1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Scopul principal al politicii monetar-cereditare este de a ajuta economiei naţionale de a atinge nivelul producţiei ce s-ar caracteriza prin ocupaţia totală şi lipsa inflaţiei. Esenţa politicii monetar-creditare constă în modificarea ofertei monetare, pentru stabilizarea volumului producţiei, a ocupaţiei şi a nivelului preţului. Rezultatul politicii monetar-creditare este de a mări oferta monetară în perioada recesiunii economice pentru acoperirea deficitului bugetar, iar în perioada avîntului economic de a limita oferta monetară pentru micşorarea inflaţiei.

Există trei mijloace principale ale politicii monetar-creditare:

  • operaţiunile pe piaţa deschisă ce presupune cumpărarea şi vînzarea de către bănci a obligaţiunilor împrumuturilor de stat;
  • modificarea ratei rezervelor;
  • modificarea ratei scontului.

Din aceste instrumente, principale sînt operaţiunile pe piaţa deschisă, deoarece, în primul rînd, mecanismul este foarte mobil şi influenţa lui asupra băncilor comerciale se efectuează destul de rapid. Băncile comerciale, de obicei, depind de politica promovată de Banca Naţională, care, la rîndul ei, deţine cel mai mare portofoliu de obligaţiuni ale împrumutului de Stat.

Există diferite concepte cu privire la eficienţa politicii monetar-creditare şi anume: cum influenţează modificarea ofertei monetare asupra economiei.

Teoria keynsistă presupune modificarea ratei dobînzii, a investiţiilor şi a PNN echilibrat în situaţia de dezechilibru economic prin următoarele măsuri:

  • Politica banilor ieftini: problema: criza economică politica: Banca Comercială cumpără obligaţiunile împrumutului de stat, micşorează rata rezervei obligaţiunilor şi rata sconturilor. Rezultat: mărirea ofertei monetare → micşorarea ratei dobînzii → creşterea cererii pentru investiţii → creşterea AD → creşterea PNN echilibrat.
  • Politica banilor scumpi problema: inflaţia prin cerere politica: Banca Comercială vinde obligaţiunile împrumutului de stat, măreşte rata rezervei obligaţiunilor şi rata sconturilor. Rezultat: Sm se micşorează; creşte rata dobînzii → micşorarea cererii pentru investiţii → micşorarea AD.

În timpul actual eficienţa politicii monetar creditare a devenit un obiect de discuţii a economiştilor. Unii arată părţile pozitive ale politicii monetar-creditare:

  • politica monetar-creditară funcţionează mai rapid şi este mai mobilă, mai flexibilă;
  • izolarea de presiunile din sfera politicii.

Teoria monetaristă: în viziunea adepţilor acestei teorii politica monetar-creditară este neeficientă, dar modificarea Sm este principalul factor al stabilizării economiei.

Părţile negative ale politicii monetar-creditare:

  • asimetria ciclică – politica banilor ieftini dă posibilitate băncilor comerciale de a mări suma de bani acordată cu împrumut, însă ea nu garantează că băncile vor acorda acest împrumut şi Sm se va mări;
  • modificarea vitezei de rotaţie a banilor.

După opinia keynisiştilor viteza de circulaţie a banilor are tendinţa de a se schimba în direcţie opusă schimbării ofertei monetare. Prin aceasta se lichidează acele modificări în oferta monetară, care au fost provocate de politica monetar-creditară.

  • efectul exportului – net.
  • Politica banilor ieftini:

problema: criza economică, lipsa creşterii economice

politica: politica banilor ieftini (în rezultatul micşorării ratei dobînzii) → micşorarea cererii pentru valuta naţională → Xn se micşorează → scade AD → scade AS.

  • Politica banilor scumpi problema: inflaţia prin cerere

politica: creşte rata dobînzii → creşte cererea pentru valuta naţională → creşte cursul valutei naţionale → ↑Xn → ↑AD → ↑AS.

Loading...