Cadrul social-economic de desfăşurare a activităţii economice apare, înainte de toate, sub forma principiilor generale de organizare a economiei naţionale, adică a regulilor de comportament economico-social.
Prin sistem economic înţelegem ansamblul relaţiilor economice istoriceşte determinate, al instituţiilor, al organismelor şi al altor elemente ale suprastructurii politice, juridice şi ideologice, cu rol economic, al mijloacelor, al pîrghiilor şi al mecanismelor prin intermediul cărora se derulează viaţa economică.
Răspunsurile ce pot fi date problemelor fundamentale Ce? Cum? Pentru cine? ne conduc la ideea că două modele şi regimuri istorice reţin, îndeosebi, atenţia:
- sistemul economiei de piaţă;
- sistemul economiei de comandă.
Modelul teoretic al sistemului economiei de piaţă îşi are originea în filosofia liberalismului economic şi a proprietăţii private. El presupune o concurenţă liberă, producţia depinde de libera iniţiativă a agenţilor economici; cine produce, cum se produce se hotărăşte prin deplina libertate a acestora. Pe de altă parte, toţi producătorii sînt concurenţi, fiecare caută să vîndă mai bine decît partenerii. Avînd ca stimul de funcţionare interesul personal, sistemul are drept cadru de organizare întreprinderea privată. Acest sistem exclude intervenţia administrativă a statului şi a altor centre de presiune în viaţa întreprinderii.
Modelul teoretic al sistemului economiei de comandă are ca fundament proprietatea publică generalizată şi interesele colective şi se bazează pe rolul decisiv al statului în organizarea conducerii activităţii economico-sociale, utilizînd ca pîrghie planificarea centralizată, autoritară. Concurenţa este complet suprimată, ceea ce influenţează negativ randamentul activităţii economice şi interesul personal.
În activitatea economică reală, nici unul din modelele teoretice prezentate nu a funcţionat în formă pură. În cadrul oricărei economii naţionale contemporane se interpătrund, în proporţii diferite, elemente, caracteristici şi mecanisme ale sistemului de piaţă liberă cu cele dirijiste.
Chiar se poate spune că economia de schimb contemporană, aşa cum funcţionează în fiecare ţară, se prezintă ca un sistem economic mixt, în care se îmbină elemente ale sistemului de piaţă cu implicarea statului în economie.
În fiecare sistem există modelele sale naţionale de organizare a economiei, deoarece ţările se deosebesc istoric, prin nivelul de dezvoltare economică, prin condiţiile sociale. Cele mai cunoscute modele din lume sînt următoarele:
- Modelul american e construit pe stimularea totală a activităţii de antreprenoriat şi îmbogăţirea celei mai active părţi din populaţie. Păturilor vulnerabile li se creează un nivel de viaţă normal prin acordarea indemnizaţiilor. Problema egalităţii sociale aici nici nu se pune. Modelul se bazează pe un nivel înalt al productivităţii muncii şi orientarea populaţiei spre atingerea succesului personal.
- Modelul japonez se caracterizează printr-o anumită rămînere în urmă a nivelului de trai a populaţiei de la nivelul productivităţii muncii. Din această cauză se micşorează sinecostul producţiei şi ridicarea puterii ei concurenţiale pe piaţa mondială. Un aşa model e posibil doar printr-un înalt nivel de autoconştiinţă, prioritatea intereselor naţiunii faţă de interesele unei persoane concrete, dorinţa populaţiei de a merge la anumite jertfe materiale pentru înflorirea ţării.
- Modelul suedez se deosebeşte printr-o puternică politică socială, direcţionată spre reducerea inegalităţii materiale din contul redistribuirii venitului naţional în favoarea păturilor vulnerabile, prin intermediul unei taxe înalte de impozitare.