Sectorul public îndeplinește câteva funcții:
- funcția de alocare;
- funcția de distribuție a veniturilor;
- funcția de stabilizare.
Funcția de alocare se referă la implicarea statului în mecanismul pieței în vederea determinării tipului și calității unui serviciu public și la posibilitățile de creștere a veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor necesare prestării acestuia. Atunci când piața asigură o utilizare eficientă a resurselor, implicarea statului este minoră și constă în acțiuni menite să încurajeze concurența și libera intrare pe piață. Dimpotrivă, atunci când nu există o competiție eficientă și se manifestă o situație de monopol sau externalități, implicarea publică este necesară pentru reglementarea activității economice. Aceasta se face prin producție publică directă sau indirectă.
Producția directă de stat presupune asigurarea întregii activități de realizare a unui bun de sectorul public. Producția publică indirectă presupune realizarea
bunurilor de firme private pe baza unor decizii publice. De exemplu, echipamentele militare sunt în general asigurate de sectorul public, prin comenzi la firme private.
Distribuția veniturilor se referă la implicarea statului pe piață prin procesul de ajustare a veniturilor și avuției acumulate din tranzacții economice. Distribuția veniturilor se asigură în special prin sistemul impozitelor progresive, care constă în perceperea unor impozite mai ridicate asupra veniturilor mai mari.
Stabilizarea reprezintă o funcție a sectorului public care vizează crearea cadrului legal ce asigură și protejează tranzacțiile economice publice și private, având ca obiective creșterea ocupării forței de muncă, stabilitatea prețurilor, creșterea economică care se află în centrul politicilor macroeconomice.
Ocuparea forței de muncă este un proces care poate fi privit în strânsă legătură cu fenomenul șomajului și politicile de diminuare a acestuia.
Stabilizarea prețurilor este o cerință a unei economii de piață solide și prospere și se asigură prin controlarea inflației și adoptarea pachetelor de măsuri pentru diminuarea inflației.
Creșterea economică este un proces complex care apare ca o consecință a consolidării economiei, care se exprimă în creșterea produsului național brut pe locuitor.
Implicarea statului în economie prin exercitarea funcțiilor de alocare, distri- buție și stabilizare trebuie să vizeze corelarea permanentă a acestora, deoarece uneori pot să apară contradicții între obiectivele publice. Impozitarea progresivă poate conduce la scăderea incitației la muncă și chiar ineficiență, funcția de distribuție fiind astfel, în relație conflictuală cu cea de alocare. Stabilizarea ca funcție esențială a sectorului public se poate concretiza ea însăși în prevederi conflictuale de legislație, știut fiind faptul că legile sunt interpretabile, mai ales dacă normele metodologice de aplicare apar mai târziu decât momentul intrării în vigoare. Astfel, stabilizarea poate avea ca efect descurajarea unor agenți economici sau chiar o încălcare a principiului distribuției, dacă sunt favorizate anumite categorii sociale.
Cu alte cuvinte, implicarea statului în economie nu asigură automat eficiența economică și echitatea socială. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie ignorat rolul sectorului public în viața economică.