1.Obiectul de studiu al doctrinelor economice.

Doctrina economica - constituie un sistem de teorii economice, având în centru o idee principală care le consolidează. Fiecare doctrină economică propune un anumit mod de comportament al statului în economie.

Termenul de doctrina vine din latinescul "doctrina" si inseamna invatatura sau intr-o acceptiune mai larga conceptie despre societate.

In cadrul unei doctrine economice se regasesc 2 elemente esentiale:

- teoria economica - constituie substanta teoretica explicativa a doctrinei economice

- practica economica - da orientarea de coordonare a activitatii economice practice in directiile si scopurile urmarite.

Periodizarea istorie a gindirii economice.

In periodizarea istorie a gandirii economice s-au constituit 2 mari criterii:

I. Criteriul istoricitatii

II. Criteriul compatibilitatii ca stiinta.

Din perspectiva criteriului istoricitatii se pot distinge patru mari perioade ale istoriei gandirii economice;

1. gandirea economica din antichitate (mileniul IV i.Hr. – pana la sec. V e.n.)

2. gandirea economica feudala (sec.al V - sec. XV)

3. epoca moderna (sec. XV – XIX)

4. epoca contemporana ( sec. XX-XXI)

Pe baza celui de-al doilea criteriu, al comparabilitatii ca stiinta, acesta poate fi periodizat in:

1. perioada prestiintifica sau preclasica (de la inceput pana la mijlocul sec. XVII)

2. perioada stiintifica (de la sec. XVII pana astazi)

2. Gândirea economică în Antichitate.

Primele manifestari ale gandiri economice au aparut cu circa patru milenii in urma in tarile Orientului Antic (China, India, Mesopotania, Egipt) si apoi in Grecia si Roma Antica. Primele sisteme spirituale de gindire relativ inchegate despre societate au fost marile doctrine religioase, budismul, confucianismul, islamismul si crestinismul.

Egiptul Antic

Egiptul antic a fost una din primele tari pe teritoriul careia in mileniul IV i.e.n. s-a format statul, ce a condus la aparitia a trei departamente de baza – financiar, militar si al lucrarilor publice.

Economia masiv centralizata necesita multi functionari carturari, capabili sa asigure evidenta si distribuirea riguroasa a resurselor materiale si umane pe diverse obiecte, precum si aprecierea fertilitatii solurilor si a roadei obtinute in vederea incasarii "juste" a rentei. Ca urmare, apare Codul de Instructii numit "Învataminte", care definea normele comportamentale la diferite niveluri ierarhice: nivelul faraonului, nivelul functionarilor.

In Codul de Instrucţii ("Învăţăminte") erau reflectate ideile economice în care se descrie :

1. controlul de stat asupra resurselor materiale, financiare şi umane
2. evidenţa şi repartizarea strictă a resurselor economice
3. modalităţile de protecţie a patrimoniului de stat

Deci, caracterul inalt centralizat al economiei impiedica formarea proprietatii private si aparitia interesului personal, deci si a rationalitatii economice.

China antica

În China antica perioada de inflorire a ideilor economice coincide cu perioada "secolului de aur" al filosofiei antice chineze – sec. VI-III i.e.n., atunci când "au inflorit 100 de flori, s-au confruntat 100 de scoli".

Mai reprezentative, insa, au fost 3 scoli – scoala taoista, confucianista si legista.

1. Şcoala Taoista - care prevedea reglarea activităţilor umane de către puterea Universului, limitarea intervenţiei statului care prin impozite mari provoacă revolte populare, respectarea dreptului de proprietate, schimbarea bunurilor economice prin sistemul de barter.

2. Şcoala Confucianista - care prevedea creşterea bunăstării materiale a populaţiei, sporirea bogăţiei prin munca personală şi consum moderat, intervenţia activă a statului în scopul educării umaniste a populaţiei, controlul strict al preţurilor, stimularea activităţii economice.

