1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.50 (1 Vote)
Pin It

Studiul economiei nu pare să reclame înzestrări deosebit de înalte şi de specializate. Nu este el, din punct de vedere intelectual, o materie foarte uşoară în comparaţie cu ramurile superioare ale filosofiei sau ale ştiinţei pure? Materie uşoară, în care însă foarte puţini excelează! Paradoxul îşi află explicaţi, probabil, în faptul că un bun economist trebuie să posede o rară combinaţie de înzestrări. El trebuie să fie într-o anumită măsură – matematician, istoric, om politic, filosof. Trebuie să înţeleagă particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să studieze prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nicio parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil ca un artist, dar uneori totuşi la fel cu picioarele pe pământ ca un politician”.

Această definire a economiei şi economistului ce aparţine lui Robert Heilbroner capacitează în câteva cuvinte rolul şi importanţa vitală a economiei în toate epocile istorice şi toate regimurile politice. Economistul poate fi numit, fără modestie, doctor al societăţii, al întregului sistem social, nu doar economic. Fără economist nu poate funcţiona nici spitalul sau policlinica privată, nici guvernul şi nici o mare companie transnaţională.

Potrivit autorului mai sus citat, marii economişti - filosofi ai lucrurilor pământeşti au recunoscut importanţa sferei politicii, a culturii, a manierelor, şi mulţi dintre ei dădeau acestor aspecte ale societăţii o preţuire mult mai înaltă decât controversatelor practici economice.

În economie, producătorii umblă după preţuri mari iar cumpărătorii umblă după preţuri mici. Din acest motiv în economie au fost gândite „legi ale comportamentului producătorului şi consumatorului”. De la filosofie la abordarea ştiinţifică a fost creat un cadru legislativ-instituţional în toată lumea care să vegheze la respectarea de către producători şi consumatori a regulilor de conduită economică. În activitatea politică, culturală sau socială nu apar comportamente comparabile cu cele din activitatea economică.

Din aceste considerente, de-a lungul timpului economia s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare, o ştiinţă cu şcoli de gândire proprii, cu reprezentanţi consacraţi, cu principii, metode, abordări academice şi teorii proprii.

Denumirea de economie politică provine de la cuvântul grecesc „oikonomia”, format din „oikos – casă, gospodărie”, „nomos – lege, ordine” şi „polis – cetate, stat”. Într-o traducere liberă economia înseamnă ordinea în casă sau în comunitate, administrarea materială a casei, gospodăriei şi cetăţii.

 

La începuturile ştiinţei, interpretarea care se dădea economiei politice era de administrare a bunurilor cetăţii, statului şi nu bunurilor şi proprietăţii private a omului, a familiei sale.

Dar principiile economiei politice sunt aplicabile atât nevoilor şi activităţilor unui om sau afacerii sale cât şi nevoilor şi activităţii unui popor, diferă doar nuanţele şi modalităţile de abordare de la nivel microeconomic la nivel macroeconomic.

Potrivit lui Joseph Stiglitz, „economia este o ştiinţă socială. Ea studiază problema socială a alegerii într-o viziune ştiinţifică, ceea ce înseamnă că este construită pe o explorare sistematică a problemei de a alege. Această explorare sistematică implică atât formularea teoriilor, cât şi examinarea datelor”.

Potrivit lui Paul Samuelson, „teoria economică este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă, cu trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru producerea diferitelor mărfuri în prezent şi viitor – între diferiţi oameni şi diferite grupări ale societăţii. Teoria economică sau economia politică, cum o numesc de obicei, se întrepătrunde strâns cu alte importante discipline universitare: sociologia, ştiinţa politică şi antropologia; toate acestea sunt ştiinţe sociale – ale căror obiecte de studiu se suprapun parţial cu obiectul teoriei economice”.

Aşa cum inginerii construiesc diferite modele pentru a studia caracteristicile unei maşini, economiştii construiesc diferite modele ale economiei pentru a descrie modul de funcţionare al acesteia. Aşa cum medicii asigură tratament terapeutic sau profilactic aşa şi în economie sunt elaborate tratamente care asigură corectarea sau eliminarea unor probleme grave în scopul creşterii competitivităţii economice. Aceste comparaţii, traduse economic, se regăsesc în elaborarea şi aplicarea teoriilor, practicilor şi politicilor economice unde economistul are rolul de doctor sau inginer al sistemului în ansamblu.

