1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Activitatea economică reprezintă procesul complex ce reflectă ansamblul comportamentelor oamenilor, al reacţiilor şi al deciziilor lor variate, referitoare la atragerea  şi la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.

Structura activităţii economice cuprinde următoarele elemente:

  • Producţia reprezintă aceea componentă a activităţii economice ce constă în combinarea şi utilizarea resurselor materiale şi umane în vederea obţinerii de noi bunuri economice cu o utilitate sporită a acestora. Procesul de producţie cuprinde:
    • producţia de bunuri;
    • producţia de servicii;
    • producţia de informaţii.
  • Circulaţia (schimbul) cuprinde acele activităţi ce asigură mişcarea continuă a bunurilor economice, a banilor, precum şi a capitalurilor între vînzători şi cumpărători. Schimbul are două acte distincte: M-B şi B-M.
  • Repartiţia constituie acea componentă a activităţii economice prin intermediul căreia bunurile materiale şi serviciile sînt orientate spre destinaţiile lor şi se asigură distribuirea şi redistribuirea veniturilor către participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii (plata salariilor, a profiturilor, a impozitelor, a taxelor, crearea resurselor investiţionale). Prin intermediul repartiţiei se asigură remunerarea factorilor de producţie.
  • Consumul, act final al activităţii economice, constă în utilizarea efectivă a bunurilor economice de către oameni, inclusiv de stat, în scopul satisfacerii cerinţelor. În acelaşi timp, consumul verifică utilitatea bunurilor şi concordanţa lor cu nevoile şi preferinţele oamenilor.

Orice etapă de dezvoltare a modului de producţie înaintează principalele probleme economice fundamentale, care, după conţinutul şi realizarea lor în practică introduc diferit momente specifice în etapa dată a modului de producţie. Teoria economică urmăreşte descoperirea regulilor unei alocări satisfăcătoare a resurselor rare, de care agenţii  economici dispun, pentru a satisface cît mai deplin posibil nevoile lor. Alocarea resurselor, adică ajustarea mijloacelor la scopuri, presupune trei decizii fundamentale:

  • Ce bunuri se vor produce şi în ce cantităţi, ţinînd seama de nevoile sociale.
  • Cum producem,  ce  metode  se  vor  utiliza  pentru  a  produce  bunurile respective. Alegerea se va face în funcţie de natura şi condiţiile producţiei, precum şi     de resursele limitate existente. De aceea, nu întotdeauna soluţia tehnică cea mai bună  este şi soluţia economică optimă. Trebuie avut în vedere confruntarea dintre costuri şi satisfacţii.
  • Pentru  cine  este  destinată  producţia,  adică  cum  se  repartizează  bunurile  între diferiţi indivizi şi între diferite folosinţe.
Loading...