3. Şcoala Legista - care prevedea superioritatea statului de drept bazat pe instituţii şi legi care protejează dezvoltarea liberă a individului, considerarea monedei nu numai ca echivalent de schimb al mărfurilor, ci ca un instrument de politică economică utilizat pentru controlul evoluţiei preţurilor.

Fila importanta in istoria gindirii economice chineze a fost aparitia in sec. IV-III i.e.n. a tratatului stiintific colectiv "Huan-Tze".  Guvernatorul dinastiei Ţi a fondat o academie, denumita "Palatul stiintelor", in care erau preocupati de activitate creativa mii de savanti. Rodul muncii lor au fost peste 500 lucrari reunite sub titlul comun de "Huan-Tze".  Pina in zilele noastre au ajuns doar 76 capitole ale acestei lucrari enciclopedice, care ne familiarizeaza cu urmatoarele idei economice:

1. asigurarea stabilităţii economice
2. reglementarea preţurilor la pâine şi sare
3. reglarearezervelor de grîne
4. înlocuirea impozitelor directe prin accize înalte la sare şi metale

Babilonul Antic

Dintre statele formate intre fluviile Tigru si Eufrat la sfarsitul mileniului IV i.e.n., cel mai prosper pare a fi fost Babilonul, care in timpul imparatului Hammurabi a cunoscut maximul de inflorire economica si spirituala. In aceasta societate apar si primele abordari juridice ale proprietatii.

Pe masura consolidarii proprietatii private, a dezvoltarii relatiilor marfaro-monetare, obiect de reglementare devine activitatea persoanelor particulare, iar izvoare ale gindirii economice devin normele juridice, contractele de arenda si cambiile. În Babilonul antic unul din cele mai vechi si cunoscute seturi de norrme scrise poate fi considerat Codul lui Hammurabi (sec. XVIII i.e.n.), care continea 282 articole ce reglementau :

1. măsuri de ocrotire a averii regelui, preoţilor şi străjerilor
2. reglarea relaţiilor de credit
3. reglementarea relaţiilor de arendă.

India Antica

În India antica era promovat conceptul celor trei scopuri ale vietii umane: datoria religioasa, dragostea si interesul material. Cea mai cunoscuta lucrare despre datoria religioasa sunt "Legile lui Manu", despre dragoste – "Camasutra" si despre interesul material – "Arthashastra".

Ideile economice sunt reflectate în Codul de legi ("Arthashastra" - sec. IVî.e.n.) :

1. modul de încasare a impozitelor
2. modul de confiscare a averii obţinută în mod necinstit
3. sistemul diversificat de penalităţi pentru încălcarea legilor în vigoare
4. reglementarea nivelului preţurilor 
5. controlul mijloacelor de măsură şi calitate a mărfurilor
6. întreţinerea sistemelor de irigaţie

Grecia Antica

Momentul de maxima dezvoltare al gindirii economice in antichitate a fost atins in Grecia. In aceasta societate au aparut adevarate teorii economice bine structurate si expuse de ganditori de seama ca Xenofon, Platon sau Aristotel intr-o serie de lucrari.           

Platon, Aristotel – promovau ideea amestecului statului in economie. „Statul trebuie sa tina sub control aviditatea (setea) de imbogatire, incasarea  cametei, reglementand preturile sa asigure profit moderat”. Ambii au condamnat bogatia excesiva a unora si saracia altora. In scopul asigurarii echitatii sociale, au justificat interventia statului in economie.

Platon si problemele tratate de dinsul.

În filozofia sa, Platon pleacă de la ideea obiectivităţii binelui şi de la înfăptuirea ideilor divine în lume, iar statul îi apare ca realizarea ideii binelui, adică a scopului dumnezeiesc universal în specia umană. Mijlocul de realizare a acestui scop este Justiţia care se poate realiza numai în cadrul statului.
În construcţia statului ideal, el nu pleacă de la individ şi fericirea lui, ci de la cnceptul unei comunităţi perfecte şi fericite. Statul ideal este unitar şi în el toate străduinţele omeneşti trebuie să se unească într-un tot armonic şi într-o ierarhie pentru realizarea binelui suprem.

