1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Capitalul cuprinde bunuri rezultate din producţie şi care sînt folosite pentru producerea altor bunuri. În funcţie de modul cum participă la procesul de producţie şi la felul în care se consumă în acest proces bunurile de capital sînt alcătuite din capital circulant şi capital fix.

Capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale, combustibil; participă la un singur proces de producere şi se consumă în întregime în acest proces. Capitalul circulant al unei firme este egal cu modificările stocurilor de materie primă, material, semifabricate, producţia neterminată de la începutul şi la sfîrşitul unei perioade.

Capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se consumă treptat şi tot treptat se transferă o parter din preţul elementelor care îl compun în costul bunurilor obţinute. El este alcătuit din clădiri, construcţii, maşini, utilaje, instalaţii. În cadrul proceselor de producţie capitalul fix se uzează, adică suferă un proces de depreciere a caracteristicilor tehnice, economice şi funcţionale.

Uzura este de două feluri: uzura fizică şi uzura morală. Uzura fizică este determinată de utilizarea diferitor elemente ale capitalului fix, precum şi de agenţi naturali. Uzura morală este cauzată de progresul tehnic, respectiv de apariţia unor maşini, utilaje, instalaţii mai bune, care au caracteristici tehnice, funcţionare superioare celor existente. Atît uzura morală cît şi cea fizică se manifestă în deprecierea construcţiilor fixe. Expresia bănească a uzurii poartă denumirea de amortizare. Aceasta se include în costul de producţie şi se recuperează prin vînzarea bunurilor.

În faţa întreprinzătorului care are de gînd să cumpere o unitate de capital stă o problemă serioasă. El trebuie să compare cheltuielile pentru cumpărarea capitalului cu  venitul pe care-l va căpăta de la exploatarea lui. Problema e legată de perioada de  exploatarea a capitalului. Iată de ce e important să calculeze preţul curent al capitalului, care i-ar da posibilitate să-l compare cu cheltuielile curente şi să decidă în privinţa cumpărării.

Prin preţ curent al veniturilor viitoare se are în vedere acea sumă de bani pe care întreprinzătorul trebuie s-o investească astăzi, pentru ca peste o perioadă de timp să se determine tot de investitor, să primească o sumă oarecare pe care el şi-a planificat-o.

Un venit ne poate aduce nu numai bani, dar şi resurse, un lot de pămînt, utilaj, apartament, maşină. În fiecare caz putem să determinăm preţul curent al venitului viitor.

În ceea ce priveşte conţinutul dobînzii există puncte de vedere controversate. Unii economişti consideră dobînda ca preţ sau recompensă a spiritului de economie, alţii susţin că dobînda este o chirie plătită pentru capitalul utilizat sau un preţ pentru riscul antrenării capitalului într-o activitate oarecare, iar terţii interpretează dobînda ca preţ plătit pentru suma de bani folosită într-o afacere. Drept urmare, putem distinge:

  • dobînda – în sens restrîns – ca excedent ce revine proprietarului de capital dat cu împrumut;
  • dobînda în sens larg, ca excedent ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţiile normale.

În concluzie considerăm că dobînda reprezintă un venit însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate economică, sub formă de excedent în raport cu capitalul avansat.

Dobînda prezintă mai multe forme de existenţă:

  • dobînda pe piaţa monetară ce apare la împrumuturile pe termen scurt pe care băncile le contractează între ele sau cu banca centrală;
  • dobînzile pentru remunerarea depozitelor pe termen scurt 
  • dobînda de pe piaţa obligaţiunilor – termen lung;
  • dividentul – pentru plasamente în acţiuni.

Rolul dobînzii decurge din funcţiile sale în cadrul pieţei:

  • funcţia de influenţare a repartizării factorilor de producţie către destinaţii care să asigure utilizarea lor cea mai eficientă;
  • funcţia de a asigura băncilor acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi de realizare a unui profit normal;
  • funcţia de redistribuire a profitului suplimentar creat de agenţii economici ce folosesc creditele;
  • funcţia de stimulare a publicului să renunţe la anumite consumuri curente pentru a creşte volumul capitalului disponibil.

Mărimea şi dinamica dobînzii sînt relevate de doi indicatori esenţial;

  1. masa sau suma absolută a dobînzii (D);
  2. rata dobînzii sau venit anual, exprimată în procente d = (D/K) x 100; D = d x K/100.

Mărimea ratei dobînzii oscilează între două limite: mic şi mare.

Masa şi rata dobînzii sînt influenţate de un număr considerabil de factori, dintre care:

  • raportul dintre cererea şi oferta de capital;
  • riscul şi ciclicitatea economiei;
  • inflaţia – dobînzii se majorează odată cu rata inflaţiei;
  • durata creditului;
  • raportul dintre rata dobînzii şi rata profitului.
Loading...