Cum sunt afectaţi migranţii de crizele financiare şi cum se modifică comportamentul lor şi, în special, remitenţele expediate către ţările de origine - sunt primele întrebări care suscită cele mai mari discuţii atât în rândurile cercetătorilor consacraţi domeniului, cât şi în rîndurile guvernanţilor ţărilor afectate şi încadrate în fluxurile migraţiei forţei de muncă.
Ca ex., se aşteaptă că recenta criză financiară mondială va duce la o recesiune în economia mondială. Profunzimea şi amploarea crizei este dificil de prevăzut, iar impactul crizei poate varia în funcţie de ţară, regiune geografică, nivelul ocupării forţei de muncă, structura pe ramuri a economiei naţionale şi mulţi alţi factori.
In timpul scăderii activităţilor economice, lucrătorii migranţi sunt, adesea, primii care riscă să-şi piardă locurile de muncă şi, în timp, unii pot alege să se întoarcă acasă. Totodată, e de menţionat că locurile de muncă a migranţilor nu sunt şi, posibil, nu vor mai fi atractive pentru băştinaşii ţărilor dezvoltate; migranţii bine se orientează în câmpul muncii - fapt deja demonstat. Aşadar, considerăm că perspectivele continuării remitenţelor sunt destul de bune.
În acelaşi timp, politicile de expulzare şi extrădare a muncitorilor migranţi nu reprezintă, nici pe departe, soluţii perfecte şi ar putea avea consecinţe dezastruoase asupra potenţialului de dezvoltare al ţărilor (atât de origine, cât şi de destinaţie), având în vedere amploarea remitenţelor şi nivelul, deja, ridicat al şomajului în ţările în curs de dezvoltare.
În contextul crizelor financiare mondiale, fenomenul migraţionist poate suferi diverse modificări, iar scenariul viitor, probabil, va fi caracterizat, printre altele, de următoarele evenimente:
- reducerea posibilităţilor de muncă şi chiar pierderea locurilor de muncă, în special în construcţii, industria prelucrătoare, finanţe, servicii, retail şi turism, afectând astfel migranţii angajaţi în aceste sectoare;
- impactul diferit asupra lucrătorilor-migranţi de sex masculin şi feminin. Se observă că criza a afectat, în proporţii mai mari, sectoarele economiei în care, cu preponderenţă, muncesc lucrători migranţi de sex masculin (ex., în construcţii);
- reducerea salariilor şi înrăutăţirea condiţiilor de muncă ale migranţilor, ca urmare a deciziei angajatorilor de a face economii;
- reducerea asistenţei sociale primite de către migranţi, ca rezultat al reducerii cheltuielilor publice, ceea ce determină impactul negativ asupra calităţii vieţii şi sănătăţii migranţilor;
- declinul remiterilor va conduce la creşterea ratei sărăciei şi la accentuarea decalajelor de dezvoltare a ţărilor de origine;
- opoziţia populaţiei din ţările de destinaţie faţă de imigranţi, percepuţi ca ocupanţi ai locurilor de muncă destinate lucrătorilor locali, în special, în sectoarele cu calificare scăzută a pieţei muncii;
- reducerea fluxurilor migraţiei forţei de muncă datorită faptului că o mare parte dintre potenţialii migranţi vor decide să rămână acasă în timpul crizei;
- presiuni în creştere asupra revenirii din străinătate;
- selectivitate sporită a migranţilor;
- creşterea ponderii migraţiei circulare;
- creşterea migraţiei ilegale şi consolidarea pieţei muncii neformale, care este încurajată într-o oarecare măsură şi de faptul că, în străinătate, migranţii-şomeri vor accepta să activeze nelegal din diverse motive: fie la munci ocazionale, fie deoarece vor putea încasa salarii brute şi nu vor trebui să plătească taxe care să le diminueze veniturile, fie întrucât angajatorii vor plăti remunerări scăzute;
- creşterea riscurilor de discriminare şi a xenofobiei faţă de imigranţi;
- creşterea (posibilă) traficului de fiinţe umane şi nu în ultimul rând;
- izbucnirea unor noi fluxuri migratorii din ţările afectate de criză într-o măsură mai profundă.
Apelurile ţărilor de destinaţie privind reducerea imigraţiei economice au tendinţa de a se baza pe percepţia falsă că „imigranţii ocupă locuri de muncă", sau că „imigranţii sunt în competiţie pentru prestaţiile de bunăstare", când, de fapt, majoritatea migranţilor creează activitate economică şi locuri de muncă.
