Pin It

Dezvoltarea nu poate fi concepută în absenţa capitalului, ca important factor de producţie. Într-o abordare clasică, acesta poate să însemne bunuri fizice, cum ar fi echipamentele, utilaje şi maşini clădirile şi alte bunuri materiale necesare proceselor de

producţie. Aceste bunuri, „nu pot intra în consumaţia directă a omului. Ele participă la obţinerea altor bunuri materiale şi servicii, în calitate de resurse materiale şi informaţional- cognitive acumulate şi investite (Ciucur, Gavrilă, Popescu, p.46) ". În contextul actual, în care economia este puternic marcată de evoluţia tehnologică şi informatică, fenomen care reclamă o forţă de muncă educată şi calificată, cu aptitudini şi abilităţi care să facă faţă dinamicii crescânde, conceptul de capital nu se poate sustrage noilor abordări, care îi adugă şi componenta socio-umană.

Capitalul financiar însemnă fondurile băneşti, lichidităţile, şi tranzacţiile economice care pot fi angajate în procesul de dezvoltare pentru a genera venituri. Există şi o componentă fictivă a capitalului financiar şi anume titlurile financiare, materializate în hârtii de valoare (de exemplu obligaţiuni, acţiuni), care conferă deţinătorului dreptul de beneficia de o parte din profit, sub formă de dividende sau dobanzi. Legat de acesta întâlnim şi noţiunea de capitalul juridic definit ca ansamblul de drepturi şi dispoziţii asupra anumitor valori, bunuri sau bani, care se află în posesia unei persoane fizice sau juridice, şi care procură acesteia venituri (dividende din acţiuni, dobândă din împrumuturi) fără o prestaţie în muncă.

Nevoile conjuncturale de finanţare pot fi asigurare din fonduri proprii, credite bancare curente, strângere de fonduri, etc. Nevoile structurale de capital sunt determinate de finanţarea unor programe guvernamentale sau regionale (infrastructură, agricultură, IMM-uri) sau de constituirea unor fondurilor financiare ale unor instituţii, organisme, organizaţii naţionale şi/sau internaţionale (de exemplu fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), fondurile structurale, ş.a.).

Capitalul fix reprezintă bunurile durabile utilizate în mai multe cicluri de producţie fără ca structura lor să se schimbe (se consumă lent, iar forma lui de depreciere poartă numele de uzură).Acesta poate fi productiv (capitalul tehnic, real, autoreproductibil) sau capital lucrativ (care devine cu adevărat capital în măsura în care este utilizat).

În afară de mijloacele de producţie, o componentă importantă este infrastructura care constă în: reţelele de drumuri şi căi ferate, reţelele de alimentare cu apă şi gaze naturale, telecomunicaţii (reţele de fibră optică pentru telefonie fixă şi mobilă, televiziune şi internet, servicii poştale şi de curierat), infrastructura transporturilor terestre, navale, aeriene şi reţelele intermodale, infrastructura de generare, transport şi distribuţie a energiei elecrtice, imobile pentru locuit, pentru sedii administrative, culturale, comerciale, etc.

Capitalul natural reprezintă toate elementele (bunurile) pe care le oferă mediul natural, unele peexistente omului, care se pot constitui în imputuri în procesul dezvoltării.

Enumerăm o serie de elemente de capital natural, foarte importante pentru dezvoltarea comunităţilor.

-amplasamentul, în context geografic şi administrativ, extinderea acestuia, dimensionează piaţa de desfacere, potanţial de extindere a habitatului şi de delocalizări de intreprinderi, agrement;

-terenuri pentru dezvoltarea activităţilor agricole (intensive, extensive, tradiţionale), calitatea şi puritatea solurilor;

-condiţiile climatice, caracteristici ale anotimpurilor, precipitaţii, riscuri climaterice, bolile asociate cu clima, riscuri asociate inundaţiilor;

-apa (cantitatea şi calitatea apei, reţeaua hidrografică, resursele subterane de apă) -aer (calitatea aerului, nivelul de poluare); -rezervaţii naturale, zone protejate, păduri;

-condiţiile geologice şi pedologice (amplasare în zone seismice defavorabile, alunecări de teren, terenuri degradate);

-resurse minerale (hidrocarburi, piatra de construcţie, minereuri metalifere şi nemetalifere şi existenţa condiţiilor de exploatare a acestora).

