Pin It

Sistemul japonez prezintă un interes sporit de studiere atât prin prisma trecutului şi culturii acesteia, având o istorie de peste două milenii şi jumătate, cât şi datorită mediului economic, Japonia reuşind să se impună pe plan economic şi politic ca ce-a de-a doua mare putere a lumii.

1. Scurt istoric

In cartea " International accounting", Mueller, Gernon şi Meek (1994) au clasificat ţările lumii în patru grupe mari, în funcţie de particularităţile sistemelor lor contabile, iar Japonia au plasat-o alături de majoritatea ţărilor Europei din grupul Continental. Se pare că, într-adevăr, în ce priveşte cadrul legal al contabilităţii, Japonia îşi merită locul în această grupare, însă dacă privim din perspectiva rigorilor de prezentare şi publicare a informaţiei financiar contabile, Japonia se apropie mai mult de modelul anglo-saxon, orientat către investitori şi decizie.

După al doilea război mondial Japonia a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Bursa de la Tokyo se înscrie printre cele mai importante burse ale lumii, volumul tranzacţiilor în anul 1994 depăşind de trei ori pe cel al bursei londoneze. Timp de peste 30 de ani, Japonia a fost a doua economie a lumii, dar anul din anul 2010 a fost depasita de China.

2. Contextul evoluţiei sistemului contabil japonez

Schimbările majore în sistemul contabil din Japonia este introducerea evidenţei în partidă dublă în anul 1870 dar şi introducerea raportării financiare către Comandamentul Aliat.

În 1878 au fost deschise bursele de valori în Tokyo şi Osake, luând naştere astfel şi primele societăţi pe acţiuni. A urmat aprobarea Codului Comercial în 1890 în baza căruia societăţile pe acţiuni erau obligate să prezinte statului situaţia economico-financiară a întreprinderii privind activele şi raportul financiar.

Legislaţia fiscală de asemenea a exercitat un rol important în apariţia contabilităţii drept profesie; astfel în 1896 a fost introdus impozitul pe venit care pe lângă contabilii simpli au mai apărut şi agenţii fiscali, ce prezentau companiilor consultaţii profesionale în domeniul achitării impozitelor.

Începutul secolului XX, mai exact anul 1909, a marcat începutul activităţii de audit în Japonia având ca şi exemplu Marea Britanie, unde ţinerea evidenţei contabile şi activitatea de audit erau destul de dezvoltate. În anul 1948 a aparut Legea Contabililor Publici Autorizati, iar anul 1949 a marcat constituirea "Institutului Japonez al Experţilor Contabili" ca asociaţie independentă iar în 1966 a fost aprobat prin lege şi numără peste 28.000 de membri.

În 1973 Japonia alături de Australia, Canada, Franţa, Germania, Olanda, Mexic, Marea Britanie, Irlanda şi S.U.A. au pus bazele Comitetului de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC).

3. Cadrul de reglementare

În prezent Japonia prezintă un sistem triunghiular de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare. Legile de bază sunt: Codul Comercial, Legea Bursei, şi Legea Fiscală, la care se mai adaugă o serie de reglementări auxiliare. 

Raportul de influenţă între cele trei reglementări menţionate tinde să se schimbe de la an la an în favoarea FSA (Financial Services Agency) şi în defavoarea Ministerului de Justiţie, lucru care reorientează abordarea contabilităţii de la o perspectivă legalistă la una economică.

4. Organisme de normalizare în Japonia

În Japonia funcţionează mai multe societăţi academice de contabilitate:

a)      JAA, 1937, Asociaţia Japoneză de Contabilitate;

b)     JCAA, 1975, Asociaţia Japoneză de Contabilitate a Costurilor;

c)      Japan Audity Association, 1978, Asociaţia Japoneză de Audit;

d)     Japan Association of Business Analists, Asociaţia Japoneză a Analiştilor din Afaceri;

e)      Japanese Association for International Accounting Studies. 1984, Asociaţia Japoneză pentru Studii Internaţionale de Contabilitate;

f)       Association of International Studies for Public Sector Accounting, Asociaţia pentru Studii Internaţionale pentru Sectorul Contabil Public;

g)      Japan Tax Accounting Association, Asociaţia Japoneză de Contabilitate a Impozitelor.

