1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Piaţa este una din componentele strict necesare ale gospodăriei de mărfuri şi reprezintă baza producţiei de mărfuri. Necesitatea obiectivă în apariţia pieţelor este condiţionată de:

  • diviziunea socială a muncii;
  • izolarea economică a subiecţilor pieţei care este determinată de diversitatea formelor de proprietate;
  • legătura strînsă a economiei naţionale cu economia mondială prin comerţul exterior;
  • pentru a efectua creşterea economică într-o economie naţională e necesar de a ieşi pe piaţa mondială.

Odată cu apariţia forţei de muncă a omului în calitate de marfă, piaţa capătă un caracter general şi relaţiile de piaţă apar în toate patru faze ale reproducţiei sociale. Noţiunea de piaţă include în sine următoarea lămurire: piaţa este un element de reproducţie a produsului social şi o formă de realizare şi de mişcare a părţilor componente ale lui.  În timpul actual piaţa este cercetată în calitate de un tip anumit de relaţii gospodăreşti care au loc între subiecţii de gospodărire. Aceasta este condiţia de bază a funcţionării eficiente şi stabile a oricărui sistem economic.

În dependenţă de importanţa şi realizarea în practică a legăturilor directe şi indirecte în funcţionarea economiei piaţa poate fi determinată ca o formă de armonizare socială a economiei, din care rezultă determinarea tipului de sistem economic existent în societatea dată.  Deci,  piaţa  include  în  sine:  a)  relaţiile  de  vînzare-cumpărare;  b)  relaţiile    social-economice; c) relaţiile organizatorico-economice. Ajungem la concluzia că în sistemul economic piaţa se manifestă ca un subsistem independent.

Piaţa reprezintă o categorie economică, care este strîns legată de schimb, circulaţie, comerţ şi serviciile comerciale. Putem spune că piaţa exprimă relaţiile economice ce apar între oameni în procesul mişcării mărfurilor.

Esenţa relaţiilor de piaţă poate fi manifestată prin trăsăturile de bază ale ei:

  • recuperarea cheltuielilor materiale ale producătorilor şi vînzătorilor şi obţinerea profitului;
  • satisfacerea cerinţelor consumatorilor prin crearea unui anumit volum al ofertei mărfare.

Funcţiile pe care piaţa le îndeplineşte în economie sînt următoarele:

  • Menţinerea  echilibrului  dintre  cerere  şi  ofertă  după   volum  şi  după  structură (corespunderea dintre producţie şi consum). Această funcţie de determinare şi reglementare a proporţiilor piaţa o realizează prin mecanismul oscilării preţurilor în baza  legii cererii şi  ofertei.
  • Piaţa determină mărimea echivalentă a mărfii necesare pentru realizarea schimbului mărfii. Prin  urmare,  piaţa  compară  cheltuielile  individuale  ale  muncii  necesare  pentru producerea mărfurilor cu cheltuieli sociale.
  • Piaţa   realizează   o   stimulare   economică   a   procesului   eficienţei   de   producţie, impunînd producătorii de a produce cantitatea necesară de mărfuri, cu cheltuieli minimale şi obţinerea profitului necesar. Piaţa stimulează dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific.
  • Prin  intermediul  pieţei  se  asigură  o  dezvoltare  proporţională  a  diferitor  regiuni, gospodării, teritorii economice naţionale  în  condiţiile  aprofundării  diviziunii  sociale  a muncii şi realizarea procesului integraţional în economie.
  • În baza comparării venitului consumatorilor cu cererea pe care ei o prezintă pe piaţă are loc asigurarea eficienţei consumului.

Istoria dezvoltării economiei pe piaţă cunoaşte următoarele tipuri ale pieţei:

  • piaţa nedezvoltată;
  • piaţa liberă;
  • piaţa reglementată;
  • piaţa deformată.

Piaţa nedezvoltată se caracterizează prin caracterul stihiinic al relaţiilor de piaţă care se realizează mai mult sub formă de schimb prin troc.

Piaţa liberă se caracterizează prin trăsăturile: 1) număr nelimitat de subiecţi ai relaţiilor de piaţă şi dezvoltarea concurenţei libere între ei; 2) accesul absolut liber a tuturor membrilor societăţii la orice tip de activitate economică; 3) toţi membrii societăţii au acces la informaţiile economice ale pieţei.

Piaţa reglementată este rezultatul dezvoltării civilizaţiei umane cînd statul, prin activitatea sa, încearcă să limiteze acţiunile consecinţelor negative ale pieţei libere. Problema de bază în acest tip de piaţă este de a găsi combinarea optimă între reglementarea de către  stat şi autoregularea de piaţă.

Piaţa deformată poate apărea în cazul în care amestecul statului e prea mare.

Din definiţia pieţei putem face concluzia că piaţa e un sistem integral, caracteristica căruia poate fi prezentată prin structura pieţei şi infrastructurii ei. Pentru a determina structura pieţei se utilizează diferite criterii:

  1. După obiectul relaţiilor de piaţă există următoarea structură a pieţei:
    • piaţa mărfurilor şi serviciilor;
    • piaţa forţei de muncă;
    • piaţa fondului locativ;
    • piaţa investiţiilor;
    • piaţa monetară şi valutară;
    • piaţa hîrtiilor de valoare;
    • piaţa inovaţiilor;
    • piaţa serviciilor informaţionale.
  2. După subiect:
    • piaţa consumatorilor (oferta este mai mică decît cererea);
    • piaţa producătorilor (cererea este mai mică decît oferta);
    • piaţa intermediarilor în comerţ.
  • După aşezarea geografică:
    • piaţa locală;
    • piaţa regională;
    • piaţa naţională;
    • piaţa mondială.

Fiecare tip al pieţei, necătînd la criteriul de determinare a lui, cere prezenţa unei infrastructuri de piaţă bine dezvoltate, care constituie fundamentul sau construcţia internă a sistemului economic.

Infrastructura pieţei reprezintă totalitatea instituţiilor, întreprinderilor care deservesc piaţa şi îndeplinesc anumite funcţii cu scopul asigurării activităţii economice ale mecanismului pieţei.

Elementele de bază ale infrastructurii sînt:

  • bursele (mărfare, valutare, de valori);
  • licitaţiile, expoziţiile;
  • sistemul creditar şi bancar-comercial;
  • tehnologiile informaţionale şi mijloacele de comunicare;
  • sistemul fiscal şi inspecţia fiscală;
  • sistemul de asigurare;
  • agenţiile de reclamă, de informaţie mass-media;
  • sistemul vamal;
  • companii de audit şi consulting.
Loading...