Economie

Introducere

Republica Moldova are parte de o politică economică lipsită de succese semnificati­ve. Unul din scopurile primordiale a decidenţilor de politici economice este asigurarea sta­bilităţii macroeconomice a ţării, fapt ce poate fi efectuat prin intermediul aplicării anumitor instrumente de ţintire a inflaţiei.

Prezentarea unei definiţii cantitative a stabilităţii preţurilor se bazează pe trei argumente principale:

Definiţia contribuie la transparenţa politicii monetare prin clarificarea obiectivelor de realizare a acesteia.

Definiţia cantitativă constituie un criteriu de evaluare conform căruia publicul poate considera BNM responsabilă. Având în vedere faptul că cetăţenii pot identifica cu uşurinţă deviaţiile evoluţiei preţurilor de la stabilitatea acestora, BNM trebuie să explice cum va fi restabilită stabilitatea preţurilor în decursul unei perioade de timp acceptabile. Definiţia oferă publicului o orientare în legătură cu formarea aşteptărilor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor. Anticipaţiile inflaţioniste stabile pe termen lung, în concordanţă cu stabilitatea preţurilor, facilitează misiunea politicii monetare şi îi sporeşte eficienţa.

În temeiul prevederilor art. 4 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei obiectivul fundamental este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Stabilitatea preţurilor poate fi definită ca o situaţie în care creşterea preţurilor este suficient de redusă, astfel încât aceasta să nu exercite o influenţă semnificativă asupra deciziilor economice ale societăţii. 

Banca Naţională a Moldovei consideră că „stabilitatea preţurilor” poate fi cantitativ definită prin rata inflaţiei evaluată prin indicele preţurilor de consum publicat lunar de Biroul Naţional de Statistică, dat fiind faptul că:

1.publicul larg este familiarizat cu indicele respectiv  şi mai puţin cu alţi indici de măsurare a inflaţiei,

2.datele privind indicele preţurilor de consum sunt disponibile în timp util,

3. nu sunt supuse revizuirilor şi, ,nu în ultimul rând,
4. se respectă principiul de separare a intereselor dintre instituţia care colectează şi calculează indicele respectiv (BNS) şi instituţia care are ca obiectiv nivelul ratei inflaţiei (BNM).

„Obiectivul fundamental al BNM este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Există un consens tot mai larg în lume asupra rolului stabilităţii preţurilor în atingerea unei creşteri economice durabile şi sănătoase. Pe de altă parte, o inflaţie ridicată are printre altele şi un efect negativ asupra populaţiei, în special prin erodarea veniturilor, scăderea puterii de cumpărare şi implicit scăderea nivelului de viaţă”, a menţionat guvernatorul BNM.
Potrivit acestuia, asigurarea stabilităţii preturilor presupune un set de măsuri luate de BNM pentru crearea unui cadru economic şi monetar în care preţurile evoluează lin. Menţinerea stabilităţii preturilor se efectuează prin politici de politică monetară şi acţiunile BNM ca urmare a evoluţiilor inflaţioniste din Republica Moldova.
„Strategia Politicii Monetare a BNM pentru 2010-2012 a fost adoptată pentru a informa publicul larg asupra elementelor cheie ale modului în care BNM va asigura şi menţine stabilitatea preturilor. La elaborarea strategiei au stat la bază 3 principii, pe care le-aş numi „C la cub”. Aceste trei „C-uri” sunt: Claritatea strategiei, Credibilitatea BNM şi Comunicarea transparentă”, a menţionat Drăguţanu. Referindu-se la capitolul „Claritatea strategiei”, guvernatorul BNM a precizat că deciziile BNM de politică monetară vor fi bazate pe previziuni macroeconomice, ceea ce înseamnă că indiferent care este nivelul inflaţiei acum, BNM va privi în viitor şi va lua decizii care să menţină inflaţia în intervalul stabilit pe termen mediu.

Dorin Drăguţan a spus că economia Republicii Moldova prezintă caracteristicile oricărei economii în dezvoltare, cum ar fi predominanţa şocurilor din partea ofertei, fragilitatea instituţiilor fiscale, piaţa financiară nedezvoltată (şi utilizarea instrumentelor mai puţin sofisticate), vulnerabilitatea faţă de fluxurile de capital (în special întreruperea bruscă a intrărilor de capital) şi migrarea forţei de muncă (implicit, dependenţa faţă de volumul remitenţelor din străinătate).

Pe de altă parte, există o serie de alţi factori exogeni (aflaţi în afara ariei de control al BNM), cum ar fi modificarea preţurilor administrate, impozitelor şi taxelor şi a costului mărfurilor de import (în special al resurselor energetice) care reduc din eficacitatea măsurilor întreprinse de BNM pentru menţinerea unei inflaţii joase.

Republica Moldova a cunoscut fenomenul inflatiei din anul 1991, odata cu destramarea URSS si prabusirea sistemului economic centralizat. In conditiile intensificarii proceselor inflationiste Banca Nationala a Moldovei (BNM) a avut misiunea de a satisface necesitatile crescande ale economiei in mijlocul de plata si obligatilea de a efectua controlul asupra ritmului de crestere a masei monetare, pentru a atenua inflatia factorilor monetari asupra inflatiei. Aprofundarea instabilitatii economice, reducerea volumului productiei, sincoparea relatiilor economice cu fostele republici ale URSS au imprimat politicii monetar creditare, promovate de catre BNM, orientarea spre atingerea balantei de masuri antiinflationiste cu caracter monetar si solutii de a stopa scaderea productiei.

