Particularitatea principală a etapei contemporane de dezvoltare a ţării noastre a fost oficial determinată de cursul strategic pentru integrarea în structurile europene. Analiza procesului reformelor în republică arată că acestea au un parcurs complex şi contradictoriu. O cauză a apariţiei acestei situaţii este subestimarea rolului şi importanţei ştiinţei economice şi a conştientizării evoluţiei obiectului şi metodei ei pentru elaborarea conceptului doctrinei contemporane de dezvoltare a economiei naţionale, ţinând cont de realizările gândirii economice mondiale sub aspectul istoric şi al megatendinţelor social-economice globale contemporane. În final „după numeroase experimente noi şi în ziua de azi, ne confruntăm cu necesitatea de a alege calea spre prosperitatea economică, să fim nevoiţi să elaborăm un model economic, care să pună bazele pentru un posibil miracol economic".
Conştientizarea evoluţiei ştiinţei economice pentru elaborarea modelului economic contemporan implică utilizarea unei abordări istorice. În orice fenomen sau proces economic găsim nu numai caracteristici noi, ci şi elemente „genetice", „moştenite" din trecut.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „istorie", cum este cunoscut, îşi trage rădăcinile din greacă „historia" - relatarea despre evenimentele trecute, despre aceea ce este cunoscut şi cercetat în diferite domenii ale cunoaşterii. În acest sens, istoria, fiind ştiinţa care studiază trecutul, păstrează experienţa umană milenară în toate domeniile cunoaşterii, inclusiv domeniul economic.
Timp îndelungat istoria avea un caracter pur descriptiv, dar pe baza faptelor din trecut şi prezent, sistematizarea şi analizarea lor într-o relaţie simbiotică, treptat a creat o imagine cartografică a dezvoltării naturii şi societăţii, a identificat legile şi legităţile de funcţionare a acestora în trecut şi în prezent, care a creat posibilităţi de îmbunătăţire a mecanismelor de soluţionare a problemelor comunităţii.
Nu e ocazional că renumitul economist, Joseph Schumpeter, care a intrat în ştiinţă ca fondatorul cercetărilor contemporane în domeniul teoriei dezvoltării economice şi istoriculului gândirii economice, în lucrarea sa Istoria analizei economice determină istoria ca parte componentă, tehnică (metodă) a analizei economice, deoarece „însuşi obiectul ştiinţei economice este un proces istoric unic... nimeni nu e în stare să înţeleagă evenimentele economice ale oricărei epoci, inclusiv contemporane, fără cunoaşterea faptelor istorice, fără simţul istoric". Starea oricărei ştiinţe, la un moment dat, conţine în sine şi istoria acesteia şi nu poate fi tratată la nivel satisfăcător, fără a reda acest conţinut istoric. Studierea istoriei ştiinţei deseori redă conştiinţei noastre un impuls creativ, ce ne permite pătrunderea în misterul gândirii.Ea ne arată o logică în aplicarea concretă, o logică în mişcare, în corelaţie cu viziunea unei anumite probleme şi a scopului propus.
Acest fapt se referă la toate ştiinţele, dar, în mod special, la ştiinţa economică, deoarece, în comparaţie cu mai multe ştiinţe sociale şi ale naturii, economia nu are un obiect de cercetare clar determinat. Pe parcursul istoriei dezvoltării societăţii, s-au desfăşurat şi se desfăşoară discuţiile cu privire la obiectul ştiinţei economice.
În acelaşi timp, la orice etapă de dezvoltare a societăţii sunt evidenţiate destul de clar probleme legate de cunoaşterea economică, de necesitatea evidenţierii posibilităţilor şi mecanismelor de rezolvare a lor şi de perfecţionarea formelor de administrare a economiei. La aceasta a contribuit elaborarea şi perfecţionarea treptată a metodologiei cunoaşterii ştiinţifice pe parcursul dezvoltării istorice a ştiinţei economice.
Metodologia, ca domeniu independent al cunoaşterii, s-a desprins de filozofie şi are o dublă interpretare. În sensul restrâns al cuvântului, metodologia se determină ca ansamblul metodelor (tehnicilor) de cercetare. În sensul larg al cuvântului - este ştiinţa despre principiile de constituire, formele şi metodele activităţii ştiinţifico-cognitive. Metodologia „a răsărit" din filosofie, care este baza metodologică a tuturor ştiinţelor, inclusiv a celor economice. Prin urmare, determinarea ipotezelor metodologice de cercetare trebuie să ia în considerare, în primul rând, legile filosofice generale, principiile şi legităţile în vigoare într-o anumită perioadă istorică.