Statul asociază oamenii ca să le dea o satisfacere mai bună şi mai completă a trebuinţelor lor, decât ar putea-o face ei în mod solitar.

Mijlocul cel mai potrivit pentru aceasta este diviziunea muncii, căci o meserie este exercitată cu mai mult succes când ea formează o activitate specială mai mult timp. La Platon diviziunea muncii nu rezultă (ca la Adam Smith) din dorinţa naturala a omului pentru câştig ci este impusă de diferite nevoi ale comunităţii şi statului.

In lucrările "Republica" şi "Legile" a formulat următoarele idei referitor la statul ideal:

1. Crearea unui stat ideal bazat pe principii colectiviste.

2. In statul ideal trebuie să existe trei clase (clasa filozofilor, strategilor şi producătorilor, primele fiind numite "elita societăţii").

Robii nu erau consideraţi ca clasă socială, dar ca unelte de producţie însufleţite.

3. In acest stat elita dispune de proprietate colectivă, iar producătorii – de proprietate privată;

4. In statul ideal ordinea este menţionată de legea diviziunii naturale a muncii,considerată principala lege economică;

5. Statul ideal trebuie să aibă caracter închis, pentru a evita influenţa negativă a altor popoare asupra caracterului naţional;

6. Statul trebuie să aibă un caracter staţionar în aspect teritorial şi al numărului populaţiei;

7.Statul trebuie să aibă un caracter agrar, pentru a îndestula cerinţele populaţiei în produse alimentare;

8. Statul trebuie să promoveze o politică protecţionistă în comerţul exterior şi să exercite un control riguros asupra tuturor formelor de activitate.

Aristotel si problemele economice tratate de dinsul.

Aristotel, asemenea lui Platon, acorda o mare atentie principiilor de organizare a statului ideal, insa statul lui Aristotel se deosebeste printr-o viziune mai pragmatica si modalitati de organizare mai reale. Comunismului elitar platonian el opune gospodaria casnica ca fundament al societatii.

Aristotel divizeaza statul in doua clase:

1. oamenii liberi, preocupati de activitate activa sub forma muncii intelectuale;
2. sclavii, preocupati de activitatea productiva sub forma muncii fizice de producere a bunurilor necesare consumului oamenilor liberi.

In lucrările "Politica" şi "Etica" s-a pronunţat pentru un stat nou, la baza statului se va afla proprietatea privată, iar ordinea în societate va fi asigurată de legea dominaţiei şi supunerii.

Totodată în viziunea lui Aristotel statul trebuie să aibă un caracter agrar şi parţial deschis.

Aristotel a pus la baza analizei următoarele categorii:

a. marfa

b. banii şi funcţiile lor

c. conceptul despre bogăţie

Bogatia, in viziunea lui Aristotel, se divide in 2 tipuri:

1. Bogăţie veritabilă, care cuprinde bunurile create în scopul satisfacerii nevoilor;
2. Bogăţie falsă, care depăseste consumul şi economiile raţionale.

d. conceptul despre activitatea economică.

Ca urmare, activitatea economica se divide si ea in 2 tipuri:

1. Activitatea economică, care include producerea bogăţiei veritabile în cadrul gospodăriilor casnice;
2. Activitatea chrematistica, care se bazează pe schimb şi al cărui scop este îmbogăţirea prin intermediul comerţului şi a creditului.

În Roma Antică ideile economice s-au manifestat în 3 direcţii:

1. Ideile referitor la proprietate - romanii antici afirmau că bunurile pot fi atît în proprietate privată, cît şi în proprietate publică, însă principala formă era considerată proprietatea privată.Proprietatea publică aparţinea statului.
2. Ideile referitor la sistemul de contract – romanii au introdus sistemul de contract în care erau descrise drepturile şi responsabilităţile părţilor contractuale.
3. Ideile referitor la eficienţa activităţii agricole - activitatea agricolă era considerată ca principala formă de activitate şi la baza ei se află mica gospodărie ţărănească.

2.1 Gindirea economica in Evul Mediu.

       Idei economice in Biblie. 

