In ultimii 20 de ani, economiile nationale ale tarilor au devenit din ce in ce mai legate unele de altele datorita schimburilor comerciale, tendinta certa ce a fost denumita globalizare.
Globalizarea se remarca prin raspandirea rapida in toata lumea a productiei, consumului, investitiilor, serviciilor, tehnologiei si capitalului provocand cresterea numarului si importantei acordurilor internationale, stabilind regulile jocului pentru un numar mare de subiecte, mergand de la protejarea mediului pana la comert si crearea institutiilor necesare pentru administrarea acestor reguli, asa cum este si Organizatia Mondiala a Comertului. Liberalizarea comertului mondial demonstreaza tendinta societatii moderne de reducere treptata, pana la disparitie a tuturor categoriilor de obstacole care impiedica dezvoltarea pietelor externe, schimburile si respectiv circulatia marfurilor la scara mondiala. Importanta pietelor externe este cu atat mai mare cu cat majoritatea intreprinderilor sunt angrenate intr-un proces de dezvoltare care le obliga sa gaseasca noi oportunitati de afaceri in alte tari, pe masura ce pietele interne se maturizeaza si se ingusteaza.
Exista numeroase dovezi ca economia mondiala este mult mai interconectata astazi decat era in anii ’60 sau ’70. Datele privind comertul ofera o imagine fugara a ceea ce sta in spatele noului globalism. Ponderea exporturilor in PIB a depasit dublul ponderii din perioada 1960-1990 (de la 9.5% la 20.5%). Comertul mondial cu marfuri a depasit clar ritmul productiei, crescand in medie o data si jumatate mai repede decat PIB mondial in doar 25 de ani, din 1965.
Afirmatiile privind cresterea rapida pe linia globalizarii comertului, productiei si investitiilor se bazeaza pe data care nu ar trebui luate ca atare. Desi cifrele referitoare la comert sunt cumva mai sigure decat cele referitoare la investitii, distorsiunile apar in cel putin doua modele care sunt de obicei ignorate. Unul este cresterea comertului intra-firma, unde practica transferarii prin intermediul preturilor umfla valoarea reala a tranzactiilor intre firma-mama si filiale, pentru a diminua impozitele pe profit platite de companie. Acesta practica poate conduce, deseori, la supraestimarea valorii reale a bunurilor comercializate. Dar practicile de evitare a impozitarii si de evaziune fiscala, precum transferal prin preturi, sunt la fel de vechi ca statul-natiune in sine. Ele nu exclud deloc capitalul transnational si nici nu sunt neaparat mai amenintatoare cand sunt practicate de catre acesta.
Anul 1989 constituie un moment istoric pentru Europa si nu numai, moment care a bulversat relatiile economice internationale. Crearea pietei unice europene a impulsionat internationalizarea productiva. Un exemplu in acest sens este extinderea procesului de internationalizare a sectoarelor de servicii.
Efectele pozitive ale multinationalelor contribuie la dezvoltarea economica prin:
- aportul de capital;
- cresterea productiei;
- distribuirea unor venituri.
Efectele negative ale multinationalelor sunt:
- investitiile si activitatea acestora nu corespund intotdeauna cu nevoile tarilor in care actioneaza;
- aportul de tehnologii avansate este limitat, ramanand rezervat tarilor de provenienta;
- inlocuirea producatorilor locali se face fara cresterea in compensatie a productiei;
- pot atrage obstacole economice si politice (sub forma de resentimente si opozitie).