Capitalul uman înseamnă acele calităţi pe care individul „le poartă cu el întotdeauna, ce sunt valide în orice fel de mediu social şi pe care deţinătorul le poate utiliza pentru a obţine beneficii de tip material, astfel încât să se descurce în mediul respectiv (Zamfir, Stănescu, coord., p. 97)".

Componentele capitalului uman sunt: „-educaţională-nivelul de instrucţie şcolară; -abilităţile practice

-capitalul biologic-starea de sănătate şi forţa fizică (idem)."

Stocul de educaţie se acumulează gradual într-un proces de învăţare informală, în familie, apoi formală de-a lungul etapelor învăţământului iniţial. Acesta este completat ulterior în procesul de dezvoltare personală prin acumularea permanentă de cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini.

Capacitatea individului de a-şi utiliza resursele fizice şi intelectuale, aptitudinile şi deprinderile, constituie forţa de muncă a acestuia. La nivelul comunităţii capitalul uman rezultă din cumularea capitalului uman al membrilor. Acest tip de capital reprezintă cea mai bună investiţie, fiind forma de capital cu cel mai mare potenţial de dezvoltare.

Un nivel ridicat de capital uman poate contribui pe de o parte la creşterea bunăstării economice, iar pe de altă parte, prin componenta educaţională la creşterea toleranţei şi nivelului de încredere la nivel comunitar. La nivel macrosocial „sărăcia poate determina degradarea stocului de capital uman, obstrucţionând cheltuielile de întreţinere şi dezvoltare ale acestuia (lipsa de resurse economice este asociată cu imposibilitatea cumpărării de servicii de sănătate şi educaţionale). Astfel, se poate intra într-un cerc vicios generator de sărăcie permanentă (Voicu, p. 141)."

Capital simbolic, spre deosebire de alte forme de capital, „nu există în sine, fiind o realitate latentă, menită să pună în valoare potenţialităţile individuale preexistente (Zamfir, Stănescu, coord., p. 86)". Sociologia datorează acest termen lui Bourdieu, care l-a definit ca „orice tip de proprietate (orice tip de capital fizic, economic, social, cultural) care este percepută de agenţii sociali [...] astfel încât aceştia sunt capabili să o cunoască să o recunoască şi să îi acorde valoare (Bourdieu 1999, p.85 apud idem)". O persoană deţine capital simbolic, atunci când datorită unor însuşiri (prestanţă, carismă), educaţiei (nivel de educaţie, aptitudini, abilităţi), poziţiei sociale (funcţii deţinute la nivelul comunităţii sau în afara acesteia), sau situaţiei economice, este utilă comunităţii. Această formă comprehensivă de capital, sugerează posibilitatea de (re)conversie a unor forme de capital în altele.

Capitalul social reprezintă totalitatea legăturilor care se stabilesc la nivelul comunităţii între indivizi sau între indivizi şi organizaţii, încrederea, normele asumate şi ajutorul reciproc.

Pe baza acestor relaţii, diferite asociaţii, instituţii şi gupuri din comunitate pot oferi (Grootaert, 1998) un cadru informal care eficientizează coordonarea activităţilor, transmiterea de informaţii şi facilitează adoptarea colectivă a deciziei.

Unii autori (Ritzen, Woolcock, p.p. 5,6.) preferă utilizarea sintagmei de coeziune socială pentru a înlătura confuziile generate de aplicarea termenului de capital la problemele sociale, şi asocierea cu fenomenele negative (corupţie şi clientelism) la care poate conduce capitalul social ridicat. Aşadar trebuie să existe un nivel optim de capital social, pe când coeziunea socială nu implică limite. Coeziunea socială pune accent relaţiile cu instituţiile politice, în timp ce capitalul social nu presupune aceasta pe termen lung. În timp ce capitalul social se referă mai ales la comunităţi şi reţele, coeziunea socială are o acoperire mai cuprinzătoare la scara societăţii.

Impactul capitalului social asupra dezvoltării poate fi unul important, însemnând pe lângă creşterea economică şi o repartizare mai echitabilă a bunăstării şi reducerea sărăciei. Nu întotdeauna însă, capitalul social de la nivelul comunităţii poate asigura prosperitatea acesteia. Dar sinergia între acesta şi alte forme de capital, constituie o premiză importantă a dezvoltării.