Geneza capitalismului a fost explicată din doua direcţii esenţiale. Una este legată de contribuţia, dezinteresată şi echidistantă a lui Max Weber, Werner Sombart şi Joseph Schumpeter. La cea de-a doua rubrică înscriem încercările de descifrare a sorginţii capitalismului de pe poziţia unei ideologii, cea a clasei muncitoare, pentru care capitalismul aşa cum gândeau Marx, Engels, Lenin si toţi urmaşii lor laburişti, fabianişti, socio-democraţi sau socialişti de astăzi, a fost un mare blestem.
Weber realizează în lucrarea sa fundamentală pe acest subiect „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”[1] un dialog cu Benjamin Franklin, cu Baxter dar şi cu preceptele biblice. Ceea ce rezultă de aici este o încercare de surprindere a spiritului capitalist prin dimensiunea sa esenţială, care nu este alta decât o etică a muncii cinstite şi temeinice, etică ce-şi găseşte expresia în recomandări de felul:
- Timpul înseamnă bani – de unde pierderea de timp echivalează cu cel mai mare păcat;
- Banul are o natură productivă şi rodnică;
- Un bun platnic este stăpânul tuturor pungilor;
- Nu tihna şi desfătările, ci numai acţiunea serveşte la sporirea gloriei lui Dumnezeu;
- Contemplarea pasivă este lipsa de valoare dacă are loc în dauna muncii profesionale;
- Cine nu munceşte, nu mănâncă;
- Distribuţia inegalală a bunurilor pe Pământ este opera lui Dumnezeu.
Weber se opreşte la un popor „ales” nu de Dumnezeu, ci de capitalism. Îi atrag atenţia protestanţii şi, în special, calviniştii, care, prin doctrina lor, cea a predestinării, par mai deschişi valorilor ce definesc paradigma capitalismului. Etica lor religioasă răspunde mai bine comportamentelor economice care duc la capitalism.
Aceşti şase factori principali necesari în dezvoltarea capitalismului sunt identificaţi chiar de Weber în „General Economic History”, unde concluzionează: până la urmă, factorii care au dat naştere capitalismului sunt activitatea economică consecvent raţională, contabilitatea raţională, tehnologia raţională şi legile stabilite raţional. Însă aceştia nu sunt singurii. Ceilalţi factori necesari au fost spiritul raţionalist, raţionalizarea întregului mod de viaţă şi o etică economică raţională.
Normal că spiritul capitalist, ca sumă de însuşiri pozitive ale indivizilor, nu este o invenţie a epocii moderne şi a unei zone geografice anume. El a existat şi într-o formă precapitalistă. Din acest punct de vedere, Orientul a fost mult mai avansat. La orizontul secolelor al XI-lea şi al XII-lea, când zorii capitalismului au început să apară, China era mai avansată decât Europa în orice domeniu al cunoaşterii. La fel stăteau lucrurile şi în privinţa actului educaţional şi administrativ. De ce capitalismul a apărut totuşi mai întâi în Vest? Pentru că Vestul, în concepţia lui Weber, a oferit primul, contextul favorabil pentru ca spiritul capitalist să se tranfosme dintr-o stare mentală în capitalism autentic şi concret. Pentru a-i produce pe întreprinzător şi pe muncitor, spiritul capitalist a trebuit să se impună luptând cu o serie de forţe ostile şi, în principal, cu tradiţionalismul medieval încătuşat de dogmele feudale. Victoria a fost posibilă numai atunci când s-au îndeplinit şi celelalte şase condiţii avute în vedere de Weber; când organizarea raţională a muncii şi a capitalului au devenit permanente şi manifeste pe arii întinse; când s-a creat acel context fericit, fruct al unui mariaj benefic între asceza biblică şi o mentalitate particulară cu suport în logica câştigului realizat pe un fundal religios permisibil. Ori, din punctul acesta de vedere, Vestul, şi nu Estul a fost favorabil şi mai pregătit pentru această experienţă. Iar în Vest, nu Spania sau Portugalia mercantiliste, îmbogăţite cu aurul din descoperirea Lumii Noi, au fost primii mesageri ai modernismului, ci Anglia, acolo unde spiritul capitalist, prin calvinism, şi-a recrutat cei mai destoinici subiecţi.
S-a precizat deja că teoria privind geneza capitalismului este încadrabilă în două mari rubrici şi că cea de-a doua direcţie înseamnă paradigma apariţiei capitalismului şi a dezvoltării economice şi sociale elaborate de Marx, Engels, Lenin şi de toţi urmaşii lor în linie dreaptă. Paradigma marxistă, privită chiar la dimensiunea sa completă, dezvoltată, şi nu schematizată, nu poate să explice evoluţia din ultima jumătate de secol a unor ţări din Asia, America Latină sau Africa. Înţelegerea unor astfel de realităţi are nevoie de argumente pe care analiza marxistă nu le furnizează. Acumulările cantitative în planul forţelor de producţie din aceste zone geografice nu au condus şi nu conduc inevitabil la revoluţie. Dinamica societăţii, realizabila prin jocul dintre forţele de producţie înaintate şi relaţiile de producţie rămase tot timpul în urmă rămâne o schemă insuficientă pentru a da acoperire explicativă evoluţiei lumii moderne. Nicăieri in lume capitalismul nu a apărut şi nu s-a dezvoltat cu respectarea canoanelor acestei matrici. Pentru a înţelege evoluţia prin capitalism a multor ţări în ultimile decenii, mai de folos, mai utile şi mai actuale rămân lucrările lui Weber sau Sombart. Pe filiera trasată de ei, ca şi de Mises, Hazek, Friedman, ş.a. e posibil de înţeles că spiritul capitalist şi capitalismul în general nu apar oriunde şi oricum. Este nevoie de un context potrivit, de comportamente economice adecvate şi de un impuls. O bază tehnică modernă şi o forţă de muncă calificată nu sunt suficiente. Dezvolatrea nu vine de la sine. Sămânţa spiritului capitalist nu încolţeşte oriunde. Pentru ca acest fenomen să se producă este nevoie de un suflet viu; este nevoie de omul capitalist, pentru care munca depusă cu râvnă şi serioyitate este deopotrivă, o sursă de satisfacţii personale, dar şi un semn de virtute.
[1] Max Weber, Etica protestanta şi spritul capitalismului, editura Humanitas, Bucureşti , 1993