Pentru a construi un sistem de comerţ electronic, din punct de vedere structural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electronice / informatice) corespunzătoare următoarelor roluri:
- Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct sau indirect (o reţea a unei corporaţii) la Internet. Cumpărătorul foloseşte acest echipament pentru a naviga şi a face cumpărături.
- Sistemul tranzacţional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, iniţierea plăţilor, evidenţa înregistrărilor şi a altor aspecte ale afacerii implicate în procesul de tranzacţionare.
- Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regulă la sediul comerciantului, care găzduieşte şi actualizează catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate online pe Internet.
- Dispecer plăti. Sistem informatic responsabil cu ratarea instrucţiunilor de plată în interiorul reţelelor financiar- bancare, cu verificarea cărţilor de credit şi autorizarea plăţilor;
Acest sistem joacă rolul unei porţi care face legătura dintre reţeaua globală Internet şi subreţeaua financiar-bancară (supusă unor cerinţe de securitate sporite), poartă prin care accesul este controlat de un "portar"; pe baza informaţiilor specifice cărţii de credit (tip card, nr card) din instrucţiunile de plată "portarul" redirectează informaţia către un centru de cârduri; în acest loc este identificată banca care a emis cârdul iar instrucţiunile de plată sunt trimise mai departe către serverul acestei bănci conectat în reţeaua interbancară; odată informaţiile ajunse în reţeaua băncii cu care lucrează cumpărătorul, sunt efectuate (automat) o serie de verificări privind autenticitatea şi soldul disponibil în contul cârdului implicat în tranzacţie; în funcţie de rezultatul acestor verificări, banca decide fie efectuarea plăţii (transfer bancar - către contul comerciantului care poate fi deschis la orice alta bancă), fie refuză să facă această plată. In ambele cazuri, rezultatul deciziei (confirmare plata sau refuz) este trimis în timp real, parcurgând acest lanţ de servere în sens invers, către client. Cu alte cuvinte, în câteva secunde cumpărătorul află dacă banca sa a operat plata sau nu.
E bine de asemenea să se facă precizarea că pe baza acestor patru componente de bază s-au implementat diverse arhitecturi de comerţ electronic. Unele combină mai multe componente într-un singur (sub)sistem informatic, pe când altele implementează separat fiecare componentă în parte.
Pentru definirea arhitecturii, proiectanţii de sisteme ale comerţului electronic fac o proiectare de ansamblu a sistemului pe baza unei selecţii a principalelor cerinţe /funcţii ale unui sistem de comerţ electronic. Important este însă că în cazul unui sistem de comerţ electronic, ca de altfel în cazul oricărui sistem complex, arhitectura să fie clar definită la toate nivelele de detaliu.
Comerţul electronic aşa cum l-am reprezentat în figura 3 înglobează o mulţime de tipuri de afaceri, organizate în doua mari familii: business-to-business (b2b) şi business-to-consumer (b2c), pe scurt afaceri cu firme şi afaceri cu consumatorii.
Tranzacţiile B2C se realizează între cumpărători individuali şi vânzători-mari companii. în acest caz, factorul uman este mult mai important, interactivitatea fiind caracteristica de bază în decizia de cumpărare.
Tranzacţiile B2B se caracterizează prin faptul că ambele părţi participante la tranzacţia comerciala, atât vânzătorul cat şi cumpărătorul, sunt instituţii.
Evoluţiile din comerţul electronic arată cu claritate faptul că B2B a devenit un domeniu extrem de atractiv pentru marile companii, care vor ajunge ca, la un moment dat, să-i excludă de pe piaţă pe competitorii lor de dimensiuni mai reduse.
în 1998, raportul B2B faţă de B2C era de 5,5:1, iar în 2003 este estimat să crească la 12:1.
In anul 2000, la nivel mondial, volumul total al afacerilor B2B a depăşit 433 miliarde dolari (dublu aproape faţă de 1999) şi a ajuns la 1000 miliarde dolari anul 2001.
Este prognozat ca pe termen-scurt şi mediu, creşterea comerţului electronic să fie în continuare determinată de segmentul B2B, care în 2002 reprezintă cca. 80% din activitatea de comerţ electronic(eCommerce) ce va creşte la cca. 88% în 20064.
Pentru a asigura succesul pe termen lung al unui proiect de comerţ electronic, arhitectura acestuia trebuie proiectată cu grijă ţinând cont de toate aspectele (legate de afacerea în sine )cu care se va confrunta sistemul, lăsând totodată portiţe care să permită adaptarea sa în timp, pe măsură ce apar noi provocări iar tehnologiile evoluează.