Economie

Impactul migraţiei pentru muncă asupra ţărilor-gazdă reprezintă unul dintre cele mai actuale subiecte de dezbateri ale populaţiei, guvernelor şi cercetătorilor din ţările dezvoltate din Vest. Se analizează şi se evaluează, în special, efectele economice, dar şi efectele socio-culturale cauzate de migraţia legală şi ilegală în ţările care primesc imigranţi economici.

Beneficiari ai procesului imigraţiei pentru muncă sunt:

1. Proprietarii de afaceri, care beneficiază de forţă de muncă flexibilă. Imigranţii pledează, în special, pentru ocuparea locurilor de muncă necalificate, sezoniere şi/sau sensibile la fluctuaţiile ciclurilor de afaceri. Astfel, întreprinderile pot, cu lejeritate, angaja sau elibera forţa de muncă după necesitate şi fără obligaţii sociale. Acest fapt conduce la o mai mare eficienţă şi profitabilitate pentru proprietarii de afaceri şi la o productivitate mai mare - benefică pentru întreaga economie.
2. Potenţialul sporit de forţă de muncă în ţările de destinaţie, suplinit de oferta de muncă a imigranţilor, oferă companiilor autohtone stimulente pentru a reduce atractivitatea ofertelor de muncă. Proprietarii de afaceri, în general, economisesc enorm la capitolele: costurile muncii şi beneficiile angajaţilor: imigranţii vor lucra mai multe ore, pentru mai puţini bani, vor accepta un salariu mai mic, comparativ cu salariile muncitorilor nativi, vor avea pretenţii mai mici referitoare la condiţiile de muncă şi vor solicita mai puţine/sau deloc beneficii sociale.
3. Consumatorii din ţara de destinaţie se bucură de beneficii majore rezultate din imigrarea forţei de muncă: costurile de muncă mai mici permit proprietarilor de afaceri să scadă preţurile mărfurilor produse. Nivelul redus al preţurilor la bunurile de consum prezintă avantajul consumatorilor atât imigranţi, cât şi nativi, căci le permit tuturor procurarea de bunuri şi servicii la preţuri accesibile.
4. Economia, în ansamblu, obţine beneficii din calificarea imigranţilor. Imigranţii calificaţi şi chiar mulţi imigranţi necalificaţi posedă capacităţi antreprenoriale. Cercetările comportamentului migranţilor economici demonstrează că există un proces de autoselecţie a persoanelor implicate în actul de migrare: mai frecvent, migrează persoanele mai curajoase, care pot să-şi asume riscuri şi sunt auto-motivatori^[1]. Imigranţii, deseori, se dovedesc a fi primii în implementarea inovaţiilor tehnologice şi creează locuri de muncă. În perioada 1995-1998, 30% din întreprinderile din Silicon Valley , inclusiv Google, au fost iniţiate de către imigranţi chinezi şi indieni. Chiar şi imigranţii necalificaţi, adeseori, iniţiază afaceri de familie şi în asociaţii. Alt avantaj pentru ţările importatoare de forţă de muncă ar fi capacitatea de consum adiţională a imigranţilor, care stimulează creşterea economică.
5. Toată populaţia din statul de destinaţie beneficiază atunci când imigranţii ocupă locurile de muncă, cunoscute sub numele de 3Ds (dirty, dangerous and difficult) - murdare, periculoase şi dificile, care nu îi atrag pe lucrătorii nativi. In acelaşi timp, economiile ţărilor dezvoltate sunt foarte dependente de muncile manuale şi locurile de muncă din sectorul de servicii, de construcţii, tutori, lucrători casnici, servicii de îngrijire etc. Odată ce imigranţii îndeplinesc aceste munci, lucrătorii nativi se eliberează şi pot obţine locuri de muncă la un nivel superior (după condiţii de muncă, remunerare şi prestigiu) şi astfel contribuie mai mult la prosperitatea ţării.
6. Beneficiile pentru societate cresc şi pe baza generaţiilor următoare ale imigranţilor. Copiii şi nepoţii imigranţilor, în medie, învaţă mai bine la şcoală şi sunt mai productivi decât colegii lor autohtoni. In rândul imigranţilor de generaţia a doua şi a treia, ocuparea forţei de muncă este mare şi respectiv bunăstarea societăţii este în creştere. Comunităţile de imigranţi, ca grup, au tendinţa sporită de a plăti impozite şi de a crea locuri de muncă, ca apoi (posibil, abia la bătrâneţe) să se întoarcă în comunităţile lor.
7. Statele ţărilor-gazdă, preponderent ţări dezvoltate, în prezent, se confruntă cu probleme demografice: de menţinere a nivelul populaţiei, structurii pe vârste a populaţiei, fertilitatea scăzută şi speranţa mare de viaţă. In aceste ţări, există pericolul de creştere şi denaturare a ratelor de dependenţă economică pe viitor. Imigranţii reprezintă un „panaceu" la această dilemă, deoarece, în marea lor parte, se află în vârsta activă de muncă şi sunt de vârstă fertilă. Ei contribuie la creşterea populaţiei şi stimulează raportul de dependenţă economică în direcţie favorabilă.
8. Statul-gazdă economiseşte resurse financiare publice, deoarece importul forţei de muncă calificate permite economisirea cheltuielilor aferente procesului de educaţie şi pregătire profesională finanţat din surse bugetare.
9. Statul-gazdă suportă cheltuieli reduse de susţinere a forţei de muncă, deoarece în majoritatea statelor de destinaţie, imigranţii nu sunt eligibili la programe sociale de susţinere a populaţiei, cum ar fi: accesul la servicii medicale, accesul la educaţie gratiută, asigurarea cu locuinţe etc.
10. Statul-gazdă suportă cheltuieli reduse de asistenţă socială, deoarece mulţi imigranţi (în funcţie de legalitatea şi durata încadrării în muncă în ţara-gazdă) nu beneficiază de pensii sau beneficiază de pensii reduse.
11. Proprietarii de afaceri, deoarece costul forţei de muncă importate este scăzut (deseori diferenţa de cost al muncii este considerabilă) şi, ca urmare, bunurile şi serviciile produse de ei devin mai competitive după preţ pe piaţa internaţională, urmare a sinecostului scăzut.
12. În continuare, produsele, relativ, mai ieftine se exportă fie la preţuri internaţionale şi se încasează supraprofituri, fie la preţuri mai reduse, iar economia, în ansamblu, câştigă din creşterea volumului exporturilor.
13. Preţurile reduse la bunuri şi servicii moderează nivelul inflaţiei şi deci - imigranţii „ajută" organele abilitate în gestionarea inflaţiei şi implicit întreaga societate şi economie a ţării- gazdă.
14. Economia ţării-gazdă beneficiază, în urma efectului de multiplicare a cheltuielilor imigranţilor efectuate pe teritoriul economic al ţării-gazdă.
15. Proprietarii de afaceri şi statul beneficiază, în urma creşterii calităţii ofertei de muncă - rezultată din recalificarea localnicilor şi chiar a imigranţilor, cauzată de concurenţa care se creează pe piaţa muncii, rezultată din suplinirea ofertei de muncă din partea imigranţilor şi astfel, toţi lucrătorii sunt stimulaţi să-şi îmbunătăţească performanţele (de exemplu, în sectorul tehnologiilor de vârf).

