Filozof german, revolutionar si parinte sfant al socialismului, Marx este si economist. Paraseste Germania la 31 ani pentru a lucra la Londra, ca functionar la caile ferate. Gandirea sa se face astfel puternic influentata de aceea a clasicilor britanici, cu precadere David Ricardo. Daca insa aceasta scoala simpatiza cu societatea capitalista a vremeii, Marx a luat de la ea numai instrumentarul, pe care l-a "indreptat" apoi impotriva capitalismului.
Piatra unghiulara a gandirii lui Marx, una de origine clasica, era "teoria valorii-munca": preturile bunurilor sunt determinate de cantitatea de munca antrenata in producerea lor. Era pentru Marx mult mai mult decat descriptia miscarii preturilor. Cata vreme numai munca are si, respectiv, creaza valoare, atunci lucratorii erau indreptatiti sa aiba acces la intregul venit din productie. cU alte cuvinte, era injust si imoral ca o alta clasa sociala, cea a patronilor, sa primeasca cea mai mare parte din acest venit, numit de autor "plusvaloare".
In cartea sa de capatai, "Capitalul", Marx descrie modul in care capitalismul era destinat colapsului inevitabil, avand sa fie urmat de "revolutia socialista". Drept urmare a si lucrat cu grupuri de formare socialista, urmand sa pregateasca lumii un astfel de pas. a imaginat apoi societatea de dupa revolutie, bazata pe proprietatea comuna asupra "mijloacelor" (factorilor) de productie si pe economia planificata. A numit "comunism" stadiul imaginat ca cel mai inalt al societatii socialiste, in care eficienta si prosperitatea asigurate sa fi permis principiul distribuirii bunastarii "de la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa nevoi".
Marx nu este nici primul, nici ultimul care sa se fi gandit la socialism; a fost insa cel mai influent in gandirea socialista.
Logica auto-reglarii limitate si tendintei de auto-distrugere a capitalismului incepea cu caracterizarea a ceea ce Marx numeste "legea economica fundamentala" a sistemului, o reunire, in viziune proprie, a "scopului primar al productiei" cu "mijloacele de realizare" a acestuia. In capitalism, legea economica fundamentala era "obtinerea si maximizarea plusvalorii", in expresia ei palpabila de profit, in folosul clasei patronatului. Societatea capitalista se lasa condusa de economia ei, iar aceasta din urma de interesele acestei clase numeric restranse, ceea ce realizeaza, nu numai disproporţia distribuirii bunastarii, ci un adevarat sistem de contradictii interne insolubile prin pastrarea sistemului, dar solubile prin revolutia sociala: se desfiinta clasa patronilor, se schimba structural "legea economica fundamentala", astfel si scopul productiei, si mijloacele sale de realizare se redirijau in folosul lucratorilor si al paturilor sociale largi.
La Marx, categoria profitului devine, realmente, una rau famata. In alta ordine, posibilitatea pluralitatii sistemelor economice, idee comuna si marginalismului, ia si ea o turnura si o concretete revolutionare, dar astfel recapata apropierea de "legile inexorabile ale naturii umane" de tip fiziocrat.
Ca cel mai reprezentativ oponent al liberalismului, Marx - asemeni aproape un secol mai tarziu lui J.M. Keynes - a creat un curent individual si pronuntat de gandire, a avut adepti, iar mai tarziu continuatori, la care nu aveau sa lipseasca, totusi, nuantarile ideilor. V.I. Lenin, in Rusia pre- si post-revolutionara din jurul anului 1917, modifica profetia initiala a lui Marx asupra distrugerii capitalismului in contextul liberei concurente, in intregime si concomitent, in toate statele lumii si indica posibilitatea transformarii socialiste initiale a unei singure tari, sau unui grup de tari mai redus. In China, devenita si ea comunista, in zona asiatica, odata cu tarile est-europene, imediat dupa ultimul razboi mondial si acordul international de la Yalta, replica teoriilor marxist-leniniste urma sa fie data de invataturile lui Mao-Tze-Dun, adaptate unei economii subdezvoltate si saraciei generalizate.
Modificarile aduse teoriei marxiste nu urmareau, insa, sa aduca vreun afront acestora, ci dimpotriva, perpetuarea ideologiei revolutionare in conditiile care se schimbau, in secolul al XX-lea, fata de cel precedent. Spre exemplu, libera concurenta - si ea, ca si profitul, rau famata in viziunea lui Marx - era inlocuita, la inceputul secoluli al XX-lea, de ceva si mai rau, adica de marile monopoluri si de transformarea capitalismului vechi in imperialism.
