1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Una din trăsăturile de bază ale economiei de piaţă este concurenţa în scopul atragerii de partea lor a clienţilor. Concurenţa în economia de piaţă constă în:

  1. Satisfacerea intereselor producătorilor şi consumatorilor, deoarece concurenţa impune producătorul, în scopul obţinerii unui profit mare, să reducă cheltuielile individuale, să majoreze capitalul, să migreze dintr-o ramură în alta, ceea ce conduce, în ultimă instanţă, la ridicarea nivelului de
  2. Stimularea celor care lucrează şi excluderea celor care lucrează
  3. Reglarea producţiei de mărfuri şi

Mecanismul de preţuri, legea cererii şi ofertei, concurenţa fac posibilă producerea numai a lucrărilor necesare cu cheltuieli minime şi cu eficienţă maximă.

Pe de o parte, concurenţa favorizează extinderea producţiei, acumularea, aplicarea în producţie a descoperirilor tehnico-ştiinţifice, iar, pe de altă parte, concurenţa frînează sau împiedică aceste procese, conduce la ciocniri de interese, conflicte. Concurenţa desemnează o anumită structură de piaţă numită şi structură concurenţială, în funcţie de numărul şi puterea agenţilor economici participanţi la schimb; gradul de diferenţiere a produselor; posibilităţile de intrare într-o ramură de activitate, grad de cunoaştere a elementelor pieţei.

În mecanismul de piaţă al luptei de concurenţă există două forme de manifestare a ei: concurenţa înăuntru unei ramuri şi concurenţa interramurală.

  • Concurenţa înăuntru unei ramuri se desfăşoară între producători cu scopul obţinerii supraprodusului. În baza realizării progresului tehnico-ştiinţific la unii producători costurile de producţie se micşorează esenţial comparativ cu costurile altor producători. De aici apare posibilitatea să micşoreze preţul de vînzare a mărfii, mai mic decît preţul de piaţă şi de a obţine în rezultat un supraprofit. Consecinţă a acestei forme de concurenţă este dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific, ridicarea productivităţii muncii, perfecţionarea calităţii muncii.
  • Concurenţa interramurală se realizează cu scopul investirii avantajoase a capitalului în procesul de producţie. Unicul motiv care impune pe producător să investească capital în diferite sfere de activitate este profitul. Mecanismul de concurenţă se bazează pe “turnarea de capital” din ramurile cu o rată a profitului mică în cele cu rata profitului mai mare. Rezultatul acestei forme de concurenţă este apariţia în economie a ratei medii a profitului şi acţionează legea conform căreia pe aceeaşi sumă de capital investită în orice ramură economică revine aceeaşi rată medie a profitului.

În dependenţă de structura concurenţială, concurenţa poate fi perfectă şi imperfectă. Concurenţa perfectă presupune următoarea situaţie: toţi vînzătorii ţşi vînd toată producţia la preţul pieţei, iar toţi cumpărătorii pot cumpăra la preţul pieţei atît cît doresc, fără a influenţa piaţa. Deci, concurenţa perfectă presupune existenţa unui mare număr de cumpărători şi vînzători pe piaţă. Concurenţa perfectă are următoarele trăsături principale:

  • apariţia pe piaţă a unui număr mare de vînzători şi cumpărători, de valoare şi putere de cumpărare aproximativ egală;
  • produsele să fie omogene, pentru ca cumpărătorului să-i fie indiferent de la ce producător obţine produsul;
  • plata să fie fluidă, cînd cumpărătorii pot în mod liber să-şi aleagă furnizorii, iar producătorii pot în mod liber să intre sau să iasă dintr-o piaţă anume;
  • mobilitate perfectă a factorilor de producţie, condiţie ce presupune ca factorii de producţie să fie orientaţi spre utilizări unde se asigură cel mai mare profit posibil;
  • transparenţă a pieţei, cînd toţi agenţii economici sunt perfect informaţi cu privire la cantităţile de mărfuri oferite şi cerute, la calitatea şi preţurile bunurilor.

Concurenţa e considerată perfectă numai în cazul cînd toţi aceşti factori sunt prezenţi în mod simultan. Dacă cel puţin unul din ei lipseşte, atunci concurenţa e numită imperfectă. În realitate concurenţă perfectă nu există, dar ea poate servi drept model teoretic de analiză a mecanismului pieţei concurente.

Concurenţa imperfectă desemnează acea situaţie de pe piaţă, cînd vînzătorii şi cumpărătorii pot influenţa raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri, nivelurile de preţuri în intenţia de a obţine profituri mari şi stabile. Concurenţa imperfectă se manifestă în două forme principale: concurenţă monopolistă şi oligopolul.

Concurenţa monopolistă presupune existenţa mai multor producători, care deţin însă o pondere mai mică pe piaţă, produsele sînt diverse, există restricţii la intrarea în ramură şi se efectuează un anumit control asupra preţurilor. Concurenţa monopolistă are următoarele trăsături:

  • diferenţierea produsului provenit din interesul fiecărui producător şi imprimarea unor particularităţi superioare, în comparaţie cu cele ale altor producători;
  • existenţa unui număr de producători, deciziile cărora nu ar influenţa asupra altor producători în luarea deciziilor.

Oligopolul este o formă de concurenţă imperfectă, ce cuprinde un număr limitat de producători, care deţin o parte importantă din piaţă, dar care întîlnesc greutăţi la intrarea în ramură şi la controlul general al preţurilor. În oligopol fiecare producător poate fixa  cantitatea de produse puse în vînzare, dar preţul de vînzare şi profitul fiecăruia depind de deciziile celorlalţi producători. Oligopolist poate fi considerat orice producător, produsele căruia nu sînt diferenţiate. Aceşti oligopolişti activează în diverse ramuri de bază ale industriei, produsele căreia sînt mai mult sau mai puţin omogene, iar unităţile economice sînt gigantice. Reieşind din numărul de producători ce se află pe o anumită piaţă, putem vorbi de duopol (doi producători şi mai mulţi consumatori); oligopson (număr restrîns de cumpărători şi număr mare de producători); duopson (doi cumpărători şi mulţi producători); oligopol bilateral (pe piaţă număr mic de producători şi consumatori) şi oligopol propriu zis (pe piaţă sînt mai mult de doi producători).

Oligopolurile propriu zise pot fi concentrate şi antagoniste.

Oligopolurile concentrare sînt organizate în cartel, trust, concern şi conglomerat, unde producătorii se înţeleg asupra preţurilor şi pieţei de desfacere.

Oligopolurile antagoniste se află într-o concurenţă continuă atît prin jocul de preţuri, cît şi prin schimbări de caracteristici ale produsului.

În practica economică concurenţa imperfectă poate să se manifeste prin două metode:

  • concurenţa preţurilor;
  • concurenţa în afara preţurilor: reclama, deservire adăugătoare a cumpărătorului, diversitatea formelor de realizare a produsului, calitatea produsului, ambalajul ş.a.
Loading...