateni de religie protestanta au venit in aceasta colonie pentru a scapa de persecutii, punand aici bazele productiei vinului. Colonisti germani si britanici au pus bazele industriale si au adus tehnici agriculturale moderne. Sclavii nu lucrau asa de mult pamantul fermelor, acesta era lucrat in mare parte de colonistii olandezi dar si de o parte din populatia Khoi care era contractata pentru munca campului. Toate acestea au contribuit substantial la cresterea standardelor de trai a populatiei albe.

Provincia Natal, ce era o colonie britanica infiintata in secolul XIX, avea un teren potrivit pentru productia de zahar, munca indemnizata fiind facuta de indieni ai caror descendenti joaca un rol foarte important in comertul si industria Africii de Sud din prezent. tn timp, colonistii europeni s-au amestecat cu popoarele indigene, colonistii englezi au continuat sa vorbeasca engleza, care a devenit limba comertului in timp ce colonistii de pe batranul continent, s-au amestecat atat intre ei cat si cu populatia indigena si au creat un nou popor numit Afrikaans care vorbeste o limba derivata din olandeza. Aceasta diferentiere era vazut mai ales in economie unde majoritatea fermierilor erau Afrikaans iar cei ce se implicau in comert si industrii erau in mare parte descendentii colonistilor britanici.

tn a doua jumatate a secolului XIX, poporul Afrikaans a format republici independente in interiorul continentului si pe coasta ocupata de coloniile britanice Cape Town si Natal, aceste republici erau numite Zuid Afrikaanse Republiek si Oranje Vrystaat. tn 1866 s-au descoperit diamante in provincia Cape, iar 20 de ani mai tarziu s-a descoperit aur in zona muntoasa Witwatersrand ceea ce a transformat economia celor doua republici si a atras un volum considerabil de investitii straine. Cel mai mare impact al colonizarii a fost influxul masiv de capital pentru finantarea operatiunilor miniere, incluzand aici si venirea lui Cecil J. Rhodes, un mare om de afaceri si investitor englez care a infiintat companiile miniere De Beers si Anglo-American, cea din urma existand inca si astazi, avand un venit de peste 26 de miliarde de USD in 2017[11]. tn timpul colonizarii Africii, datorita depozitelor uriase de aur si diamante, Africa de Sud a atras peste 55%[12] din investitiile straine destinate continentului african. Britanicii au invadat cele doua republici si le- au unit intr-o noua colonie numita Uniunea Africii de Sud in 1910. tnsa, colonia a mai fost sub control britanic pana in 1931 cand si-a dobandit independenta.

tn prima jumatate a secolului XX, politicile economice ale guvernului au fost concepute pentru a raspunde cererii locale de consum si pentru a reduce dependenta de sectorul minier prin stimulente pentru agriculture si pentru infiintarea de intreprinderi producatoare de bunuri. tn 1913, legea „pamanturilor nativilor” a fost conceputa pentru a transfera mare parte din terenuri in proprietatea albilor iar mai apoi in 1936, pamanturile persoanelor de culoare au fost reduse la doar 13% din terenurile tarii, mare parte dintre acestea fiind erodate si nefolositoare pentru agriculture.

Productia a experimental o crestere in timpul si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, multe dintre conditiile necesare pentru expansiunea economica erau prezente inca de dinainte de razboi. Orasele erau in crestere, agricultura era consolidata in ferme mari cu o atentie sporita acordata productiei comerciale iar detinatorii de mine au inceput sa-§i diversifice investitiile in alte sectoare. Cand razboiul s-a incheiat, cererea de consum locala a crescut, iar cu un suport puternic din partea guvernului si competitorii internationali nemaifacand fata cererii, agricultura si productia locala au inceput sa se extinda. Guvernul si-a crescut implicarea in economie, in special in productie in anii 50 si 60 si a initiat de asemenea programe de amploare pentru a promova cultivarea porumbului si a graului in scop comercial.

