După cum știm deja, până în prezent, toate principalele valute sînt convertibile. Aceasta înseamă, de exemplu, că avînd dolari, îi poți schimba fără obstacole pe lei, iar cu lei poți cumpăra orice altă monedă. O astfel de operație va avea loc după un curs valutar special, oferit de casa de schimb sau de bancă. Deci, la cursul oficial de schimb USD / MDL = 12.3081, stabilit de către BNM la data de 15.12.2008 (pentru a simplifica, presupunem că prețurile de cumpărare și de vânzare a valutei sunt egale), pentru un dolar primim 12 lei și 31 de bani, iar 12 lei și 31 de bani veți plăti 1 dolar. În diferite puncte de schimb valutar pentru 1 dolar vă pot da 12,30, 12,31 sau 12,32 lei. Cu toate acestea, toate cursurile de schimb nu diferă prea mult și variază în jurul unei cifre de bază.
Cum se formează acest curs? E simplu, ratele tuturor valutelor de bază sînt determinate de legile pieței libere, adică de cerere și ofertă: cînd la o valută începe să crească cererea, crește și cursul său, iar dacă cererea scade - se micșorează și cursul valutar. Această piață, unde sunt tranzacționate valute și unde se stabilesc raporturile lor de schimb, este numit FOREX. Participanții la această piață sunt băncile comerciale, case de brokeraj, fundatii, centre de dealeri etc.
Cunoștințele despre piața FOREX este incompletă fără o înțelegere a locului său în istorie. Termenul dat de FOREX se referă doar la perioada istorică relativ scurtă de dezvoltare a relațiilor monetare, care acoperă numai ultimele trei decenii. Această perioadă este caracterizată prin fluctuația variabilă a valutelor principale, în cazul în care prețul este stabilit de piață și nu de stat.
Cu toate acestea, acest tip de sistem monetar nu este singurul posibil și, strict vorbind, nu e cel mai bun, pur și simplu în această perioadă a istoriei umane el este cel mai confortabil. Este posibil ca, în viitor, această formă de relații monetare va fi înlocuită cu un alt sistem, în conformitate cu nevoile schimbătoare ale pieței. Cu toate acestea, în viitorul apropiat nu se așteaptă astfel de schimbări drastice.
Istoria relațiilor monetare se trage din vremurile cînd producția de bunuri a atins un nivel cantitativ și calitativ suficient de înalt, în care producătorul s-a pomenit cu un surplus semnificativ de produse. Anume atunci a apărut întrebarea schimbului rapid și ușor a unui produs pe altul.
Să ne amintim și să explicăm acest adevăr cunoscut din cursul „Monedă și credit” prin exemplu ipotetic. Un fierar oarecare produce un anumit sortiment de produse de fierărie pentru sine. Odată cu o creșterea măiestriei sale, crește și productivitatea, prin urmare, el înțelege că poate schimba unele din produsele sale pe acelea, pe care nu le are. Să presupunem că a avut nevoie de pește. Este logic să se presupună că, în acest caz, se duce la pescar și oferă schimbul. Dar se dovedește că pescarul n-are nevoie de produsele fierarului, de cizme bune. Atunci fierarul se duce la cizmar și-l întreabă de ce are nevoie el.
Examinînd astfel opțiunile de schimb de mărfuri, fierarul construiește un lanț de schimb, care finalizează cu produsele sale de forjare și, în cele din urmă, le schimbă pe pește. Astfel de operațiuni de schimb - cînd o marfă este schimbată pe alta - se numește barter. După cum se vede din exemplul de mai sus, tranzacțiile de barter nu sînt întotdeauna convenabile pentru proprietarii de mărfuri, care doresc să le schimbe pe alte bunuri. Și nu numai din cauza că pentru schimb este necesară determinarea lanțului de produse. Un factor important pentru efectuarea tranzacției de schimb este timpul și locul de desfășurare a operațiunilor, cantitatea de bunuri oferite pentru schimb și alte condiții.
Să presupunem în continuare că, după o vreme, în comunitatea de producători a apărut o marfă X, care este la fel de valoroasă pentru toți și totdeauna. Acum fierarul, cînd vrea să mănânce pește, cauta pe cineva care are nevoie de produsul lui de fierar, le schimbă pe produsul X, și apoi îl schimbă pe produse de pește. După cum vedem, procesul de schimb nu numai a fost cu mult simplificat, dar, de asemenea, s-a accelerat în mod semnificativ.
