1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Cel mai important factor de producţie este munca. Din punct de vedere economic,  prin muncă înţelegem orice efort uman care este recompensat în formă bănească. Munca reprezintă factorul primar şi are rolul determinant în producerea de bunuri. Munca asigură înzestrarea oricărui proces de producţie cu bunurilor de capital necesare. Numai prin activitatea umană resursele naturale pot fi atrase şi utilizate în producţie. Scopul final al producţiei de bunuri îl reprezintă satisfacerea trebuinţelor de consum ale populaţiei, creşterea capacităţilor de muncă şi a productivităţii muncii. Mărimea productivităţii muncii se exprimă prin producţia care revine în mediu la un lucrător angajat. Nivelul eficienţei utilizării acestui factor depinde de o serie de condiţii, cum ar fi gradul de mobilitate geografică şi profesională a forţei de muncă; securitatea socială; condiţiile de muncă, nivelul eficienţei utilizării celorlalţi factori de producţie.

Primele trei condiţii se concretizează într-un concept economic, denumit capital uman. Dimensiunile capitalului uman sînt date de gradul de educaţie generală şi  profesională, de sănătate şi mobilitate a forţei de muncă. Formarea şi dezvoltarea  capitalului uman se asigură prin investiţii economice, care trebuie să fie efectuate de persoane, familii, firme şi guvern.

Preţul muncii este exprimat prin salariu. Salariul poate fi minim şi mediu. Nivelul maxim al salariului este reglat de taxa impozitelor. Şomajul tot influenţează preţul forţei de muncă.

Principalii factori ce determină creşterea sau scăderea cererii de muncă sînt:

  • Preţul bunurilor realizate din utilizarea factorului de muncă. Între modificarea P mărfurilor de pe piaţa diferitor bunuri şi modificarea cererii de muncă există o relaţie pozitivă.
  • Gradul de substituţie a muncii cu un alt factor de producţie influenţează negativ D asupra muncii.
  • Nivelul calitativ al muncii şi modificarea calităţii muncii determină o  modificare

în acelaşi sens a cererii forţei de muncă.

Implicarea factorilor de producţie în activităţile economice determină, ca o necesitate obiectivă, recompensarea lor. Astfel, factorul muncă este recompensat prin salariu. Problematica salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd  cu şcoala clasică. După Smith, salariul este singurul venit bazat pe muncă şi trebuie să corespundă minimului de obiecte de consum necesar muncitorului şi familiei sale. D.  Ricardo face distincţie între preţul natural al muncii şi preţul de piaţă al muncii (preţ   natural

  • care dă posibilitate lucrătorului să se întreţină; preţ de piaţă – preţ care se plăteşte în mod real pentru muncă). economiştii marxişti consideră salariul drept preţ al mărfii forţa de muncă, respectiv ca expresie bănească a valorii acesteia. Alţi economişti apreciază că salariul este venitul persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de producţie.

Salariul, ca preţ plătit pentru serviciul adus de factorul muncă, se stabileşte pe baza mecanismului pieţei, fiind însă definitivat şi plătit după depunerea muncii, în funcţie de rezultatul ei. Acest mod de formare a salariului are la bază regulile generale ale pieţei şi elementele specifice pieţei muncii.

Caracteristicile principale ale salariului sînt:

  • sursă esenţială de venit;
  • pîrghie de cointeresare; instrument de echilibru al nevoilor şi al resurselor de muncă, al cererii solvabile a populaţiei şi al volumului de bunuri materiale şi servicii; element de susţinere a creşterii productivităţii muncii şi a eficienţei economice.

Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul muncii depuse. Aceasta poate fi privit ca:

  1. salariu brut – întreaga sumă de bani cuvenită factorului;
  2. salariu net – suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut a impozitului pe salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.

Factorii care condiţionează mărimea salariului nominal:

  • preţul capacităţii de muncă;
  • evoluţia situaţiei economice;
  • politica de salarizare la un moment dat.

Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. El nu este altceva decît o reflectare a puterii de cumpărare a salariului nominal, fiind diferit de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta.

Atît salariul real, cît şi cel nominal influenţează direct costul vieţii.

Sr = (Sn/Cv) x 100 sau Cv = (Sn/Sr) x 100

Indicele costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti pe care un individ trebuie să le facă pentru a-şi asigura acelaşi nivel de viaţă în două situaţii care diferă numai prin preţuri. Creşterea costului vieţii, neînsoţit de o creştere proporţională a salariului nominal, antrenează diminuarea salariului real.

Factorii care influenţează mărimea salariului real sînt:

  • salariul nominal care se află în raport direct proporţional cu salariul real;
  • preţurile bunurilor de consum;
  • puterea de cumpărare a banilor;
  • revendicările sindicatelor.

Forma de salarizare reprezintă o modalitate prin care se determină mărimea şi dinamica salariului individual.

Principalele forme de salarizare sînt:

  • salarizarea pe unitatea de timp;
  • salarizarea în acord;
  • salarizarea mixtă.
Loading...