Pentru a cunoaşte datoria totală a unei ţări, este necesară nu numai monitorizarea datoriei de stat dar şi datoria publică neguvernamentală( spre exemplu: datoria externă a întreprinderilor de stat, datoria sectorului privat şi datoria pe termen scurt).
Faţă de datoria de stat, unde toate datele sunt sistematizate în cadrul direcţiei datorii externe, în cazul celorlalte tipuri de datorii nu s-a reuşit să se ajungă la un consens privind abilitatea unui organ de stat care să fie responsabil cu întocmirea rapoartelor despre datoria externă neguvernamentală.
1. Monitorizarea datoriei externe a întreprinderilor de stat
Datoria pe termen lung a întreprinderilor de stat este, de obicei, garantată de către administraţia publică centrală. Din acest motiv informaţiile privind acest tip de datorie este monitorizată de către direcţia specializată din cadrul ministerului de resort.[1]
La sfârşitul fiecărui trimestru întreprinderile de stat au obligativitatea de a prezenta următoarele informaţii: suma şi scopul contractării creditului, debitorul, creditorul, condiţiile de rambursare.
În monitorizarea datoriei întreprinderilor de stat, controlul este o etapă foarte importantă şi presupune:
- verificarea corectitudinii rapoartelor prezentate de întreprinderile de stat şi cu alte surse de informaţii( spre exemplu bilanţul întreprinderii);
- direcţia ce efectuează controlul trebuie să utilizeze şi informaţiile prezentate de creditor;
- să se verifice dacă informaţiile de seamă curente nu diferă esenţial de cea prezentată anterior;[2]
- stabilirea de legături directe între contabilitatea întreprinderilor de stat şi direcţia respectivă.
2. Monitorizarea datoriei sectorului privat
În acest sector, colectarea de informaţii pentru datoria privată negarantată este în general dificilă datorită faptului că guvernul nu este implicat în mod normal în procesul de negociere. În timp ce datoria privată garantată de guvern poate fi monitorizată cu usurinţă.[3]
3. Monitorizarea datoriei pe termen scurt
Monitorizarea datoriei pe termen scurt este un proces dificil deoarece numărul acestor tranzacţii este foarte ridicat.
Elementele datoriei pe termen scurt sunt:
- Acreditivele deschise de către băncile comerciale locale şi confirmate de către băncile străine;
- Overdraft-ul, precum şi alte tipuri de credite contractate de către băncile comerciale;
- Liniile de credit deschise în favoarea întreprinderilor sau a guvernului.[4]
Mai există, însă, şi credite pe termen scurt ce nu sunt legate de operaţiuni comerciale, acestea provin din:
- Credite ale băncilor comerciale ce nu sunt legate de operaţiuni comerciale
- Depozite ale băncilor străine la Banca Centrală sau la băncile comerciale
- Credite acordate organizaţiilor ce nu fac parte din sectorul financiar-bancar.
Creditele pe termen scurt sunt utilizate în mod special pentru finanţarea activităţilor comerciale.
Băncile comerciale au responsabilitatea de a prezenta zilnic rapoarte privind operaţiunile cu acreditive şi lunar rapoarte generalizatoare privind celelalte tipuri de credite.[5]
[1] Thomas Martin Klein External debt management. An introduction, World Bank Technical Paper number 245, p. 85
[2] Ciobu Stela, Anghelache Gabriela Asistenţă financiară externă şi datoria externă, Editura A.S.E., Bucureşti, 2001, p.115
[3] Balliram Baball Private sector external debt: Main issues and challenges for monitoring, Debt Relief International Ltd 2002, p.3-6
[4] Iulian Văcărel, Gabriela Anghelache, Gh. D. Bistriceanu Tatiana Moşteanu, Florin Bercea, Maria Bodnar, Florin Georgescu Finanţe publice, ed. a II-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, cap 18, pag 533.
[5] Ciobu Stela, Anghelache Gabriela Asistenţă financiară externă şi datoria externă, Editura A.S.E., Bucureşti, 2001, p.117