Corpul de consiliere a Agenţiei pentru servicii financiare - Business Accounting Council - BAC - este organismul japonez de normalizare a contabilităţii. El este apropiat, prin analogie, de Consiliul Naţional al Contabilităţii (CNC) din Franţa, deoarece cei mai mulţi din membrii săi sunt personalităţi neguvernamentale. Ca răspuns al diferitelor cereri ale Ministerului de Finanţe, BAC pregăteşte standardele contabile, recunoscute sub numele de „Business Accounting Principles". Toate companiile japoneze care cad sub incidenţa Legii bursiere trebuie să respecte aceste standarde.

5. Profesia contabilă în Japonia

Profesia contabilă japoneză a exercitat o influenţă relativ scăzută asupra modului de raportare financiară, prin comparaţie cu administraţia japoneză sau cu profesia ţărilor anglo- saxone. „Institutului japonez al experţilor contabili" (the Japanese Institute of Certified Public Accountants: JICPA) a fost constituit în 1949 ca asociaţie independentă, iar în 1966 a fost aprobat prin lege (Certified Public Accountants Law) şi numără peste 21.400 membri (15.500 seniori, 5.750 juniori şi 156 firme de audit).

Organismul profesiei (JICPA) emite recomandări pe probleme contabile, care tind, însă, să se limiteze la chestiuni mărunte. Aspectele semnificative sunt acoperite de principiile contabile emise de BAC. Având ca principal obiectiv supravegherea profesiei contabile în ansamblu şi menţinerea unui înalt nivel de etică şi profesionalism, JICPA este implicată în diverse alte activităţi, precum:

  • Controlul calităţii misiunilor de audit luate de membri ai corpului de experţi, inclusiv verificarea calităţii activităţilor desfăşurate de firme;
  • Asigurarea educaţiei profesionale continue, inclusiv organizarea cursurilor pentru experţii juniori;
  • Participarea activă la organizaţii internaţionale: JICPA este membru fondator al IFAC (International Financial Accounting Committee), IASB (International Accounting Standards Board) şi CAPA (Confederation of Asian and Pacific Accountants), şi unul dintre cei mai importanţi membri ai IAASB (International Auditing and Assurance Standards Board).

Aşa cum reiese din schema de mai sus, pentru a avea profesia de contabil autorizat se susţine un examen naţional organizat de FSA. Procesul de formare durează 2 ani, timp în care candidaţii susţin mai multe examene şi trebuie să rezolve corect toate subiectele.

Prima etapă este cea a examenului sub forma de grile din: contabilitate şi raportare financiară; contabilitate managerială; audit şi dreptul afacerilor.

A doua etapă a evaluării în procesul obţinerii calificării de contabil este proba eseurilor din: contabilitate financiară şi manageriale; audit; dreptul afacerilor şi legea impozitelor, persoanele scutite au la alegere una din următoarele teme: administrarea afacerilor; ştiinţe economice; Cod Civil şi statistică.

A treia etapă pentru candidaţi reprezintă practica în contabilitate, după care a patra etapă constă în examenul final JICPA. Candidaţii promovaţi se pot înregistra în cadrul CPA-Contabili Publici Autorizaţi.

Ceea ce este important şi trebuie menţionat este faptul că cei doi ani de practică pot fi făcuţi înainte sau după examenul final.

După 1996, profesia contabilă poate fi exercitată de societăţi de audit, acestea cuprinzând minimum cinci asociaţi, toţi experţi contabili. Asociaţii sunt în mod nedefinit şi solidari responsabili. Foarte puţini titulari ai diplomei lucrează în afara profesiei.

6. Cadrul contabil general

Principiile contabile general admise în Japonia cuprind Principiile contabile emise de BAC, Standardele de contabilitate publicate de ASBJ şi Ghidurile practice întocmite de JICPA, organismul profesional al acestei ţări.

Principiile contabile reprezintă un set de reguli ce cuprinde un număr de şapte principii generale, care acoperă fiecare aspect al contabilităţii şi raportării în domeniu:

  •  valoarea justă - cel mai important;
  • ţinerea registrelor;
  • distincţia dintre capital şi profit;
  • imaginea fidelă;
  • permanenţa sau continuarea aplicării metodelor;
  • consistenţa;
  • conservatorismul.

