Remitenţele, în sens generalizat, pot fi definite ca transferuri de fonduri băneşti spre ţara de origine a migraţilor.
Cercetătorul rus, G. Gluşenco, concretizează că, în urma expedierii acestor fonduri băneşti, nu apar niciun fel de cerinţe din partea migranţilor, prin urmare, remitenţele sunt transferuri private fără recompensă („private unrequited transfers").
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române atribuie cuvântului remiteri sensul de renunţare totală sau parţială a unui creditor la dreptul său împotriva debitorului; iertare de datorie; totodată - a înmâna, a preda, a încredinţa.
Remitenţele asociate forţei de muncă migratorii reprezintă doar o parte din totalul remitenţelor, în sensul amplu al noţiunii şi cuprind fluxurile transmise de migranţi (se includ migraţii cu statut legal, cât şi cu statut ilegal) spre familii, prieteni, analizate ca o compensaţie pentru fenomenul de „brain-drain" şi, în general, pentru ieşirile de capital uman. Remitenţele migranţilor, conform interpretării întâlnite în majoritatea lucrărilor descrise în subcapitolul anterior, includ, în cea mai mare parte, doar fluxurile financiare apărute în urma migrării.
Migrarea (nota autorilor: legală) apare în momentul în care individul îşi schimbă rezidenţa dintr-o economie în alta şi transferă patrimoniul, creanţele şi angajamentele financiare în noua ţară de rezidenţă.
Din perspectiva fenomenului migraţiei cu statut nedeterminat, recunoscut de toate organismele internaţionale ca fenomen caracteristic perioadei istorice actuale, pentru integritatea cercetărilor, în categoria de remitenţe aferente migraţiei externe a forţei de muncă, trebuie incluse şi fluxurile generate de migranţii cu statut nedeterminat.
Remitenţele, după natura lor, reprezintă fluxuri financiare internaţionale. Evidenţa fluxurilor monetare şi financiare internaţionale se realizează conform principiilor statistico- contabile în BPE, în strictă corespundere cu cerinţele metodologice adoptate la nivel mondial.
În Anuarul Statistic al BPE, publicat anual de către FMI, în categoria remitenţe, sunt incluse trei tipuri de fluxuri de transferuri monetare internaţionale[1]:
- Transferurile efectuate de muncitori cuprind transferurile curente ale migranţilor angajaţi în alte economii, care sunt consideraţi rezidenţi ai acestora sau se află peste hotarele ţării de origine mai mult de un an (Migrantul este persoana care vine într-o economie şi stă acolo sau se aşteaptă să stea acolo mai mult de un an. Persoanele care muncesc sau stau în altă economie mai puţin de un an sunt considerate nerezidenţi, tranzacţiile lor fiind, în majoritate, alocate componentei „Compensarea pentru muncă");
- Compensarea pentru muncă cuprinde recompensele, salariile şi alte beneficii (în bani sau în natură) câştigate de indivizi în economii, altele decât cele ale căror rezidenţi sunt şi se află acolo mai puţin decât un an;
- Transferurile migranţilor sunt înscrieri compensatorii ale fluxurilor financiare şi materiale, care apar în urma migrării (schimbarea rezidenţei pentru cel puţin un an) indivizilor dintr-o economie în alta.
În viziunea unui număr de state, instituţii şi experţi, conceptul „remitenţe" include mai mult decât cele trei componente enumerate.
Astfel, conform principiilor elaborării Balanţei de Plăţi Externe, depozitele în valută străină reprezintă obligaţii ale economiei naţionale faţă de restul lumii. Prin urmare, în multe ţări, depozitele în valută străină sunt clasificate drept „transferuri legate de migraţie", înregistrate în Contul de Capital şi Financiar, reflectând parţial transferurile migranţilor. Ca exemplu, în India, depozitele nerezidenţilor în rupii, în mod evident, sunt transferuri deghizate în depozite. La scadenţă aceste depozite nu se rambursează investitorilor nerezidenţi, aşa cum rupia este o monedă neconvertibilă.
După OIM, în sens larg, remitenţele migranţilor sunt definite ca transferuri monetare efectuate de migrant spre ţara de origine. Cu alte cuvinte, remitenţele sunt fluxurile financiare asociate migraţiei. În publicaţiile OIM, se menţionează că remitenţele sunt fluxuri personale, ce includ transferuri de numerar de la un lucrător migrant la o rudă în ţara de origine. Aceste fonduri financiare pot fi investite, economisite sau donate de către beneficiari.
Remitenţele internaţionale sunt definite ca partea de câştiguri ale lucrătorilor migranţi trimisă din ţara de destinaţie înapoi în ţara de origine. Definiţia ar putea fi, eventual, extinsă, pentru a include şi transferurile cu caracter personal în natură şi donaţii. Considerăm că sensul uzual al noţiunii de remitenţe caracterizează financiar fenomenul migraţiei internaţionale, reflectând transferurile valutare, provenite din activitatea migrantului de peste hotare, către membrii gospodăriei rezidente a ţării de origine.
Motivaţiile pentru transferul câştigurilor personale, provenite din muncă, ale migranţilor către alte persoane rămase în ţara de origine pot fi: endogene - cele care ţin de migrant însuşi, şi aici motivele se rezumă la patru abordări: (1) motive de altruism (atitudinea altruistă faţă de familie şi de cei apropiaţi rămaşi acasă), (2) motive de egoism (averea finanţată din remitenţe aparţine sau va fi moştenită de migrant), (3) motive contractuale, implicit familiale I: rambursarea împrumuturilor şi (4) motive contractuale implicit familiale II: co-asigurare, şi exogene - cele care ţin de mediul extern, precum securitatea în transmiterea fondurilor, reducerea sau anularea taxării sumelor transmise, distribuţia geografică a migranţilor şi diferenţele de PIB între ţara de origine şi cea de destinaţie.
Remitenţele pot fi individuale şi colective. Remitenţele individuale includ fluxurile trimise de indivizi familiilor, rudelor sau cunoştinţelor. Atunci când un grup de migranţi - diaspora, asociaţiile sau organismele profesionale mobilizează resurse împreună şi le trimit pentru finanţarea programelor comunitare sau colective, aceste fluxuri reprezintă remitenţe colective. Remitenţele individuale sunt, în cea mai mare parte, orientate spre familii, iar transferurile colective de bani sunt direcţionate, în general, pentru dezvoltarea comunităţii.
[1] Balance of payments Manual the 5th edition. // IMF, Washington, 1993. 188 p.