Unele ţări de destinaţie ale migranţilor au adoptat măsuri de răspuns la turbulenţele provocate de criză, care, însă, nu totdeauna se soldează pozitiv. Printre acestea menţionăm:
- promovarea unor politici de reîntoarcere a migranţilor fără loc de muncă în ţările de origine. În acest caz, migranţii ar putea să se confrunte cu condiţii economice inferioare (ex., rata ridicată a şomajului şi a sărăciei), iar migraţia de revenire pe termen scurt ar putea afecta şi mai mult stabilitatea economică şi socială a statului de origine a migranţilor. Astfel de returnări sunt mai puţin probabile în unele ţări (de ex., unele ţări europene), în cazul în care migranţii (şi familiile acestora) beneficiază de drepturi de şedere legală şi sunt benefeciari ai sistemelor de asistenţă socială.
- adoptarea unor politici mai restrictive de imigrare, pentru a proteja piaţa locală a muncii ca răspuns la cererea în creştere pentru locuri de muncă din partea muncitorilor străini. De exemplu, o reducere a numărului de migranţi admişi pentru ocuparea locurilor de muncă a fost, deja, anunţată în unele ţări (Italia, U. K.) sau este în discuţie în altele (de ex., Australia). În Spania, guvernul a introdus stimulente financiare pentru a încuraja imigranţii şomeri să se întoarcă acasă.
Dimpotrivă, putem identifica şi anumite efecte favorabile ale crizei financiare asupra migraţiei economice:
- Cererea de muncitori imigranţi, în unele ţări de destinaţie, rămâne stabilă în anumite sectoare ale ocupării forţei de muncă, în special, în cazul în care există o cerere structurală pentru migranţi, cum ar fi asistenţa medicală sau agricultura.
- Volumul remitenţelor îndreptate către ţările de origine, profund afectate de criză, poate creşte, de fapt, paralel cu investiţiile şi comerţul exterior, aşa cum migranţii şi diaspora vor încerca să reducă impactul dăunător al crizei asupra ţării de origine.
Cererea de lucrători imigranţi are cauze, în principal, demografice asociate cu scăderea şi îmbătrânirea populaţiei în ţările industrializate, în comparaţie cu populaţia în creştere în ţările în curs de dezvoltare, precum şi de faptul că, în multe ţări, lucrătorii locali ezită să ocupe anumite locuri de muncă, fie din lipsa competenţelor necesare, fie din lipsă de interes faţă de cererea de muncă semicalificată sau pentru anumite calificări.
Analiza unor crize anterioare, atât globale, cât şi regionale (ex., criza petrolului de la începutul anilor 1970 şi criza financiară din Asia din anii 1998) denotă faptul că migraţia va continua (iar migraţia nelegală chiar ar putea creşte) din cauza creşterii cererii structurale continue pentru forţă de muncă în anumite sectoare ale economiei, paralel cu creşterea şomajului.
Criza financiară din Asia a demonstrat, de asemenea, că menţinerea pieţelor deschise pentru accesul migranţilor prezintă importanţă în stimularea accelerării redresării economice.
Datele istorice demonstrează că fluxurile migraţiei de returnare corespund mai mult cu dezvolarea economică din ţara de origine şi condiţiile de liberă circulaţie, decât cu condiţiile economice din ţările de destinaţie ale imigranţilor. De ex., în Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania, migraţia de retur corespundea mai mult cu evoluţiile economice, sociale şi politice din aceste ţări, decât cu situaţia de pe piaţa muncii din ţările de destinaţie. În aceste ţări, migraţia de retur reprezenta fluxul dominant (comparativ cu migraţia de ieşire), în perioada în care statul se afla în perioada de tranziţie de la economia emergentă spre economia dezvoltată.
Migranţii economici se adaptează mai rapid la „frământările" de pe piaţa muncii prin schimbarea locului de muncă şi chiar a funcţiei, comparativ cu nativii . Un studiu recent efectuat în SUA relevă că 28 la sută dintre nerezidenţi şi-au schimbat reşedinţa din motive legate de muncă [1], faţă de 19 la sută dintre nativi şi 20 la sută dintre cetăţenii naturalizaţi.
Fluxurile de capital tind să crească pe parcursul fazei de relansare a ciclurilor economice şi să înregistreze declin în vremuri grele, în timp ce remitenţele au tendinţa de a fi contra-ciclice în raport cu ciclurile economice din ţările beneficiare.
Mai multe studii au demonstrat că fluxurile de remitenţe sunt, relativ, rezistente la crizele financiare, comparativ cu alte categorii de fluxuri financiare. Aceste afirmaţii par să fie valabile şi în cazul crizei financiare actuale. Astfel, se aşteapta ca, în 2009, fluxurile de remitenţe la nivel global să scadă cu 0,9 la sută sau, în cel mai rău caz, cu nu mai mult de şase la sută. Creşterea economiei globale se va diminua cu mult mai mult.
