Economie

Administrarea programelor de cercetare științifică este o activi- tate complexă a procesului de management, prin care institutele sau centrele de cercetare stiințifică, cercetătorii stabilesc termenele de

83 cercetare, etapele ce se cer parcurse pentru soluționarea problemelor științifice, corelează fazele de cercetare cu termenele parțiale și cu termenul final, urmăresc și depozitează concluziile știintifice, vizează sporirea maximă a potențialului uman de cercetare științifică și asigurarea în acest scop a resurselor umane, materiale și financiare.

Administrarea programelor de cercetare științifică împletește activitatea de gestiune cu cea de organizare a desfășurării lucrărilor de cercetare științifică. De aceste două componente ale administrării depinde prevenirea unor riscuri suplimentare(subiective) și asigurarea eficienței maxime a lucrării de cercetare științifică.

• Proiectarea temei (temelor) de cercetare științifică

Este o operațiune complexă, de definire a tuturor activităților implicate de cercetarea respectivă, de corelarea lor judicioasă, dar și de corelarea lor cu termenele posibile, astfel încât termenul final să fie respectat, conform contractului de cercetare științifică.

Activitatea de proiectare este esențială pentru administrarea oricărei teme, însă aceasta este mai ales valabilă pentru temele de mare complexitate.

Proiectarea temei de cercetare cuprinde trei operațiuni, și anume: schița proiectului de cercetare, proiectul de cercetare și planul preliminar al lucrării de cercetare științifică. Să le examinăm în mod succesiv:

• Elaborarea schiței proiectului de cercetare

Elaborarea schiței de proiect începe imediat după alegerea temei de cercetare științifică. Această schiță, evident, este elaborată de cercetător sau în cazul unei echipe de cercetare, de responsabilul acesteia împreună cu membrii echipei.

Schița proiectului de cercetare științifică cuprinde:

• termenele celorlalte etape de cercetare să fie suficiente, nerestricționate de întinderea cercetării documentare bibliografice.
• sursele de documentare bibliografică importante și greu de obținut; locul unde ele pot fi consultate;
• principalele operațiuni ale documentării bibliografice;
• termenul de predare a lucrării la beneficiar;

• Elaborarea proiectului temei de cercetare

Proiectul temei de cercetare se realizează, de regulă, după terminarea documentării bibliografice și după o primă formulare a ipotezelor.

Proiectul temei include:

• etapele ulterioare de cercetare științifică;
• documentarea practică (în unități economice, ministere, zone geografice, țări), în vederea procurării datelor empirice, a faptelor și informațiilor, privind geneza fenomenului, factorii care îl determină;

• modalitățile de prelucrare a informației practice și termenele de execuție a prelucrării;
• termenele pentru fundamentarea concluziilor, pentru redactarea și predarea lucrării la beneficiar;
• operațiile de asistență pentru aplicarea propunerilor;
• cheltuielile necesare fiecărei etape de cercetare științifică.

Întrucât elaborarea proiectului temei de cercetare este o operațiune complexă, apare necesară consultarea cercetătorilor cu experiență sau a profesorilor, conducători științifici, a specialiștilor din practică. Pe această bază se pot evita tendințele negative de subapreciere a timpului necesar pentru realizarea unor etape sau de supraestimare a eforturilor impuse de cercetare.

• Elaborarea planului preliminar al structurii lucrării

Este un plan care capătă contur tot mai clar pe măsura parcurgerii etapelor de documentare și de cercetare propriu-zisă. Acest plan preliminar de structură a lucrării cuprinde:

• principalele teze, idei, concluzii;
• principalele ipoteze confirmate și infirmate;
• metodele de analiză și calcul;
• argumentele teoretice și practice, economice și social-politice pentru funda- mentarea concluziilor și a soluțiilor;
• sursele de informare practică și modalitățile de prelucrare;
• probleme speciale pe care cercetarea nu a reușit să le clarifice și cauzele care au împiedicat acest lucru;
• conturarea proiectului structurii tematice: părți, secțiuni, capitole, paragrafe etc.

• Organizarea activității de cercetare a temei. Cu privire la organizarea în echipă

Elaborarea oricărei teme de cercetare implică o organizare specială, în conformitate cu complexitatea temei. Organizarea este mai amplă, în cazul temelor de complexitate mare și medie și mai restrânsă, în cazul temelor cu profil și amploare reduse.

Indiferent de complexitatea temelor, în organizarea activității de cercetare, potrivit principiului partenerial, participă atât cercetătorii, cât și managerii.

Însă, aici gradul de implicare diferă considerabil. Dacă pe ansamblul institutului sau centrului de cercetare răspunderea, în mod firesc, cade pe manager, organizarea activității de cercetare a temei este în principal în răspunderea cercetătorului.

Răspunderea este individuală, a fiecărui cercetător, atât în cazul unei teme simple, elaborate de un cercetător, cât și în cadrul unei teme mai complexe, elaborată de o echipă de cercetare. Desigur, în echipa de cercetare răspunderea principală cade asupra șefului echipei, însă aceasta nu înseamnă că dispare cumva și răspunderea membrilor echipei, în mod individual.

Explicația rezidă invariabil în faptul că actul de creație este prin definiție individual și, deci, și răspunderea nu poate fi decât individuală.

Cercetarea în echipă este cerută de amploarea temei, de comple- xitatea și termenul de elaborare. Ea nu desființează răspunderea individuală; dimpotrivă, răspunderea este chiar mai mare dacă avem în vedere că elaboratul individual trebuie să satisfacă exigențele între- gului, respectiv ale temei în ansamblul ei. De această corelare și desfășurare a muncii echipei răspunde șeful echipei, un cercetător cu mai multă experiență. Dar răspunderea acestuia nu diminuează cu nimic răspunderea individuală a membrilor echipei. Este și normal pentru că, în cadrul echipei, fiecare cercetător și persoană auxiliară elaborează anumite părți și desfășoară activități de care executantul trebuie să răspundă individual.

