- încrederea generalizată
- normele de reciprocitate
- nivelul participării comunității
Încrederea generalizată - acest concept este unul care descrie o comunitate în care oamenii au încredere unii în ceilalți, se asociază spontan și inițiază spontan acțiuni comune, participă frecvent la întâlnirii în care se dezbat probleme ale comunității, deleagă și își asumă responsabilități. Cei mai mulți autori consideră încrederea generalizată drept elementul central al capitalului social.
În 1996 Miztal prezintă încrederea ca fiind mai mult decât „o înțelegere cognitivă” și că acest comportament rezultat dintr-o relație de încredere este influențat de așteptarea creată de comportamentul celorlalți[1]; iar Cox descrie încrederea drept „măsură calității relațiilor” în cadrul unei comunități.[2]
Există o strânsă legătură între noțiunea de încredere și relațiile de dependență mutuală.
O relație de încredere are trei caracteristici esențiale[3]:
- comportamentul de încredere este un comportament cu un oarecare grad de risc; el constă în acțiunea în comun care are drept caracteristică vulnerabilitatea uneia dintre părți față de cealaltă și când partea vulnerabilă ar putea pierde din această relație;
- fiind o relație cu un grad mare de risc este necesară o a 2-a caracteristică a sa pentru a o putea încadra în categoria numită încredere - posibilitatea de a rupe această relație. Dacă această posibilitate lipsește, relația nu poate fi considerată una de încredere;
■ cea de a treia caracteristică a unei relații de încredere ține de asocierea riscului cu comportamentul celeilalte părți din relație. Dacă riscul ține de contextul general sau de alți factori externi - relația nu poate fi considerată una de încredere.
Normele de reciprocitate - „reciprocitatea generalizată presupune o relație neechilibrată, nerăsplătită și continuă de schimb în care ambele părți implicate se așteaptă ca favoarea oferită să fie întoarsă mai târziu” (Putnam, 2001). Când o comunitate este guvernată de un astfel de set de norme oamenii se implică în activități nu pentru a urmării un bine personal imediat ci, mai degrabă vizând binele comun. Acest bine comun derivă din conștiința binelui comun care se întoarce mai devreme sau mai târziu. Reciprocitatea este rezultatul conservării și amplificării relațiilor pozitive și încrederii la nivelul comunității.
Nivelul participării - un element foarte important în dezvoltarea capitalului social al unei comunități, element care vine în susținerea celor două elemente de bază amintite mai sus este creșterea nivelului participării oamenilor la viața comunității sau ”rețelele angajamentului civic”[4]. Nivelul participării comunității este cel care face distincția dimensiunea funcțională/constructivă și cea disfuncțională/distructivă a capitalului social - aceasta din urmă fiind o caracteristică a comunităților închise sau elitiste. Argumentele principale pentru o intervenție pentru creșterea participării sunt:
- Interacțiunea frecventă - care cultivă normele reciprocității, actorii comunitari au o grijă mai mare în a se sprijini unii pe alți, în a-și acorda atenție unii altora. Putnam, făcând o comparație între nivelul de dezvoltare ridicat al nordului Italiei comparativ sudul spune ca acest nivel ridicat se datorează faptului că în nord „există mai multe coruri bisericești” (Putnam, 1993); vrând de fapt să scoată în evidență interacțiunea crescută a membrilor comunității și capacitatea acestora de a se asocia spontan.
- Coordonarea și comunicarea îmbunătățită facilitează schimbul de informații și creșterea încrederii generalizate. Crește pentru început
încrederea în structuri, organizații și instituții, ceea ce pe termen lung influențează pozitiv nivelul încrederii membrilor comunității.
- Succesele avute în colaborare și conservarea acestora încurajează cooperările viitoare și creșterea interacțiunii.
După Robert Putnam „premisa centrală a capitalului social este că rețelele sociale au o valoare proprie”. Capitalul social se referă la valoarea colectivă a tuturor „rețelelor sociale” (ceea ce știu oamenii) și la tendința care apare în cadrul acestor rețele de a face ceva pentru ceilalți (normele de reciprocitate).
Termenul de capital social accentuează nu doar aspectele plăcute ale unei comunități (sentimentele calde și binevoitoare), dar și o largă varietate de benefici specifice ce pot decurge din încredere, reciprocitate, informare și cooperare care asociate cu rețelele sociale reprezintă baza conceptului de capital social. Capitalul social creează valori pentru oamenii care sunt implicați, conectați la acțiune, dar nu în ultimul rând, și pentru privitori, pentru cei care stau pe margine.
Canalele pe care acționează, lucrează capitalul social sunt:
- circuitul informațiilor (învățarea privind propria carieră, căutarea unui loc de muncă, schimbul de idei cu colegii, etc.)
- normele de reciprocitate (sprijinul mutual) sunt dependente de rețelele sociale. Rețelele închise compuse din “similari” susțin reciprocitatea particularizată (în interiorul grupului) în timp ce legăturile dintre diferitele rețele compuse din indivizi diferiți susțin reciprocitatea generalizată.
- acțiunea colectivă depinde de rețelele sociale, dar poate genera la rândul ei alte rețele și structuri sociale
- “lărgirea identității” și solidaritatea încurajează rețelele sociale să schimbe conceptul și mentalitatea de tip “EU” cu o mentalitate de tip “NOI”.
Capitalul social poate fi găsit în rețelele de prieteni, în cadrul vecinătăților, în biserici, în școli, în cluburi de fotbal sau altfel de cluburi, în cadrul asociațiilor civice și chiar și în baruri.
Misztal, B. 1996. Trust in Modern Societies. Cambndge: Blackwell Publishing.
[2] Cox, E. 1997. Measurement as Paradox. Radio Nation Transcript: Ockham’s Razor.
http: //www.abc .net. au/rn/science/ockham/stories/ s364.htm
[3] Lorenz, Edward H. - Neither Friends nor Strangers: Informal Networks of Subcontracting in French Industry, 2000
[4] Zamfir, C., Stănescu, S (coord.) (2007) - Enciclopedia dezvoltării sociale