7. Principalele particularitaţi

Una din particularităţile modelului japonez se referă la datoriile comerciale care includ numai obligaţiile către furnizorii de marfă şi materii prime. Sumele datorate pentru servicii sunt încadrate la "alte datorii" sau la "cheltuieli de plătit".

Situaţiile fiananciare, întocmite pe baza Codului Comercial sunt adresate mai mult statului ai cuprind informaţii sumare; acestea trebuie să includă:

-  Bilanţul contabil care conţine trei secţiuni: active, datorii şi capitaluri proprii;

-   Contul de profit şi pierdere, structurat în două secţiuni mari: rezultatul ordinar (din exploatare şi din afara exploatării), şi rezultatul extraordinar;

-  Note la situaţiile financiare;

-  Raportul de gestiune;

-  Declaraţia privind propunerea de repartizare a rezultatului.

De asemenea raportul financiar se publică în două limbi: japoneză şi engleză; şi se întocmeşte în două valute: yeni şi dolari atât în conformitate cu standardele S.U.A. cât şi cu cele japoneze.

Un aspect important este şi obligativitatea întreprinderilor de a calcula dividende de două ori pe an, ianuarie şi iulie, raportarea financiară realizându-se de asemenea de două ori.

O ultimă particularitate este reprezentată de câteva diferenţe remarcate între standardele nipone şi IFRS:

   

JAPONIA

IFRS

1.

Leasingul financiar, cu excepţia celui care se transferă dreptul de proprietate către locatar

Nu se capitalizează

Se capitalizează

2.

Contractele de construcţie pentru care rezultatul poate fi determinat

Metoda terminării lucrărilor

Gradul de avansare a lucrărilor

3.

Stocurile

Sunt evaluate la cost şi prin metoda LIFO

Se evaluează la minimul dintre cost şi valoarea realizabilă netă iar metoda LIFO nu este permisă

4.

Provizioanele

Se pot constitui chiar dacă nu se naşte o obligaţie

Se constituie numai atunci cand se naşte o obligaţie

5.

Fondul comercial

Amortizat pe o durată de viaţă de 20 de ani

Supus annual testului pentru depreciere

6.

Elemente extraordinare

Sunt definite în mod cuprinzător

Nu sunt permise.

8. Tentinţe în evoluţia contabilităţii japoneze

În 2001 sau pus bazele unui organism privat care să creeze un cadru conceptual şi să emită standarde de contabilitate. Începând cu anul fiscal 2002 multe dintre caracteristicile tradiţionale ale contabilităţii au fost abandonate, în ideea orientării către modelul contabil internaţional.

Sintetizând trăsăturile contabilităţii japoneze, Christopher Nobes ajunge la următoarele concluzii:

Influenţa trăsăturilor germane se manifestă prin:

  • controlul guvernamental;
  • caracterul inaccesibil al conturilor;
  • formate uniforme pentru situaţiile financiare;
  • predominanţa regulilor fiscale;
  • aplicarea cu stricteţe a costurilor istorice;
  • forma juridică predomină realitatea;
  • rezerva legală (25%) etc.

Influenţa trăsăturilor americane se manifestă prin:

  • reguli speciale pentru companiile cotate;
  • prezenţa unor formate americane;
  • informaţii privind fluxurile de trezorerie;
  • amortizarea fondului comercial;
  • metoda aleasă în contabilitate pentru evaluarea stocurilor trebuie să fie aceeaşi cu cea aleasă pentru impozitare (sunt acceptate toate metodele de evaluare, dar, contrar practicii americane, cea mai utilizată este CMP);
  • utilizarea terminologiei contabile americane;
  • publicarea „câştigului pe acţiune".

Trăsăturile proprii se referă la:

  • utilizarea cursurilor de schimb istorice pentru anumite elemente monetare;
  • exprimarea situaţiilor financiare în procente;
  • forma specială de „audit statutar" (Statutory audit).

BIBLIOGRAFIE

  1. "Contabilitate internaţională", Neculai Tabara, Emil Horomnea, Mirela-Cristina Mircea
  2. "Comparatie intre sistemul contabil japonez si standardele IFRS, English version 3.0. "­Ernst & Young
  3. http://eurlex.europa.eu
  4. http://businessday.ro/03/2011/economia-japoniei-in-cifre