Pierdanţi ai procesului imigraţionist cu scop de muncă se consideră:

1. Proprietarii de afaceri, beneficiarii forţei de muncă ieftine şi flexibile a imigranţilor, dar care, deseori, nu realizează că câştigurile pe termen scurt din rentabilitatea muncii, de fapt, conduc la pierderi pe termen lung. Aceste companii, temporar, nu simt nevoia să facă reforme, să modernizeze sau să investească în productivitatea lucrătorilor lor şi, astfel, compromit competitivitatea lor pe termen lung pe piaţa aflată în proces de globalizare, care cere o competitivitate sporită.
2. Lucrătorii nativi, care încasează un preţ mai mic pentru munca lor sau chiar intră în şomaj. Majoritatea experţilor cred că aceste pierderi, în general, nu sunt semnificative. În ceea ce priveşte ratele şomajului - rar se întâmplă ca imigranţii să „fure" locuri de muncă de la lucrătorii nativi. Este mult mai probabil ca unii imigranţi nou-sosiţi să fure locuri de muncă de la imigranţii cu şedere mai lungă. Cu toate acestea, se atestă un mic efect negativ asupra nivelului salariilor nativilor, mai ales în rândul muncitorilor necalificaţi. Aici este important să menţionăm că această scădere de salarii este compensată de câştigul nativilor din preţuri mai mici la bunurile de consum şi din creşterea economică generată de contribuţia cu muncă a imigranţilor.
3. Muncitorii nativi şi chiar muncitorii imigranţi, care suferă când există puţine stimulente pentru angajatori de a îmbunătăţi condiţiile de muncă, căci atunci când companiile nu au nevoie să concureze pentru forţa de muncă, nu este necesară sporirea atractivităţii locurilor de muncă.
4. Statul de imigraţie, căci imigranţii beneficiază de servicii publice de ordin general şi/sau avantaje sociale, nu în conformitate cu contribuţiile lor fiscale. Este greu de efectuat estimări precise, deoarece statele lumii au diferite prevederi în legile naţionale şi locale privind eligibilitatea imigranţilor la educaţie, sănătate şi servicii de asistenţă socială, precum şi diverse instrumente utilizate pentru a colecta impozite şi taxe de la imigranţii ilegali. Unii cercetători cred că, în timp, imigranţii ajung să plătească pentru utilizarea serviciilor publice prin contribuţii fiscale şi contribuţia la dezvoltarea economică generală a societăţii, dar „recuperarea totală a cheltuielilor" poate dura mai mult de o generaţie.
5. Statul şi localnicii, care au pierdut locurile de muncă în favoarea imigranţilor. Statul suportă cheltuieli cu indemnizaţiile de şomaj plătite nativilor, în loc să utilizeze aceste fonduri în alte scopuri de dezvoltare.
6. Statul şi localnicii, în situaţiile în care legislaţia autohtonă oferă condiţii de acces imigranţilor la programele de susţinere socială a forţei de muncă.

În concluzie, menţionăm că veniturile obţinute de către imigranţi sunt inferioare sumei valorii adăugate create de ei în ţara în care emigrează şi această diferenţă reprezintă „pierderea" sau reziduul procesului migraţionist pentru muncă.