Ideile economice din Evul Mediu au fost influenţate de postulatele religioase. Fruntaşii bisericii creştine, numiţi canonişti, precum şi profesorii de la universităţile teologice, numiţi scolastici, au întrunit ideile lui Aristotel cu postulatele bisericeşti şi pe baza acestei combinări au formulat două idei fundamentale:

1) Unicul izvor al mijloacelor de existenţă trebuie să fie munca personală, care este considerată o datorie sfîntă a fiecărui om;

2) Bogăţia este un păcat. Orice venit neprovenit din muncă, fie dela activitatea comercială sau de la cea cămătărească era considerat ca rezultat al exploatării celui apropiat.

Unica justificare a bogăţiei era datoria de a face binefacere în favoarea celor săraci.Biserica, considerându-se intermediar între cei bogaţi şi cei săraci, devine proprietară a imenselor averi.

Aceste idei economice le întâlnim şi în Biblie, care îi apără pe cei săraci,dezaprobă zgârcenia, furturile, setea de avere, afirmând că dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor. Biblia cere de la credincioşi să fie cinstiţi în relaţiile economice cu semenii lor.Cămătăria este blestemată de Biblie. Proprietatea privată era considerată ca piedică în calea desăvârşirii spirituale.

Biblia se pronunţă pentru proprietatea colectivă :

Egalitatea tuturor oamenilor in fata lui Dumnezeu

Doctrina justitiei sociale : Sfintul Toma d'Aquino.

Reprezentantul principal al curentului tomist a fost italianul Toma d'Aquino , care, in tratatul sau "Suma Teologica", mentiona ca dupa natura lor toate bunurile pamântesti sunt comune, deoarece toate ele apartin lui Dumnezeu, oamenii putând doar sa le utilizeze. Însa aceasta nu neaga complet proprietatea privata, ea fiind necesara pentru a acorda pomana, a gestiona mai eficient gospodaria si a stabili relatii pasnice cu vecinii.

Pe timpul lui T.d’Aquino mai domina economia naturala. Treptat, insa, a inceput procesul relansarii oraselor, dezvoltarii mestesugurilor, intensificarii schimbului monetar. Tot mai des relatiile dintre oameni luau forma relatiilor dintre cumparatori si vânzatori.

In lucrarea „Suma Teologică” d'Aquino a formulat următoarele concepte:

1) despre proprietate - în viziunea lui proprietarul suprem al tuturor bunurilor e Dumnezeu. Totodată el acceptă proprietatea privată, pe care o consideră mai potrivită naturii omeneşti, dar proprietatea privată trebuie să fie folosită pentru binele întregii comunităţi.

2) despre dobîndă - afirmă că banii sunt un simplu mijloc de schimb care nu produc nimic, deci pentru folosirea lor nu trebuie încasată nici un fel de dobîndă. Dobinda în viziunea lui Toma d’Aquino este preţul timpului, iar timpul aparţine lui Dumnezeu, şi totuşi el admite dobînda numai în cazul dacă ea este folosită în scopuri comerciale.

3) despre "preţul just" - care în viziunea lui, nu trebuie să fie determinat de jocul liber al cererii şi ofertei, trebuie să fie bazat numai pe cheltuielile de producţie ale producătorilor.Preţul trebuie să fie stabil.

4) despre "salariul just" - potrivit căruia salariul este o sumă de bani obţinută în urma unei munci, care îi permite lucrătorului şi familiei sale să trăiască la nivelul poziţiei ce o ocupă în societate.În evul mediu ca şi în antichitate ştiinţa economică nu era un obiect de studiu independent.

Concluzie:

Stiinta economica a aparut mult mai tirziu decit alte forme ale gindirii umane.

Oricum,deja in Antichitate a fost proiectat,in linii mari,cadrul preocuparilor economice ale economistilor,si in special probleme ce vizeaza :

a.     proprietatea si avutia

b.     preturile

c.      veniturile si marimea acestora,principiile de distribuire a veniturilor

d.     interventia satului in viata economica.