Relaţia dintre capitalul social şi democraţie a generat o dispută. Influenţa factorilor culturali asupra democraţiei (Tocqevillle) a îndreptat atenţia unor cercetători (Putnam 1993, Inglehart 1997, Sides 1999) asupra unui aspect important al culturii, capitalulul social. Dimpotrivă, alţi autori (Jackman şi Miller 1997) văd lucrurile invers, în sensul că instituţiile democratice reprezintă sursa capitalului social. Din perspectiva capitalului social, se pot face, în legătură cu acest subiect, "următoarele aserţiuni (Bădescu, p.81):
1.Capitalul social este trăsătura durabilă a societăţilor, iar cele înzestrate cu un nivel ridicat, au şanse mai mari de a beneficia de regimuri democratice şi stabile;
2.Instituţiile democratice generează încredere interpersonală şi prin acesta, democraţia este un determinant al capitalului social;
- Asociaţiile de voluntari sunt un fapt pozitiv în raport cu funcţionarea unei societăţi democratice, iar activitatea lor este influenţată în mod pozitiv de nivelul de capital social al membrilor din societate;
- Asociaţiile de voluntari generează capital social şi
- Participarea cetăţenilor este o trăsătura esenţială a sistemului politic democratic, iar capitalul social este o resursă pentru activismul politic."
Putnam ia în discuţie două dimensiuni ale capitalului social (Putnam, 2000), "bridging" şi "bonding", ca fiind cele mai importante. Legăturile (ties) pe care se bazează tipurile de capital social bonding şi bridging pot fi puse în corelaţie cu ceea ce Granovetter numea (Granovetter, 1983) legaturi puternice (strong ties), respectiv legături slabe (weak ties).
Analizând relaţia dintre capitalul social şi dezvoltarea economico-socială, Narayan (1999) face distincţia între un capital social intragrupal, de coeziune în cadrul grupurilor- bonding social capital şi un capital social bazat pe legăturile între grupuri diferite - bridging social capital.
Woolcock (2000), descrie un tip aparte de capital social-linking social capital-generat de legături verticale puternice, între indivizi plasaţi pe poziţii diferite din scara socială, mai precis între indivizi de la baza societăţii şi persoane influente aflate la niveluri superioare ale ierarhiei sociale (în politică, instituţii financiare, ş.a.).
Aşadar se cunosc trei tipuri de capital social (vezi figura nr. 5 )., după cum urmează: -capital social de tip bonding însemnând legături puternice care se stabilesc în familie, în grupuri de prieteni, grupuri etnice, cluburi, biserici, legături care asigură o coeziune puternică a grupului şi determină consolidarea valorilor şi a normelor;
-capital social de tip bridging, bazat pe legături mai slabe care se stabilesc între diferite grupuri şi
-capital social de tip linking, generat de conexiuni verticale între indivizi cu statut social diferit, de exemplu dintre săraci şi persoane cu poziţii cheie în instituţii publice sau alte organizaţii.
Legăturile transversale între grupuri diferite (cross-cutting ties) sunt foarte importante, întrucât pot genera oportunităţi de dezvoltare economico-socială. Chiar şi „grupurile izolate sau mai slabe, îşi pot clădi coeziunea socială, element critic în stabilitatea socială, pe acest tip de legături. Coeziunea socială nu necesită doar un nivel ridicat al capitalului social, ci şi legături transversale dense, dar nu neapărat puternice, între grupuri (Narayan, 1999, p. 1)".
Solidaritatea din cadrul grupurilor sociale primare reprezintă temelia societăţilor. Dar relaţiile şi reţelele care se stabilesc în cadrul grupurilor primare, pot determina, pe lângă avantajele indiscutabile pentru membrii acestora, şi fenomene cum ar fi (idem, p.13): consolidarea stratificărilor sociale preexistente, mobilitatea redusă a grupurilor excluse (minorităţi, săraci), corupţie şi oportunităţi de acaparare a puterii de către grupurile dominante.
În condiţiile în care puterea este distribuită inegal, asimetric, între diferite grupuri, legăturile transversale între grupurile sociale devin importante, atât sub aspectul coeziunii sociale (reducerea diferenţelor sociale şi deci a probabilităţii de apariţie a clivajelor, dezbinării) cât şi al oportunităţilor economice (conectarea la diferite resurse pe baza informaţiilor). Figura de mai jos este sugestivă în ce priveşte relaţia dintre tipul de capital social şi guvernare.
Legăturile transversale (ibidem, p.p. 16, 17) completează buna funcţionare a instituţiilor statului (complementaritate) rezultând bunăstare economică şi socială în cazul unui nivel ridicat de relaţionare între grupuri (cadranul 1). Un nivel scăzut al legăturilor transversale conduce la excluziune socială şi potenţial de conflict între grupurile excluse şi cele aflate la putere (cadranul 2).
