Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu anul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona, în anul 2002[1].
În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de revizuire a Strategiei, publicând, în luna februarie, o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001, care punctează şi o serie de direcţii de acţiune de urmat în continuare. Documentul a evidenţiat şi unele tendinţe nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului înconjurător, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectiv schimbările climatice, ameninţările la adresa sănătăţii publice, sărăcia şi excluziunea socială, epuizarea resurselor naturale şi erodarea biodiversităţii. Ca urmare a identificării acestor probleme, în iunie 2005, şefii de state şi guverne ai ţărilor Uniunii Europene au adoptat o Declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care încorporează Agenda de la Lisabona, revizuită, pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă drept o componentă esenţială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile. După o largă consultare, Comisia Europeană a prezentat, la 13 decembrie 2005, o propunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001[2].
Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă. Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.
Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă, ce reprezintă fundamentul Strategiei Naţionale a României în domeniu, completează Strategia de la Lisabona şi se doreşte a fi un catalizator pentru cei ce elaborează politici publice şi pentru opinia publică, în scopul schimbării comportamentului în societatea europeană şi, respectiv, în societatea românească şi implicării active a factorilor decizionali, publici şi privaţi, precum şi a cetăţenilor în elaborarea, implementarea şi monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile.
Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene şi statelor sale membre, implicând toate componentele instituţionale la nivel comunitar şi naţional. Este subliniată, de asemenea, importanţa unei strânse conlucrări cu societatea civilă, partenerii sociali, comunităţile locale şi cetăţenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile.
În acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie[3]:
- Protecţia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de impactul negativ asupra mediului;
- Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversităţii culturale, egalităţii de şanse şi prin combaterea discriminării de orice fel;
- Prosperitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi competitivităţii pentru asigurarea unor standarde de viaţă ridicate şi unor locuri de muncă abundente şi bine plătite;
- Îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea instituţiilor democratice în slujba păcii, securităţii şi libertăţii, a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile pretutindeni în lume.
Pentru a asigura integrarea şi corelarea echilibrată a componentelor economice, ecologice şi socio-culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoarele principii directoare:
- Promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;
- Solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii;
- Cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;
- Informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional;
- Implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;
- Coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional şi global;
- Integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact şi consultarea factorilor interesaţi;
- Utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea eficienţei economice şi investiţionale;
- Aplicarea principiului precauţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifice incerte;
- Aplicarea principiului "poluatorul plăteşte".
Aspectele de conţinut ale Strategiei UE se concentrează asupra unui număr de 7 provocări cruciale şi 2 domenii trans-sectoriale. Multe dintre ţintele convenite în cadrul UE sunt stabilite în expresie numerică sau procentuală, cu termene stricte de implementare, fiind obligatorii pentru toate statele membre.
Strategia UE stabileşte, de asemenea, proceduri precise de implementare, monitorizare şi urmărire, cu obligaţii de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene şi statelor membre, asupra angajamentelor asumate. Următorul termen pentru analizarea progreselor înregistrate şi revederea priorităţilor Strategiei UE de către Consiliul European este septembrie 2009, cu obligaţia statelor membre de a raporta asupra implementării Strategiilor Naţionale până cel mai târziu în luna iunie 2009.
Întrucât România s-a angajat să finalizeze propria Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, revizuită, până la sfârşitul anului 2008 şi să o prezinte apoi Comisiei Europene, primul termen de raportare asupra implementării este luna iunie 2011.
În conformitate cu deciziile adoptate de Consiliul European, statele membre ale UE au obligaţia să-şi creeze forme de suport instituţional adecvate pentru coordonarea dezvoltării şi utilizării instrumentelor statistice de monitorizare şi pentru revizuirea periodică (la 2 ani) a fiecărei Strategii Naţionale, într-un mod congruent cu efortul de sistematizare a raportărilor asupra implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul Uniunii Europene. Este vorba, prin urmare, de un proces continuu, în care revizuirea la intervale scurte a Strategiilor Naţionale şi a Strategiei UE reduce marja de eroare în privinţa evaluării resurselor necesare pentru implementarea obiectivelor convenite.
