Economie

În funcţie de venitul pe care-l generează, instrumentele financiare pot fi clasificate în instrumente de împrumut și instrumente de schimb.

Instrumentele de împrumut au, de regulă, un venit / câştig fix garantat, exprimat sub forma dobânzii sau a cuponului, în timp ce instrumentele de schimb au un venit variabil, negarantat – dividendele. Piața financiară internațională este compusă dintr-un ansamblu de piețe monetare și piețele financiare internaționale cuprind două componente: a) Ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă, sub rezerva unor reglementări, emisiuni, deci şi tranzacţii de titluri financiare străine; b) Piața eurocapitalului, pe care împrumuturile, pe termen mijlociu şi lung, sunt eliberate într-o monedă ce nu este obligatoriu să fie cea a împrumutătorului şi nici a celui care se împrumută şi, deci, plasamentul este efectuat în funcţie de economiile provenind din mai multe ţări, intermediate de un sindicat bancar internaţional. Autonomia ei rezultă din natura operaţiilor şi din modul de funcţionare.

Participarea piețelor financiare naționale la operațiile internaționale depinde de:

• stabilitatea monedei naţionale;
• sprijinirea pe o economie în creştere, cu un potenţial puternic;
• importante capacități de finanțare disponibile;

• rețeaua de filiale;
• libera convertibilitate și transfer al titlurilor financiare;
• fiscalitatea preferenţială pentru operaţiile financiare internaţionale.

Pe piața financiară internațională, se derulează relații de formare și de distribuție internaţională de fonduri, concretizate prin relaţiile de credit dintre instituţiile financiare bancare, firmele comerciale, industriale şi persoanele fizice care participă la schimburile economice, știinţifice şi de altă natură cu caracter internaţional.

Ca structură piaţa financiară internaţională este compusă din piaţa primară, pe care au loc plasarea şi negocierea titlurilor noi emise, şi din piaţa secundară pe care sunt negociate titluri deja emise, care au mai fost negociate şi pe care deţinătorii lor le vând pentru redobândirea capitalului înainte de termenul prevăzut iniţial. Piaţa financiară internaţională, spre deosebire de piaţa financiară naţională, are parteneri din diferite ţări sau chiar din aceeaşi ţară, dar reprezentând instituţii sau întreprinderi cu interese mondiale.

Pieţele financiare internaţionale au fost, la început, pieţe naţionale, pe care, cu timpul, au început să se facă tranzacţii în monedă străină şi negocieri pe termen lung angajând capitaluri importante, transferându-le dintr-o ţară în alta.

Pentru ca o piaţă financiară naţională să poată funcţiona ca piaţă financiară internaţională, ea trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, ca: existenţa unei importante capacităţi de finanţare, existenţa unei importante capacităţi de finanţare, existenţa unei monede stabile, existenţa unor permanente relaţii cu diverşi corespondenţi din lume, posibilitatea convertirii şi transferării valutelor, precum şi aprecierea şi credibilitatea din partea organismelor financiare internaţionale. Principalele pieţe financiare internaţionale sunt: New-York, Londra, Paris, Frankfurt, Zürich, Amsterdam, Milano, Tokio, Hong Kong ș.a.

I.   Formarea fondurilor financiare internaţionale

1. Mobilizarea, în context internaţional, a valorilor sub forma unor fonduri
2. Evaluarea fondurilor mobilizate cu ajutorul etaloanelor internaţionale.
3. Repartiţiile financiare realizate de instituţiile pieţei financiare, prin aceste acţiuni sunt precizaţi beneficiarii fondurilor, obiectivele finanţate, precum şi condiţiile ce caracterizează repartiţia respectivă.

II.    Relaţiile cu piaţa monetară internaţională

4. Piaţa financiară solicită pieţei monetare să folosească semnele băneşti şi modalităţile de plată pentru a aduce, în context internaţional, fondurile mobilizate din economia naţională.
5. Piaţa monetară internaţională pune la dispoziţia pieţei financiare internaţionale etalonul acceptat pentru evaluarea valorii în context internaţional.
6. Piaţa financiară internaţională solicită pieţei monetare internaţionale semnele băneşti care sunt acceptate în circuitul internaţional.