În cazul unor state disfuncţionale, substituirea slabei funcţionări a instituţiilor de către nivelul ridicat al capitalului social de tip bridging, poate constitui bazele unor strategii de supravieţuire (cadranul 4); aşadar sistemele informale substituie sistemul formal. Un nivel scăzut al capitalului social de tip bridging, dublat de relaţii intragrupale puternice, poate determina clivaje sociale şi chiar anarhie, violenţă, război civil (cadranul 3).
Pentru a preveni situaţii de conflict între grupurile puternice, dominante şi cele excluse, şi pentru a orienta lucrurile în direcţia clădirii bunăstării economico-sociale, guvernele ar trebui să acţioneze în următoarele (ibidem, p. 36) direcţii:
„-dezvoltarea unor mecanisme de incluziune a persoanelor sau grupurilor excluse din sistemele oficiale financiare, de educaţie sau guvernamentale;
-promovarea schimbării în sistemul de valori şi de norme, pentru a sprijini incluziunea socială;
-creearea de oportunităţi economice şi
-încurajarea conectivitatăţii sociale între grupurile excluse şi cele puternice, în diferite sfere de activitate."
Comunităţile mici sau slabe, necesită un efort suplimentar de leadership şi un sprijin temporar până ajung în situaţia de a putea interacţiona cu sistemele guvernamental, educaţional sau financiar. Rolul societăţii civile în sprijinirea acestora este de asemenea important.
Organizaţiile societăţii civile pot acţiona în două moduri:
„-investiţii în capacitatea organizaţională a săracilor (training în domeniile: evaluarea propriilor nevoi, colaborare între comunităţi, monitorizarea deciziilor luate de municipalităţi, etc.) şi
-încurajarea directă a legăturilor transversale printr-o serie de mecanisme cum ar fi: informarea, participarea incluzivă, managementul conflictelor, educaţie şi valori, restructurare economică, guvernare şi descentralizare, oferirea de servicii la cerere (ibidem, p.p. 37, 38)."
Importanţa unor forme de capital social în producerea prosperităţii economice este certă. Dar capitalul social „aduce beneficii care depăşesc cu mult domeniul economiei. Este esenţial pentru crearea unei societăţi civile sănătoase, societatea civilă reprezentând domeniul grupurilor şi asociaţiilor care se află între familie şi stat. De asemenea, în anumite condiţii capitalul social poate (...) încuraja un grad mai mare de inovaţie şi adaptare la viaţa de grup (Fukuyama, 1999, p.28)".
Aşa cum sublinia şi Grootaert, rolul capitalului social în DC trebuie privit cu o oarecare precauţie. Mediul asociativ a dat de multe ori dovadă creativitate şi abnegaţie, oferă excelente modele practice şi de comportament, dar dezvoltarea nu se poate baza doar pe capitalul social. În absenţa resurselor economice sau altor forme de capital, acesta are o valoare limitată (Grootaert, 1998).
Experienţa românească arată că în comunităţile cu un nivel ridicat de capital social de tip bonding (satele tradiţionale, mici, izolate), politicile de dezvoltare comunitară participativă întâmpină probleme datorită rezistenţei la schimbare.
Portes identifică patru consecinţe negative[1] asupra dezvoltării comunităţii, pe care le poate induce capitalul social intragrupal (Portes, p.p. 15-17) :
- legăturile intragrupale strânse, benefice membrilor comunităţii, devin obstacole pentru integrarea celor din afară („veneticilor");
- normele puternice de reciprocitate din comunitate, pot împiedica succesul economic al unor iniţiative ale membrilor ei, din cauza aşteptărilor prea mari din partea rudelor sau altor membri (locuri de muncă, împrumuturi) care contravin principiilor de management economic;
- datorită unui nivel ridicat al controlului social, solidaritatea comunităţii restrînge libertatea individuală şi
- solidaritatea este clădită pe opoziţia grupului, sau adversitatea, faţă de societate. Din acest motiv poveştile de succes sunt repudiate fiindcă subminează chiar acest fundament. De aici rezultă o nivelare în jos a normelor.
Fukuyama relevă la rândul său aspectele mai puţin benefice ale capitalului social. Asemenea capitalului financiar (Fukuyama, 1999) care nu reprezintă întotdeauna un lucru bun (poate fi investit în producţia de arme, de exemplu) nici capitalul social nu este întotdeauna benefic. Mafia şi Ku-Klux-Klan-ul, sunt exemple de organizaţii cu un nivel ridicat de capital social, care fac parte din societatea civilă americană, dar desfăşoară activităţi nocive pentru sănătatea societăţii.
Capitalul social rămâne o noţiune pe cât de populară, pe atât de controversată deoarece el explică anumite fapte economice, politice şi sociale, dar efectele sale sunt dificil de măsurat şi mai ales de izolat de altele, datorate intervenţiei altor tipuri de capital.
[1] În textul original: „exclusion of outsiders; excess claims on group members; restrictions on individual freedom; and downward levelling norms."