1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Pămîntul reprezintă un factor de producţie primar, originar, care cuprinde atît suprafaţa de pămînt, cît şi resursele naturale. Acest factor se prezintă ca un dar al naturii şi prezintă o serie de particularităţi.

  • Pămîntul nu poate fi substituit: în agricultură şi silvicultură pămîntul reprezintă factorul de producţie care, prin însuşirile sale naturale, asigură obţinerea de bunuri economice. El constituie sursa primară de substanţe nutritive pentru floră şi faună, principalele rezervaţii de resurse energetice şi materie prime, suportul şi mediul de viaţă.
  • Pămîntul nu poate fi reprodus de către om, deci este ireproductibil. Pămîntul se aseamănă cu un organism viu care dispune de o capacitate proprie de autoregenerare. Această capacitate depinde de modul de utilizare a pămîntului. În condiţiile unei utilizări neraţionale capacitatea de autoregenerare se diminuează treptat, existînd pericolul dispariţiei acesteia.
  • Pămîntul este imobil: această particularitate imprimă procesului de producţie dependenţa de un anumit loc. Totodată această particularitate determină necesitatea deplasării celorlalţi factori de producţie, fapt ce implică anumite costuri.
  • Pămîntul are un caracter extrem de limitat: ca oferă pămîntul este cel mai restrictiv factor de producţie. Asigurînd spaţiul de desfăşurare a întregii activităţi economice, pămîntul constituie baza  existenţei şi suveranităţii economiei naţionale.  Totodată,  pămîntul este cea mai sigură componentă a avuţiei economice reale, unica bogăţie individuală şi naţională a cărei valoare înregistrează o creştere continuă.

Preţul pămîntului = renta procentului bancar.

Sînt soluri fertile, medii şi nefertile. La pămînt cererea este mare, iar oferta – inelastică, deci preţul pămîntului în viitor va creşte. Dacă renta este mare, atunci preţul pămîntului e mare; dacă procentul e mare, atunci preţul e mic.

Renta reprezintă venitul ce revine posesorului oricărui factor de producţie sau bun economic a căror ofertă este rigidă sau foarte puţin elastică. Realizarea rentei presupune existenţa simultană a trei condiţii:

  • factorul de producţie sau bunul economic să fie limitat cantitativ;
  • să nu poată fi substituit cu un alt factor sau alt bun cel puţin o anumită perioadă de timp;
  • oferta factorilor de producţie sau a bunului economic să fie inelastică în raport cu cererea.

Mecanismul formării rentei are la bază legea randamentelor neproporţionale, care spune că utilizarea unor fracţiuni egale din acelaşi factor de producţie asigură randamente diferite: la început crescătoare, apoi staţionare, iar în final – descrescătoare.

Venitul realizat de către deţinătorul unui factor de producţie, a cărui ofertă totală este inelastică şi insensibilă la creşterea preţului de vînzare, poartă denumirea de rentă  economică.

Principala formă de rentă o constituie renta funciară, care este creată în agricultură şi silvicultură.

Renta funciară reprezintă venitul ce revine proprietarului terenului, în virtutea monopolului pe care îl deţine asupra acestuia şi de la care sînt excluşi ceilalţi subiecţi economici. Ea este plătită de către arendaş, sub formă de arendă, proprietarului funciar  pentru dreptul de a utiliza pe un termen determinat suprafaţa de teren închiriată. Din viziunea arendaşului, renta reprezintă o plată pentru folosirea terenului, care se constituie într-un element al costului de producţie.

Renta funciară cunoaşte mai multe tipuri:

  • Renta absolută reprezintă suma încasată de toţi proprietarii funciari, indiferent de calitatea şi poziţia terenului pe care îl deţin.
  • Renta diferenţiată – se formează datorită diferenţei de fertilitate dintre terenuri.
  • Renta de monopol – reprezintă suma ce se încasează de către proprietarii unor suprafeţe de teren de pe care se obţin produse în cantităţi reduse, cu calităţi excepţionale şi care sînt foarte căutate de consumatori.
  • Renta de poziţie se formează datorită diferenţelor ce există între terenuri în privinţa distanţei la care se găsesc faţă de centrele de aprovizionare, de desfacere sau faţă de căile de comunicaţie.

Preţul pămîntului reprezintă suma de bani primită în schimbul cedării dreptului de proprietate asupra pămîntuluii. Evoluţia acestuia este influenţată atît de factori direcţi, cît şi de cei indirecţi: cererea şi oferta de terenuri agricole, cererea şi oferta de produse agricole; mărimea şi dinamica rentei; rata dobînzii bancare.

Preţul pămîntului constituie, de fapt, renta capitalului la dobînda zilei. Mărimea lui este egală cu suma de bani pe care vînzătorul, depunînd-o la bancă, poate obţine o dobîndă anuală de mărimea rentei. Ca un proces firesc al creşterii rentei anuale, preţul pămîntului manifestă o tendinţă de urcare.

Loading...