III.    Formarea fondului de informaţii internaționale

7. Instituţiile financiare solicită o gamă largă de informaţie economică, monetară, financiară, politică, socială din partea ţărilor şi persoanelor juridice care sunt acceptate pe piaţa financiară internaţională.
8. Instituţiile pieţei financiare realizează prelucrarea informaţională în vederea obţinerii unor informaţii financiare
9. Instituţiile financiare editează cărţi, reviste, pliante, organizează cursuri de informare şi calificare, trimite experţi pentru informare, analiză şi

IV.    Reglementarea activității de pe piața financiară internațională

10. Piaţa financiară internaţională realizează observarea permanentă a modului în care produsele sale (fonduri, informaţii, condiţionări) sunt acceptate de
11. Fundamentarea pentru deciziile care urmăresc modificarea intrărilor sau modificarea mecanismelor interne ale pieţei.
12. Pe baza analizelor şi deciziilor adoptate, are loc realizarea efectivă a comenzii de reglementare.

Piaţa euro-instrumentelor financiare reprezintă o piaţă de capital, unde au loc tranzacţii cu capitaluri pe termen lung. Piaţa euro-instrumentelor financiare este diferită de piaţa euro- devizelor, care este o piaţa monetară pe care au loc tranzacţii cu capitaluri pe termen scurt. Componentele ce alcătuiesc piaţa euro-instrumentelor financiare sunt: piaţa primară, formată din ansamblul emisiunilor noi şi piaţa secundară, unde au loc schimburile euro-instrumentelor financiare emise. În ceea ce priveşte euro-emisiunea de titluri financiare, principalele caracteristici ale acestora sunt:

• natura împrumutului, după care distingem euro-obligaţiuni, obligaţiuni străine, euro- bilete de trezorerie, euro-acţiuni, euro-credite, împrumuturi bancare străine;
• moneda în care sunt emise;
• rata dobânzii care reflectă poziţia ofertei şi a cererii cu privire la moneda aleasă,
• durata – în medie, durata este de zece ani.

Euro-obligaţiunea reprezintă un instrument de datorie, emis printr-un sindicat bancar internaţional, care este plasat în alte ţări, decât ţara a cărei monedă este utilizată pentru a denomina împrumutul. Moneda pusă în mişcare, prin acest tip de emisiune, trebuie să fie disponibilă şi negociată în afara ţării sale de origine.

Euro-acțiunea este un instrument de capital propriu, care asigură investitorilor un drept de proprietate asupra emitentului, emis de o societate de capital pe piaţa de capital internaţională, prin intermediul unui sindicat bancar internaţional, care asigură plasarea şi difuzarea internaţională a titlurilor emise. Euro-acțiunile se referă la emisiunea internaţională de acţiuni la bursele de valori din afara ţării în care îşi are sediul compania ale cărei acţiuni sunt emise. Euro- acţiunile sunt denominate în monede străine.

Piața euro-obligațiunilor reprezintă o componentă a piețelor financiare internaționale, pe care se negociază obligaţiuni exprimate într-o monedă, care aparţine altei ţări, decât cea a emitenţilor şi a investitorilor.

Piaţa euroacțiunilor – desemnează acea componentă a pieței financiare internaționale, forma importantă de mobilizare a capitalurilor, îndeosebi, de către societăţile transnaţionale, deoarece permite lărgirea surselor de capital şi, totodată, depăşirea restricţiilor impuse de controlul guvernamental.

Dezvoltarea piețelor financiare internaționale nu ar fi fost posibilă fără aportul fundamental al instituțiilor de intermediere financiară, menite să acționeze ca o interfață între deținătorii de capital şi cei care au nevoie de această resursă de bază pentru dezvoltarea afacerilor lor. În condițiile în care piața financiară internațională continuă să fie o piață imperfectă și riscantă, pe care informația şi modalitățile de transmitere a acesteia joacă un rol-cheie, se poate spune că intermediarii financiari au contribuit şi contribuie din plin la creșterea eficienţei în alocarea resurselor de capital.

Practic, în funcţie de implicarea acestor instituţii în finanţarea internaţională, putem vorbi de o finanţare directă (beneficiarul are un contact direct cu deţinătorii de fonduri) şi o finanțare indirectă (când cel care are nevoie de resurse de capital se adresează unei instituţii financiare specializate care mijloceşte contactul între utilizator și deţinătorii de fonduri). Pe piețele financiare internaționale, cea mai mare parte din resurse sunt mobilizate prin finanțare indirectă.