Avand suport din capitalul strain, sectorul minier dominat in mare parte de sud-africani vorbitori de engleza, a prosperat in sistemul apartheid. tn schimbul continuarii monopsonului cumpararii fortei de munca ieftine, care mentinea salariile la un nivel scazut si interzicea sindicatele, companiile miniere au tolerat acordarea slujbelor care preveneau oamenii de culoare din a dezvolta abilitati care sa le fie foloseasca si in alte industrii.

tn ciuda aparentei unei cresteri economice capabila sa se autointretina, in perioada postbelica, economia tarii a continuat sa fie susceptibila la limitarile sale istorice. tn timp ce agricultura comerciala s-a dezvoltat intr-o sursa importanta de venituri din export, productia s-a prabusit in timpul a doua secete majore, una in anii 60 iar cea de-a doua in anii 80. Dependenta fata de exporturile de aur a reprezentat de asemenea o problema, deoarece in timp ce aurul a continuat sa fie cel mai important bun exportat si principalul aducator de venituri, insa pe masura ce pretul aurului fluctua, in special in anii 80, cursul de schimb si abilitatea de a importa bunuri au avut de suferit. Productia, in mod special, a fost afectata serios de scaderile pretului aurului, deoarece se baza pe importul de masinarii si capital. Cateva industrii intensive in capital au fost capabile sa se extinda, dar doar cu ajutorul unor imprumuturi externe uriase. Economia a fost intr-o recesiune continua din martie 1989 si pana in 1993, in mare parte ca raspuns la conditiile economice impuse de restul lumii ca raspuns la perioada apatrida. Alegerile din 1994 au reprezentat primul moment politic pur democratic din ultima jumatate de secol, insa guvernul ales atunci a reusit sa stabilizeze economia, in ciuda unei cresteri economice relativ reduse[13].

Din anul 2000, Africa de Sud a promovat cresterea economica si investitiile straine prin ameliorarea restitiilor legilor muncii, accelerand privatizarea si crescand cheltuielile guvernamentale cu educatia si infrastructure. tn ciuda faptului ca era clasificata drept o economie emergenta, Africa de Sud a trecut printr-o perioada dificila in timpul recesiunii din 2009, iar recuperarea economica a fost in mare parte sustinuta de cresterea consumului public si privat in timp ce volumul exporturilor si investitiile private nu aveau un nivel capabil sa ajute recuperarea economica. Cresterea economica intre anii 1994 si 2009 a avut o medie de 3,1% insa PIB-ul per capita a crescut doar cu o medie de 1,9% pe an, in aceea§i perioada.

Cresterea economica in Africa de Sud a incetinit din cauza scaderii competitivitatii pe scena globala, cresterea instabilitatilor politice si un sistem legal ineficient. insa, Africa de Sud are potentialul sa devina un important centru regional de putere iar alierea cu diferite grupari politice si economice poate fi considerata un atu al acestui stat.

 

 

[1]     "IMF report for China". IMF. April 2018.

[2]     "Information on Potato production in China". Laboratory of Agricultural and Natural Resources Anthropology, University of Georgia, Athens, USA. , 2009.

[3]    Acest sistem taxa numarul de zile lucrate.

[4]    Intra-Asian Trade and the World Market, edited by A.J.H. Latham, Heita Kawakatsu, 2006, pub. Routlege.

[5]    Gary Marvin Davison. A short history of Taiwan: the case for independence. Praeger Publishers. p. 64.

[6]    MacFarquhar, Roderick (1987). "The succession to Mao and the end of Maoism". Cambridge University Press. p. 320

[7]     "China economy world's third largest". The China Post. 2009

[8]     "Organisation for Economic Co-operation and Development". Oecd.org. 2013

[9]    World Economic Outlook Database, April 2018, IMF.

[10]   Anthony, Craig. 2016. "10 Countries With The Most Natural Resources". Investopedia.

[11]   Anglo American plc, "'Preliminary Results 2017", February 2018.

[12]   Baten, Jorg (2016). A History of the Global Economy. From 1500 to the Present. Cambridge University Press. p. 327

[13]   "Economic Assessment of South Africa 2008: Achieving Accelerated and Shared Growth for South Africa". OECD. 2009.

Loading...