Teoria economică, la fel ca toate teoriile, constă într-un set de ipoteze şi concluzii. Dacă presupunerea este corectă atunci apar rezultate. Economiştii fac previziuni pe baza teoriilor. Ei pot folosi teoriile pentru a anticipa ce s-ar întâmpla în condiţiile unor schimbări şi conjuncturi economice, de exemplu creşterea unei taxe sau integrarea economică a unei ţări într-o uniune economică. Economiştii au dezvoltat două moduri diferite de abordare a economiei. Studiul detaliat al deciziilor luate de companii sau familii, dar şi al preţurilor şi producţiei din anumite industrii intră în sfera microeconomiei.

Comportamentul economiei, în toată substanţa ei, este dependent de deciziile luate de milioane de oamenii şi firme în economie dar şi de deciziile luate de guverne şi regimuri politice.

Microeconomia reprezintă privirea de jos în sus a economiei iar macroeconomia reprezintă viziunea de sus în jos.

Stimularea modului de a gândi ca un economist rezultă din complexitatea vieţii economice în ansamblu la nivel micro şi macroeconomic, pe plan naţional şi internaţional.

A gândi ca un economist înseamnă a pătrunde cu mintea fenomenele şi procesele economice şi a le înţelege, a depista esenţa acestora, a stabili legăturile trainice între acestea, a formula principii, noţiuni, proprii, realităţii economice. Gândirea economistului presupune corelarea unor trăsături native cu altele educate, cultivate prin educaţie liberă sau universitară de specialitate[1].

Din păcate, în ziua de azi nu mai există morală în economie şi după anumite păreri, morala nu îşi are locul în lumea afacerilor.

Comportamentul imoral se regăseşte şi în economiile dezvoltate şi în cele mai puţin dezvoltate. O lipsă de etică poate fi văzută în nerespectarea legilor, în fraudarea economică, în corupţie sau în tratamentul faţă de cumpărători sau salariaţi. Deşi în lumea noastră secularizată, etica, acolo unde mai există, se confundă cu legalitatea, trebuie făcută distincţia între ele. În viaţa economică pot fi activităţi legale dar neetice, de asemena pot exista comportamente etice dar care nu respectă reglementările legale. De exemplu, în actuala situaţie de criză economică, diminuarea salariilor sau creşterea dobânzilor la credite şi apariţia diverselor comisioane maui mult sau mai puţin justificate reprezintă activităţi legale, dar nu etice.

În perioada de criză economică, angajatorii pot specula vulnerabilităţile pieţei. Ei pot fi la fel de performanţi din punct de vedere al profiturilor dar vor micşora salariile, justificând condiţiile grele de criză. Ei vor şti că salariaţii nu îşi vor exprima nemulţumirea, pentru că nu vor mai găsi de lucru, în condiţiile blocării pieţelor.

Acordarea unor prime sau stimulente, într-o anumită perioadă, pentru un angajat care are o problemă de sănătate este o acţiune etică dar de multe ori nelegală pentru că aceste stimulente financiare cu caracter excepţional nu sunt totdeauna trecute prin operaţiunile contabile.

Economia subterană practică, în acelaşi timp, şi operaţiuni nelegale şi un comportament etic modest sau inexistent.

De regulă, în favoarea profiturilor consistente se renunţă adeseori la conduita etică.

Acolo unde există abordări etice, etica este folosită ca o abordare de coerciţie, corectitudine sau legalitate. În instituţiile statului şi în unele companii private se elaborează şi se aplică coduri de etică şi disciplină. Salariaţii sunt sancţionaţi în baza prevederilor codurilor de etică şi disciplină. Este o normalitate să respecţi legea şi regulamentele interioare, să fii corect şi disciplinat, este etic să acţionezi legal dar nu trtebuie confundată legalitatea cu etica.

 

 

[1] Popescu, Constantin, coord., Teorie economică generală. Microeconomie, ed. ASE, Bucureşti, 2005, pag.134.

Loading...