Organizarea cercetării în echipă este modelul mai complex, dar care, în esență, cuprinde majoritatea aspectelor care privesc și organizarea cercetării unei teme în mod individual.

Organizarea cercetării în echipă are mai multe avantaje, dintre care:

• permite scurtarea timpului de elaborare a unei cercetări, ceea ce în anumite cazuri este necesar sau în altele, imperios necesar;
• permite formarea mai rapidă a tinerilor cercetători și evitarea descurajării acestora, inerente în tot procesul de cercetare a adevărului, în tot actul de creație;
• se asigură un larg schimb de opinii, ceea ce evită concluzii și soluții unilaterale și permite o mai bună fundamentare a concluziilor fiecărei părți și a lucrării de cercetare în ansamblu.

Din păcate, munca în echipă include și unele dezavantaje pentru cercetătorii individuali. Disciplina de echipă, care nu poate fi în nici un fel ignorată, poate restrânge deseori inițiativa și capacitatea de creație a cercetătorului membru al echipei de cercetare. De aceea, în cadrul echipei se cer organizate consultări ale altor cercetători din domeniul respectiv, discutarea diferitelor părți ale lucrării științifice pe măsura elaborării lor, discutarea lucrărilor (părților) înainte de predare la conducerea institutului și, desigur, înainte de predarea la beneficiar.

Dezavantajele cercetării în echipă se combat și pe calea limitării acesteia, mai ales la temele complexe care reclamă cercetări inter și multidisciplinare.

• Principiile de organizare și funcționare a echipelor de cercetare științifică

Echipa de cercetare cuprinde un număr foarte variabil, de la 2-40 membrii, uneori mergând și până la 100 membrii.

Echipa de cercetare este o structură de organizare a muncii cu caracter nepermanent, putând reuni cercetători din unul sau mai multe instituții; ea funcționează numai pe durata elaborării unei teme de cercetare științifică. Un cercetător poate face parte din mai multe echipe, după caz.

Principiile care stau la baza organizării unei echipe sunt:

• Echipa de cercetare trebuie să cuprindă numărul strict necesar de cercetători, aleși după criteriul competenței în domeniul temei de cercetare, al preocupărilor anterioare; aceleași criterii se aplică și pentru personalul auxiliar al echipei de cercetare (documentariști, operatori de calcul, traducători etc.);
• Echipa de cercetare trebuie să cuprindă atât cercetători cu experiență, cât și cercetători tineri; tinerii se formează mai ușor, pot observa mai repede unele erori cu care alții s-au obișnuit, pot formula unele teze contradictorii, originale;
• Echipele de cercetare dau rezultate bune dacă membrii acestora sunt legați prin raporturi de stimă și prietenie; dacă nu, cel puțin să se cunoască și să se respecte reciproc;
• Echipa trebuie să-și fixeze obiective precise care să fie cunoscute de toți membrii săi. În cadrul echipei sarcinile de cercetare trebuie să se distribuie clar, fără ambiguități, membrilor săi; sarcinile și îndeplinirea lor trebuie să fie, pe cât posibil, individualizate. În cadrul echipei de cercetare se pot constitui și subcolective de cercetare științifică;
• Stimularea membrilor echipei, pe lângă formele cunoscute, trebuie să includă, în mod obligatoriu, individualizarea și semnarea părților realizate individual sau în colaborare; se evită însușirea muncii altuia, dar se asigură și o mobilizare a fiecărui membru al echipei;
• Conducerea echipei de cercetare trebuie încredințată, în mod obligatoriu, unui om de știință cu experiență, cunoscut și recunoscut prin lucrările elaborate, cu autoritate științifică. Este necesar ca cel mai bun cercetător să fie conducătorul echipei, mai ales dacă este și un bun organizator, exigent, capabil de dialog și comunicare deschisă, capabil să înlăture disensiunile, care în cercetarea științifică sunt frecvente;
• Asigurarea unei ambianțe democratice, de lucru în echipă. Discutarea deschisă, fără menajamente și adoptarea în echipă a hotărârilor creează atmosfera necesară muncii în echipă. Abaterile de la acest principiu pot genera lucrări slabe, ca și atunci când lipsește autoritatea științifică.

• Transmiterea rezultatelor cercetărilor la beneficiari

Comunicarea rezultatelor cercetărilor științifice la beneficiari este o latură importantă a managementului, a administrării cercetării științifice. Ea începe cu depozitarea lucrării pe diferiți suporți. Trimi- terea la beneficiari se face diferit.

Dacă lucrarea de cercetare s-a realizat în baza unui contract, convenții sau a altui înscris încheiat între cercetători, firma de cerce- tare (institut, centru, laborator, departament sau catedră) și diverse firme beneficiare, evident, transmiterea lucrării se face în conformitate cu prevederile respective, inclusiv în ceea ce privește măsurile de asistență științifică.

Dacă în contracte sau convenții nu sunt prevederi contrare, rezultatele cercetărilor pot face obiectul publicării în totalitate sau parțial, în țarăji străinătate, în volume editoriale sau în publicații periodice.

În procesul de comercializare a lucrărilor de cercetare științifică se au în vedere datele exacte privind eficiența internă și externă a cercetării științifice. De altfel, întregul proces de administrare a temei, de la alegerea acesteia până la trimiterea ei la beneficiari, se realizează în conformitate cu legile țării, cu principiile economiei de piață, ale concurenței, precum și cu tendințele cercetării științifice pe plan mondial.