Pentru urmărirea şi verificarea implementării prezentei Strategii Naţionale se va crea şi întreţine un sistem naţional de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat şi congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea progreselor naţionale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene. Colectarea şi prelucrarea informaţiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanţelor în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă asupra rezultatelor. Se are în vedere operaţionalizarea a două tipuri de indicatori:
Indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă, focalizaţi pe priorităţile-cheie exprimate prin ţinte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanţelor naţionale cu cele ale partenerilor internaţionali şi cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului de lucru Eurostat-UNECE-OCDE şi va fi reactualizat în permanenţă.
Indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României, acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul monitorizării, urmărind responsabilizarea decidenţilor politici şi permiţând opiniei publice să evalueze succesul acţiunilor întreprinse.
Ansamblul activităţilor legate de elaborarea sistemului naţional de indicatori ai dezvoltării durabile se va desfăşura sub îndrumarea şi controlul Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă propus în Partea V a prezentei Strategii. În acest cadru urmează să se stabilească mandatul, componenţa şi modul de organizare a grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării durabile, termenele de execuţie, pe etape (ţinând seama de faptul că primul termen de raportare asupra implementării Strategiei Naţionale este luna iunie 2011) precum şi rolul de coordonare conceptuală şi metodologică al Institutului Naţional de Statistică.
Măsurile de conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile adoptate de România în procesul de pre- şi post-aderare
Conştientizarea discrepanţelor dintre modelul de dezvoltare şi capacitatea de suport a capitalului natural s-a instalat treptat în România în anii 70-80 ai secolului trecut şi a fost limitată, pentru început, la unele cercuri intelectuale şi academice, cu slab ecou la nivelul decidenţilor politici. Schimbările politice profunde începute în decembrie 1989 şi, mai ales, accesul la informaţii ce nu fuseseră publice în timpul regimului comunist au extins considerabil aria preocupărilor în acest domeniu în rândul opiniei publice şi mass media. Au luat fiinţă, în scurt timp, numeroase organizaţii neguvernamentale şi chiar partide politice ecologiste, în simetrie cu cele existente în ţările Europei Occidentale. La nivelul structurilor executive şi legislative, s-au creat instituţii axate pe problematica de mediu (minister, comisii parlamentare) şi s-au emis primele acte de legislaţie primară şi secundară în domeniu.
Într-o prima etapă, încorporarea parţială a principiilor dezvoltării durabile în politicile publice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU şi agenţiilor sale specializate prin asumarea unor obligaţii precise în baza declaraţiilor şi convenţiilor la care România a devenit parte (fiind, de exemplu, prima ţară europeană care a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice). Perspectiva aderării la Uniunea Europeană a conferit un plus de concreteţe acestor preocupări, punând pe primul plan adoptarea unei noi filosofii a dezvoltării care să asigure corelarea organică a aspectelor economice, sociale şi de mediu şi însuşirea, în integralitatea sa, a acquis-ului comunitar.
În perioada 1997-1999 a fost elaborată pentru prima dată, cu asistenţă din partea Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, care a fost definitivată în urma unui număr mare de contribuţii asamblate într-un cadru larg participativ şi adoptată ca document oficial al Guvernului României. Deşi impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel naţional a fost relativ restrâns, el a oferit cadrul conceptual şi metodologia de consultare a factorilor interesaţi pentru implementarea cu succes a programului Agenda Locală 21 într-un număr de circa 40 municipalităţi şi judeţe. După aderarea României la UE, Strategia din 1999 a format obiectul unei raportări interimare către Comisia Europeană asupra aplicării obiectivelor dezvoltării durabile, în iulie 2007.
Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabilă a României, cu orizont de timp 2025, au continuat, la iniţiativa Preşedintelui României şi sub egida Academiei Române, pe parcursul anilor 2002-2004, însă nu şi-au găsit finalizarea într-un document coerent şi au rămas în stadiul de proiect.
În absenţa unei strategii de dezvoltare durabilă actualizate conform directivelor în materie ale Uniunii Europene, documentele programatice şi strategiile sectoriale elaborate în România în perioada pre- şi post-aderare conţin prevederi relevante şi obiective-ţintă precise (în unele cazuri) care au constituit, în cea mai mare măsură, baza de referinţă pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.
Tratatul de Aderare România - Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, şi protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere în practică a întregului acquis comunitar şi prevăd unele decalări ale termenelor de implementare ale unor obligaţii de mediu (până în 2015 pentru instalaţiile industriale cu grad ridicat şi complex de poluare, până la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de deşeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă potabilă şi tratare a apelor uzate).
Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezintă documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală care orientează şi stimulează dezvoltarea economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabileşte drept obiectiv global reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio-economică dintre România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene şi detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6 direcţii prioritare care integrează direct şi/sau indirect cerinţele dezvoltării durabile pe termen scurt şi mediu:
Obiectivul creşterii competitivităţii şi dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere include, ca una dintre principalele subpriorităţi, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi valorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelor schimbărilor climatice;
Aducerea la standarde europene a infrastructurii de bază pune accentul pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii şi mijloacelor de transport prin reducerea impactului asupra mediului, promovarea transportului intermodal, îmbunătăţirea siguranţei traficului şi protecţia elementelor critice de infrastructură;
Prioritatea privind protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului prevede îmbunătăţirea standardelor de viaţă pe baza asigurării serviciilor de utilităţi publice, în special în ceea ce priveşte gestionarea apei şi deşeurilor; îmbunătăţirea sistemelor sectoriale şi regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversităţii; reconstrucţia ecologică; prevenirea riscurilor şi intervenţia în cazul unor calamităţi naturale;
Perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman are în vedere promovarea incluziunii sociale şi întărirea capacităţii administrative pentru dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne şi flexibile, îmbunătăţirea relevanţei sistemului de educaţie şi formare profesională pentru ocuparea forţei de muncă, stimularea culturii antreprenoriale;
Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol, silvic şi piscicol conţine prevederi privind utilizarea raţională a fondului funciar, reabilitarea ecologică a unor terenuri degradate sau poluate, siguranţa alimentară, bunăstarea animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;
Obiectivul de diminuare a disparităţilor de dezvoltare între regiuni şi în interiorul acestora are în vedere, printre altele, îmbunătăţirea performanţei administrative şi a infrastructurii publice locale, protecţia patrimoniului natural şi cultural, dezvoltarea rurală integrată, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială, consolidarea mediului de afaceri şi promovarea inovării. Sunt prevăzute, de asemenea, acţiuni în domeniul cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale în vederea integrării socio-economice a zonelor de graniţă şi creşterea accesibilităţii regiunilor României în cadrul teritoriului UE.
Programarea financiară a Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 estimează investiţiile necesare, eşalonate pe ani, în valoare totală de circa 58,67 miliarde euro.
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 (CSNR), aprobat de Comisia Europeană la 25 iunie 2007, stabileşte priorităţile de intervenţie ale Instrumentelor Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune) în cadrul politicii de coeziune economică şi socială şi face legătura între priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi cele ale UE stabilite prin Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 şi Strategia Lisabona revizuită. CSNR prezintă situaţia socio-economică a României la momentul aderării, analiza punctelor tari şi slabe, oportunităţilor şi ameninţărilor (SWOT), viziunea strategică şi sinteza Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) şi Programului Operaţional Regional (POR) ce urmează a fi implementate în cadrul obiectivului Convergenţă.
Pentru realizarea viziunii strategice a CSNR, în cadrul politicii de coeziune, Comisia Europeană a alocat României pentru perioada 2007-2013 o sumă totală de aproximativ 19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergenţă (cu o cofinanţare naţională estimată la 5,53 miliarde euro constituită în proporţie de 73% din surse publice şi 27% din surse private) şi 0,46 miliarde euro pentru obiectivul Cooperare Teritorială Europeană.
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, împreună cu Programul Naţional de Reformă şi Programul de Convergenţă răspund eforturilor de realizare a obiectivelor de convergenţă prin definirea direcţiilor de acţiune la nivel naţional pentru încadrarea în obiectivele politicilor şi strategiilor europene.
Elemente factuale şi analitice utile privind diagnosticul situaţiei actuale din România, evaluarea politicilor publice şi a decalajelor faţă de performanţele medii din celelalte ţări ale UE sunt conţinute în proiectul de Strategie post-aderare a României elaborat de Guvern în anul 2007.
Măsurile întreprinse de România pentru îndeplinirea celor 8 ţinte convenite în cadrul ONU privind problematica globală a dezvoltării durabile sunt prezentate în cel de-al doilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptat de Guvernul României la 18 septembrie 2007.