În teoria economică acest produs X, care este un mijloc de schimb indirect, este numit „bani”. Pentru ca produsul să se stabilească ca obiect universal de schimb, el trebuie să fie, pe de o parte, nu prea numeros, pentru ca valoarea lui sa nu scadă, pe de altă parte -suficient, pentru a îndestula toate operațiunile de schimb. Istoricește s-a format situația că un astfel de element universal pentru umanitate, pentru cea mai lungă perioadă istorică, au fost metalele - cuprul, argintul, aurul. Când omenirea s-a priceput de a imprima o cifră pe unitatea de schimb, care oglindea o anumită calitate și valoare a acestei unități, a apărut moneda, familiară pentru noi. Apărînd pentru prima oară în regatul Lydic în sec. VII înaintea erei noastre, moneda de metal a devenit treptat produsul de bază de schimb pe piața națională și internațională.
Practica istorică a dovedit că măsura de valoare, adoptată în stat, trebuie să fie în cele din urmă un singur metal, așa-numitul monometalism. Deci, în diferite țări, în diferite perioade istorice, în funcție de disponibilitatea unei cantități suficiente de un anumit de metal în stat și stabilitatea prețurilor pentru el au fost întroduse pe rînd standardele de cupru, argint, aur.
In timpul secolului al XIX-lea în țările industriale dezvoltate din motive istorice, economice și politice a fost introdus standardul de aur. Din punct de vedere legal, aceasta a fost stabilit în cadrul conferinței valutare de la Paris în anul 1867: fiecare monedă națională a unei țări membe a „Clubului de aur” poate fi schimbată în de aur și viceversa; cursul era determinat de piață; dar el nu putea să devieze cu mai mult de 1% de la cursul stabilit. Astfel a apărut primul sistem valutar mondial - sistemul valutar parizian, care a coordonat la nivel internațional politica monetară a țărilor industriale dezvoltate. În manualele de economie el este numit politica standardului de aur.
Convertarea valutei în aur a fost suspendată odată cu izbucnirea primului Război mondial. Nerespectarea de către țările participante a regulilor stabilite de sistemul monetar de la Paris a dus la emisia excesivă de bani de hârtie, necesari pentru cheltuielile de război. Sistemul monetar de pînă la război a devenit un trecut istoric. Toate încercările de a o restabili după război nu s-au soldat cu succes. În special, acordurile încheiate la Conferința Monetară Internațională din Genova, în anul 1922, au fost întrerupte de criza economică globală, care a început în 1929-1933. Sistemul monetar de la Genova sa destrămat în trei părți - blocul de dolari, blocul lirei sterline și blocul de aur.
Oportunitatea de a revigora standardul de aur, deși într-o altă formă, a apărut la sfârșitul celui de- al doilea război mondial. În 1944 reprezentanții marilor puteri s-au adunat în orașul de la Bretton Woods, New Hampshire (SUA) pentru a discuta despre structura economică a lumii postbelice.
În rezultatul discuțiilor a fost creat sistemul valutar de la Bretton Woods: toate valutele majore erau legate rigid de dolar; dolarul a fost declarat monedă convertibilă în aur; ca și înainte, în cazul în care cursul de schimb al monedei naționale depășește cu 1% raportul fixat, băncile centrale intervin și corecteză cursul. Firește, un astfel de sistem presupune stabilitatea neclintită a dolarului.
Cu toate acestea, la sfarsitul anilor '60 și începutul anilor '70, ca urmare a deteriorării situației economice a SUA, dolarul american a încetat să corespundă conținutului lui de aur, iar în 1971 conversia monedei americane în aur a fost suspendată. După ce țările occidentale au refuzat să sprijine dolarul.
În 1976, la Conferința de la Jamaica a fost confirmată de-jure situația, care la acel moment era deja stabilită de-facto: ratele de schimb ale valutelor principale au devenit „plutitoare”. Sistemul monetar mondial - adică sistemul valutar jamaican - a căpătat forma a treia de existență, și deocamdată ultima formă: rate de schimb variabile (sistemul de rate de schimb flotante).
Volatilitatea nelimitată a cursului de schimb, precum și lichiditatea tradițional înaltă a pieței valutare a atras repede mulți speculatori. Astfel s-a format piața cunoscută de noi ca FOREX. Cifra de afaceri pe zi constituie 4000 miliarde dolari. Volumul semnificativ de tranzacții este pur speculativă.