În timp ce investiţiile străine directe, investiţiile de portofoliu şi alte fluxuri de capital către ţările în curs de dezvoltare cresc şi scad ciclic, remitenţele au demonstrat stabilitate remarcabilă pe o lungă perioadă de timp şi chiar au crescut ca răspuns la crizele economice. De exemplu, transferurile către ţările în curs de dezvoltare au continuat să crească, în mod constant, între anii 1998-2001, atunci când fluxurile de capital privat au scăzut sub impactul crizei financiare asiatice. Chiar şi componenta cea mai stabilă a fluxurilor monetare - ISD şi fluxurile de asistenţă oficială au scăzut între anii 2000-2001, iar remitenţele au continuat să crească .
Diferenţa în stabilitatea fluxurilor de remitenţe este izbitoare. Atunci când se analizează principalele ţări-beneficiare de remitenţe, în 107 din 135 de ţări stabilitatea remitenţelor a fost mai mare decât cea a fluxurilor de capital privat; în 70 de ţări - în comparaţie cu fluxurile de asistenţă oficială, în timp ce în 62 de ţări - stabilitatea remitenţelor a fost mai mare, comparativ cu toate fluxurile de capital.
Fluxurile de remitenţe, din punct de vedere istoric, au fost rezistente şi la dezechilibrele economice din ţările de destinaţie ale migranţilor.
Migranţii pot fi, de asemenea, mai reticenţi în a trimite bani prin canale oficiale din cauza lipsei de încredere în sistemele neformale. Totodată, remitenţele reprezintă una dintre sursele de venituri ale ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin volatile faţă de cursul valutar.
Există mai multe motive, care explică capacitatea de recuperare a fluxurilor de remitenţe în timpul scăderii activităţilor economice în ţările de destinaţie ale migranţilor, respectiv în ţările-sursă a remitenţelor:
- Fluxurile de remitenţe trimise de migranţi sunt acumulate de-a lungul anilor şi nu doar în perioadele curente. Acest fapt face ca remitenţele să fie persistente în timp. In acest caz, sunt afectaţi, într-o măsură sporită, migranţii noi. In cazul în care vor fi stopate fluxurile de migranţi noi, trendul de creştere a remitenţelor va înceta abia după un deceniu.
- Atât timp cât fluxurile de migraţie persistă, fluxurile de remitenţe vor continua să crească.
- Transferurile de bani către ţara de origine constituie o mică parte din veniturile migranţilor, astfel migranţii vor continua să trimită remitenţe şi atunci când veniturile familiei lor din ţara de origine vor fi afectate de unele şocuri.
- Din cauza creşterii sentimentelor anti-imigraţie şi controalelor mai riguroase la frontieră, în special în S.U.A. şi Europa, perioada de migraţie este în creştere. Aceste motive, de asemenea, susţin continuitatea fluxurilor de remitenţe.
- In cazul în care migranţii se întorc definitiv este probabil ca aceştia să aducă înapoi economiile acumulate pe parcursul întregii perioade aflate în străinătate, respectiv fluxurile de remitenţe vor creşte. Acest fapt a fost înregistrat în India, în timpul războiului din Golf, din 1990-91, care a forţat un număr mare de lucrători indieni din Golf să se întoarcă acasă. De asemenea, refugiul migranţilor spre condiţii de siguranţă, sau migraţia temporară, pot declanşa utilizarea remitenţelor în scopuri de investiţii sau întoarcerea acasă în timpul recesiunii economice.
- Ţările dezvoltate, respectiv ţările-sursă de remitenţe, ca răspuns la criza financiară, pot adopta măsuri sporite de stimulare fiscală, care pot avea efect pozitiv asupra imigranţilor economici. Creşterea cheltuielilor publice direcţionate către proiectele de infrastructură publică, va conduce la creşterea cererii pentru lucrători, atât indigeni şi de migranţi. Şi, în acest caz, migranţii vor avea posibilitate să trimită remitenţe mai multe pentru familiile lor.
- Remitenţele contribuie la acumularea de capital uman, investiţii, dezvoltarea întreprinderilor, reducerea muncii copiilor, şi sporirea capacităţii gospodăriilor de a înfrunta şocuri naturale, cum ar fi seceta, cicloanele.
[1] Motivele de angajare includ: motivul găsirii unui nou loc de muncă, transferul la un nou loc de muncă sau funcţie, căutare a unui loc de muncă, ca urmare a pierderii locului de muncă anterior sau alte motive legate de muncă.