Conţinutul acestor documente şi măsurile luate pentru implementarea lor în primul an după aderarea României la UE prezintă un grad substanţial de relevanţă pentru efortul de a face faţă provocărilor-cheie şi de a realiza obiectivele Strategiei Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite din 9 iunie 2006[4]. Se constată, în acelaşi timp, existenţa unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonării interdepartamentale, faptul că strategiile şi programele existente acoperă orizonturi diferite de timp şi, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, aşa cum este cea oferită de conceptul dezvoltării durabile.
Şi în România, ca şi în alte ţări, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluării locale intense a factorilor de mediu de către industrie şi agricultură sau de către centrele populate, precum şi a existenţei unei poluări transfrontaliere, care au condus în unele zone la dereglarea ecosistemelor şi la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă.
Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Strategia protecţiei mediului se regăseşte prin urmare, prin coordonatele sale esenţiale, în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României.
În anul 1995 a fost elaborată şi aprobată Strategia protecţiei mediului, publicată în 1996 cu sprijinul Programului PHARE, iar în anul 1999 guvernul a aprobat Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă.
Începând cu anul 2001, Programul de Guvernare stipulează măsuri şi acţiuni concrete care vizează ocrotirea şi asigurarea unui mediu curat şi sănătos pentru toţi locuitorii ţării, respectându-se totodată şi principalele obiective şi priorităţi din Programul naţional de acţiune pentru protecţia mediului.
Modificările care au intervenit în evoluţia calităţii factorilor de mediu, modificările survenite în starea economico-socială a ţării în ultimii ani, elaborarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă, emiterea unor reglementări guvernamentale care au legătură cu protecţia mediului, activităţile de elaborare a unor strategii sectoriale în curs de desfăşurare, noi Convenţii şi Acorduri internaţionale la care România a devenit parte, documente şi reglementări pe plan regional şi internaţional pe probleme de mediu ş.a. au făcut necesară, an de an, actualizarea Strategiei protecţiei mediului în România, includerea principalelor prevederi ale acestora şi corectarea obiectivelor strategice.
Aşadar, Strategia protecţiei mediului, ca şi alte strategii,are un caracter dinamic.
Principiile generale care au stat la baza elaborării strategiei de protecţie a mediului sunt:
- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate ale oamenilor;
- dezvoltarea durabilă;
- evitarea poluării prin măsuri preventive;
- conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;
- conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;
- principiul “poluatorul plăteşte”;
- stimularea activităţii de redresare a mediului.
Criteriile care stau la baza stabilirii priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse, necesare redresării şi ocrotirii mediului, sunt:
- menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;
- menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;
- apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;
- respectarea prevederilor convenţiilor şiprogramelor internaţionale privind protecţia
mediului;
- raport maxim beneficiu / cost;
- integrarea României în Uniunea Europeană.
În Strategia protecţiei mediului au fost stabilite obiective pe termen scurt (până în 2004), mediu (până în 2010) şi lung (până în 2020), având la bază principiile generale şi criteriile care s-au avut în vedere la stabilirea priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea protecţiei mediului.
Pentru a servi ca bază pentru strategia revizuită, Consiliul European a aprobat în iunie 2005 o declaratie cu următoarele obiective si principii:
- protectia mediului
- echitate si coeziune sociala
- prosperitate economica
- respectarea angajamentelor internationale
Se observa, de asemenea, ca exista, in cazul Romaniei, o multitudine de aspecte care ţin de aplicarea preceptelor dezvoltării durabile ce nu figurează în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, întrucât problemele respective au fost depăşite de ţările care formează nucleul central al UE cu multe decenii în urmă şi, deci, nu mai constituie obiectul unei preocupări prioritare. În cazul României însă, există indicatori (ex. structura proprietăţilor agricole, accesul la apă potabilă şi canalizare, infrastructura transporturilor, eficienţa energetică şi consumul de resurse raportat la PIB, productivitatea muncii, starea generală de sănătate, calitatea formării profesionale etc.) care o plasează, încă, la un nivel inferior faţă de majoritatea ţărilor membre ale UE. Aceste probleme se cer rezolvate paralel şi simultan cu efortul de a realiza o conformitate deplină cu normele şi standardele Uniunii Europene.
[1] *** Strategia de ecoturism a României. Cadru teoretic de dezvoltare, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2004
[2] Băltăreţu Andreea, Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2007, pag. 144
[3] Băltăreţu Andreea, Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2007, pag. 157
[4] Băltăreţu Andreea, Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2007, pag. 171