Ritmurile înalte de dezvoltare a economiei mondiale şi diversitatea mare a producţiei în statele lumii a cauzat necesitatea lărgirii cooperării economice, ca o condiţie indispensabilă a evoluţiei economiei mondiale la început de nou secol. Odată cu formarea lumii multipolare, cooperarea economică generează creşterea eficacităţii dezvoltării şi repartizării raţionale a elementelor comparative ale economiei mondiale. Cooperarea economică este instrumentul de bază în soluţionarea problemelor globale actuale ale umanităţii (problemele produselor alimentare, ecologice, limitei de resurse naturale etc.) Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică a devenit o necesitate obiectivă şi în diferite sectoare ale economiei mondiale, cum ar fi industria constructoare de maşini, industria transporturilor, în sectorul informaţional şi comercial. Cooperarea economică este forma de colaborare internaţională între statele lumii şi agenţii economici pe baze contractuale a utilizării comune a resurselor financiare, materiale şi tehnologice a tuturor partenerilor în scopul obţinerii avantajelor reciproce.
Eficacitatea cooperării economice în toate domeniile depinde în mare măsură de activitatea organizaţiilor internaţionale, regionale sau locale. Organizaţiile internaţionale devin verigile principale în stabilirea relaţiilor bi şi multe laterale dintre statele lumii, companii mari şi agenţi economici. Anume organizaţiile internaţionale şi regionale au menirea să promoveze direcţiile principale de cooperare în soluţionarea problemelor stringente ale societăţii, precum liberalizarea comerţului mondial, lichidarea subdezvoltării multor state, folosirea resurselor şi în primul rând a energiei atomice, combaterea multor maladii ş. a. Organizaţiile economice internaţionale sunt formele de colaborare între statele lumii în concordanţă cu principiile fundamentale ale dreptului internaţional [20, p. 397-398]. Din punct de vedere istoric organizaţiile internaţionale au apărut odată cu formarea şi consolidarea economiei mondiale, ca rezultat al adâncirii interdependenţei statelor cu scopul instituţionalizării şi democratizării cooperării internaţionale. Organizaţiile internaţionale (regionale sau locale) au fost create ca urmare a preocupărilor comune ale unui anumit grup de state, când statele lumii au început să fie confruntate cu probleme globale de interes comun a căror soluţionare era posibilă prin cooperarea întregului potenţial economic, tehnic, ştiinţific, financiar al comunităţii mondiale.
Actualmente statele lumii sunt întrunite în aproximativ 300 de organizaţii internaţionale şi interguvernamentale şi în peste 3000 de organizaţii nonguvernamentale [2, p.146]. Luând în consideraţie că pe globul pământesc sunt în circa 200 de state, reiese că unele dintre ele pot fi în acelaşi timp membru a mai multe organizaţii sau asociaţii economice. În funcţie de scopul, situaţia geografică, proporţionalitatea economică sau de alte aspecte, organizaţiile economice pot fi grupate în diferite moduri.
După scopul şi sfera de preocupare sunt:
- organizaţii economice cu caracter general (ONU, Organizaţia Unităţii Africane (OUA), Organizaţia statelor Americane (OSA) ş. a.;
- organizaţii economice specializate. Acestea pot fi de două categorii:
- a) organizaţii specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu un număr mare de organizaţii specializate, cum ar fi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID), Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Organizaţia Naţiunilor pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) ş. a.;
- b) organizaţiile economice independente de ONU, precum: Organizaţia ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), Comisia Dunării, Consiliul Europei, Organizaţia Tratatului Central (SENTO) ş.a.
Ca rezultat al dezvoltării economice a forţelor de producere pe parcurs de mai multe secole, în ultimul deceniu s-au consolidat mai multe tendinţe bine conturate. Economia mondială la începutul secolului al XXI-lea se bazează totalmente pe principiile economiei de piaţă, pe legităţile obiective ale diviziunii internaţionale a muncii, pe internaţionalizarea producţiei şi a capitalului. Toate aceste sunt argumente de formare a complexului mondial economic. De asemenea există şi anumite particularităţi şi tendinţe ale dezvoltării economiei mondiale. După părerea profesorului E. Avdocuşin, tendinţele principale sunt următoarele:
- specializarea şi cooperarea producţiei, ca rezultat al diviziunii internaţionale a muncii;
- mobilitatea înaltă a factorilor de producţie: capitalul, forţa de muncă, tehnologiei informaţiei;
- globalizarea tuturor aspectelor dezvoltării economice (comerţ, migraţia forţei de muncă, a capitalului);
- internaţionalizarea producţiei şi capitalului;
- liberalizarea legăturilor economice externe;
- apariţia economiei financiare internaţionale, deoarece schimbul valutar internaţional depăşeşte cu mult volumul comerţului tradiţional;
- informatizarea, care a devenit eliniatul de bază a dezvoltării actuale [21, p.24].
În afară de aceste tendinţe sunt şi alte care s-au păstrat sau care pot apărea pe parcursul dezvoltării economiei mondiale, cum ar fi militarizarea producţiei, polarizarea producţiei industriale, dolarizarea sectorului financiar, regionalizarea economiei, transnaţionalizarea.
Indiferent de caracterul organizaţiilor internaţionale (economie, politică, religie etc.) activitatea tuturora este orientată spre:
- elaborarea, adoptarea normelor relaţiilor economice dintre statele membre;
- desfăşurarea activităţilor de asistenţă la operaţiunile economice sau politice;
- mobilizarea resurselor (materiale, financiare) pentru realizarea proiectelor în activitatea de cooperare şi dezvoltare;
- determinarea priorităţii proiectelor şi investiţiilor tuturor proiectelor economice;
- studierea şi analiza evoluţiei fenomenelor economice la nivel mondial, regional, local.
Organizaţiile internaţionale şi politice în activitatea lor formează sisteme geospaţiale care se deosebesc prin funcţii, sferă de activitate şi, totodată asigură integrarea şi unitatea sistemelor geopolitice şi geoeconomice. În prezent, organizaţiile internaţionale în comun cu statele dezvoltate au devenit instrumentul şi pârghia de bază a politicii şi economiei între Centru şi Periferia economiei mondiale. Cu ajutorul organizaţiilor internaţionale se realizează politica economică, financiară, socială la nivel mondial şi regional pentru soluţionarea problemelor prioritare.
Organizaţiile internaţionale şi regionale actualmente cuprind toate statele lumii şi toate sferele de activitate (umană, economică, politică, socială etc).