Pin It

Decizia colectivă este o necesitate în numeroase aspecte ale vieții economico- sociale. Într-un sistem democratic al economiei de piață, decizia publică se bazează pe votul majorității. În sistemul de votare prin regula majorității deciziile au la bază alegerea făcută de pe 50% + 1 dintre votanți. Votul majorității funcționează cel mai bine în zona politică.

Există două teorii principale cu privire la comportamentul politic și interesele urmărite în mod colectiv:

1. Teoria economică a politicii, care explică comportamentul politic pe baza căruia cei ce votează sunt maximizatori de utilitate, iar partidele politice maximizatori de voturi. Indivizii care votează optează pentru un partid politic despre care crede că este capabil să îi asigure, prin activitatea guvernamentală, cea mai mare utilitate. La rândul lor, partidele urmăresc să ofere politici care să le atragă cât mai multe voturi.

2. Teoria maximizării avuției sociale în care politicienii urmăresc ocuparea unui loc în sfera politică cu scopul de a urgenta politicile destinate îmbunătățirii vieții sociale. Interesele, primordial ale votanților, sunt cele care vizează câștigul și activitatea de producție, satisfacerea intereselor de consum.

Alegerea colectivă prin votul majorității are la bază regula unanimității, prin care se adoptă o decizie numai dacă este aprobată de toți membrii comunității asupra căreia se răsfrânge aplicarea în practică a deciziei. În general, această regulă este costisitoare atât din punct de vedere material, cât și în ceea ce privește timpul consumat pentru aplicarea sa.

Sistemul bazat pe majoritatea simplă nu este întotdeauna eficient. El poate conduce la un conflict de consecințe, care nu mai permite adoptarea unei decizii. Aceasta se întâmplă atunci când votanții se pronunță ambiguu în ceea ce privește alternativele posibile, sau când există diversitate mare de opinii astfel încât nici unul dintre participanții la vot nu are o viziune comună cu altul. Acest conflict de consecințe se numește paradoxul votării.

Conflictele de consecințe se pot rezolva prin mai multe metode, considerate alternative ale votului majoritar și anume:

  1. Votul de aprobare. Acesta este o formă a procesului decisional, în care fiecare individ votează pentru fiecare set de alternative pentru care își exprimă acordul. Varianta care acumulează cele mai multe voturi de aprobare este cea aleasă.
  2. Votul total. Acesta este o formă de decizie colectivă, în care fiecare individ indică varianta cel mai puțin preferată. În consecință, se va elimina alternativa evaluată cel mai slab de cei mai mulți votanți. Procesul se repetă până când rămâne o singură alternativă, considerată cea mai bună.
  3. Votulprin puncte. Acesta este o formă de decizie colectivă, în care fiecare individ participă la alegere cu același număr de puncte, pe care este liber să le repartizeze în orice fel consideră că reprezintă mai bine evaluarea alegerilor alternative. Astfel, poate aloca toate punctele unei variante importante sau poate atribui un punctaj egal tuturor alternativelor.
  4. Evaluarea Borda. Aceasta reprezintă o formă a alegerii collective, în care fiecare votant acordă un număr de puncte mai multor alternative, astfel că cea mai bună primește maximul de puncte, iar cea mai puțin preferată este apreciată cu nota 1. Apoi, se însumează punctele acordate de fiecare participant la vot fiecărei alternative, fiind aleasă cea care însumează cel mai ridicat punctaj.
  5. Criteriul Condorcet. Acesta este o altă metodă de alegere colectivă, în care varianta aleasă este cea care în sistemul comparațiilor perechi (una cu alta) este cea preferată de fiecare dată.
  6. Regula pluralismului. Aceasta este o metodă de alegere colectivă, în care se optează pentru varianta apreciată ca prima preferință de cei mai mulți dintre votanți. Se ignoră, astfel, preferințele indivizilor pentru celelalte variante.
  7. Votul schimbat. În practică, paradoxul votării se elimină cel mai adesea prin schimbarea voturilor prin care un individ acceptă decizia sau preferința altui individ, cu condiția ca și acesta să sprijine propria alegere într-o situație similară ulterioară, vizând altă problemă. Este posibil ca în urma schimbării voturilor costul suportat de individul care a cedat în schimbul satisfacerii unui alt interes, să fie mai mare decât beneficiul resimțit din satisfacerea interesului primită la schimbarea voturilor, și atunci, se înregistrează o pierdere socială.