De-a lungul timpului, simtul baricadei revolutionare a deturnat si chiar dizolvat, la socialism, conceptualizarile teoretice. Totusi, marxismul si prelungirile sale ramanea invocat si pentru gestionarea sistemului economic alternativ, al socialismului instaurat. O zona care, data fiind diversitatea conditiilor din fiecare economie nationala, avea sa lase cu siguranta loc divizarii teoretice si doctrinare - in primul rand, intre Marx si Engels, de o parte, si Lenin, apoi Mao, de cealalta, dar fenomenul avea sa continuie si pentru alte tari si inventare teoretice. Cu toate acestea, simptomatic, dupa Lenin si Mao, succesori ai lui Marx si Engels, putine si din ce in ce mai neinsemnate au fost personalitatile filozofice ale marxismului si socialismului.
Totusi, in contextul socialismului real, care in anii optzeci parea sa isi faca tot mai evident declinul, cel putin in termenii democratiei, lua nastere "euro-comunismul", iar in contextul capitalismului care evolua, se afirma miscarea numita "Scoala Radicala Americana". Imperativele acesteia pareau a se diferentia de ceea ce se dezbatea in spatele "cortinei de fier", sau in socialismul asazis "real". Si, dupa scenariul deja verificat al cristalizarii altei miscari socialiste, ideile finalizau in atingerea principiilor, pana atunci, cvasi-general acceptate. Astfel, radicalii americani, asa cum apareau, erau fortati sa accepte realitatea societatii industriale a secolului al XX-lea, ca si nevoia readaptarii vechiului marxism la aceasta. Concluzia dintai era limitarea unui intreg set problematic al lumii contemporane - inegalitati social-economice, situatia femeii, rasismul, educatia sau saracia - la ceea ce ar fi "comun" acestora, respectiv la o "chestiune de putere si operare cu ajutorul puterii".
1.1.6. Curentele confesionale
Din nou o zona de gandire ce pare tipica - si tocmai astfel urmeaza sa se individualizeze fata
de "celelalte tipuri". A fi reactionat tipic atat la lupta de clasa socialista, cat si la mizeria rezultata partial din societatea de tip liberal nu ar fi putu conduce la un fundament mai consistent decat morala crestina si sociala, la indemana. Acelasi tipic implica si o comuniune cu zonele de confruntare si de despartire, iar aici s-ar putea enumera cel putin trei aspecte derivate:
- Apelul la o zona de gandire profund istorica, una care ducea de astadata, nu atat la clasici, cat la bazele puse inca din evul mediu de Toma de Aquino, apoi continua in secolul al XIX- lea, dar si in al XX-lea, ca replica la celelalte curente si la antagonismul lor deopotriva.
- Pentru partea reactualizata, se constituie aici, nu mai putin, o doctrina. Iar aceasta, impreuna cu liberalismul si socialismul, acopera aproape in intregime aria politicului secolului al XX-lea. Mai putin s-ar compara acest curent cu celelalte in rigoarea analizei, ar vorbi de sisteme economice alternative, ar apela baze filozofice de sistem, sau ar capata matrici de gandire fundamentala.
- Dezvoltat aici ca reactie la alte curente, confesionalismul revede insusi modelul de alcatuire a gandirii economice prin reactii, delimitari, dar si pactizari si reapropieri.
Se poate vorbi de patru curente confesionale componente: corporatismul, cooperatismul, crestinismul social si socialismul crestin.
(A) Corporatismul - pentru care sunt citate nume ca Le Play, fondator al scolii numit chiar "Reforma Sociala", sau La Tour du Pin si Albert le Mun, fondatori ai "Asociatiei Tinerilor Catolici
Francezi" - promoveaza o societate a familiei, grupurilor sociale si profesionale, sub arbitrajul statului si in scopul impacarii contradictiilor.
- Cooperatismul - militeaza pentru "transformarea pasnica a capitalismului", vizand suprimarea profitului si proprietatii private, cel putin din pozitia acestora de mobiluri esentiale ale acestei societati.
- Crestinismul social - constituie punctual zona care inspira direct doctrina democratiei crestine actuale. Are in vedere dreptul si perpetuarea dreptului la initiativa individuala, iar pentru puterea publica rolul de orientare, stimulare si sprijin in sensul integrarii sociale.
- Socialismul crestin - cauta ideea de justitie in serviciul celor oprimati.