In continuare vom analiza evolutia ratei inflatiei in perioada anilor 1991-2010:

Fig.1. Evolutia ratei inflatiei in perioada anilor 1991-2010

*Sursa : Elaborat de autor

Analizand histograma data, putem spune ca cea mai mare rata a inflatiei a fost in anul 1993, cand preturile sporeau aproximativ de 32% lunar-inflatie galopanta.

Necatind la faptul ca toti anii acestea republica noastra se afla intr-o situatie economica destul de complicata, leul moldovenesc a putut tine piept dolarului american. Anul 1994, rata de schimb a leului fata de dolar sa modificat putin in comparatie cu situatia celorlalte monede din Europa de Est:

-3,66 MDL pentru 1USD la 1 ianuarie 1994

-4,27 MDL pentru 1USD la 31 decembrie 1994

In anul urmator 1995-1996 rata de schimb a leului s-a schimbat esential si a ajuns

-4,58 MDL pentru 1 USD, apoi

-4,71 MDL pentru 1 USD la 28 decembrie.

Pe parcursul anului 1995, ea a scazut cu 65,2 % inclusiv cu 14,6%-in primul simestru al anului 43,9 %-in al doilea simestru. In urmatorii ani cresterea masei monetare a scazut brusc, ajungind la 7,4-8,6% .

1.O astfel de disproportii in cresterea masei monetare a fost provocat de specificul economiei industrial agrare, de caracterul sezonier al ei, cind 60% din PIB se produce in cea de-a adoua jumatate a anului. Practic in fiecarea an in lunile de toamna are loc o crestere neconsiderabila a ratei inflatiei.

Daca reducerea ratei inflatiei reprezinta scopul final al politicii monetar-creditare, in acest context dintre scopurile intermediare trebuie mentionat in primul rand evolutia masei monetare, precum si volumul creditelor acordate. Reducerea inflatiei constituie scopul final al politicii monetar-creditare a BNM. Din momentul introducerii monedei nationale s-a inregistrat o tendinta de scadere a ritmului de majorare a pretului de consum. In anul 1993 preturile s-au majorat de 20 ori, in 1994 aproximativ cu 104%, in anul 1995-23.8% ceea ce denota cea mai scazuta inflatie din cadrul CSI, iar in perioada anilor 1996-1997 dinamica preturilor de consum depaseste ritmul de crestere a preturilor cu ridicata. Situatia datorita formarii unei tendinte de formare a preturilor in sectorul industrial si drept consecinta incetinirea actiunii producatorilor asupra consumatorilor. Un alt element in determinarea constringerii procesului inflationalist este legat de faptul ca in mare masura cererea de porduse de larg consum este indestulata in contul marfurilor importate. De aici conchidem ca dinamica preturilor de consum depinde in exclusivitate de modificarile preturilor la marfurile importate.

Pe parcursul acestor ani preturile la produsele nealimentare au inregistrat cea mai mica crestere comparativ cu celelante compartimente. Majorari mari ale preturilor au fost inregistrate la produsele alimentare si anume: lapte, carene, oua, peste. Preturile la serviciile prestate populatiei au inregistrat cea mai mare crestere chiar in pofida faptului ca a fost inghetata Hotarirea Guvernului privind majorarea tarifelor comunale.

Banca Naţională a Republicii Moldova răspunde de politica monetară şi cea valutară. Statutul său defineşte ca principal obiectiv al BNM: "asigurarea stabilităţii monedei interne în vederea menţinerii stabilităţii preţurilor". În fiecare an Guvernul stabileşte o rată obiectivă a inflaţiei, în acord cu FMI. IN 2003 Banca Naţională şi-a făcut publică politica monetar-creditară şi valutară pentru anul 2004. În baza prognozelor macroeconomice de evoluţie a economiei naţionale, programul monetar al băncii centrale a fost elaborat pornind de la premisa creşterii PIB-ului cu 5%, cu o rată medie a inflaţiei în limita de 8-10% şi un curs mediu de schimb de 15,2 lei pentru un dolar american. Autoritatea monetară întotdeauna şi-a formulat scopul său foarte elocvent - reducerea cu orice preţ a inflaţiei.

Reducerea nivelului inflaţiei de la 23,8% în 1995 pînă la 4,4% în 2002, care de altfel conţine o doză ridicată de suspiciune în viziunea unor analişti financiari, a constituit o tendinţă pozitivă în direcţia stabilizării leului moldovenesc. Însă rata anuală a inflaţiei de 15,7% care a fost înregistrată a dat peste cap politica culminantă a Băncii Naţionale în această direcţie. În acest context, merită să specificăm că scăderea periodică a nivelului inflaţiei a fost precedată de anumite fluctuaţii dure, uneori chiar galopante precum ne-a demonstrat practica anilor 1998-1999, unde nivelul ratei inflaţiei a variat între 18,3% şi respectiv 43,3%. Acest declin a survenit în cea mai mare parte ca urmare a crizei financiare din Rusia. Republica Moldova a fost captiva acelor distorsiuni financiare de proporţii, dat fiind faptul că aproximativ 70% din schimburile comerciale externe pe care le întreţinea îi revenea Federaţiei Ruse. Şi totuşi prognozele băncii centrale în ceea ce priveşte rata inflaţiei pentru acest an rămîn rezervate în opinia mai multor experţi ce monitorizează expectaţiile inflaţioniste, considerînd nivelul de 8-10% pentru un scenariu foarte optimist.

În cele ce urmează, voi încerca să supun atenţiei publice o serie de gînduri cu privire la persistenţa unei inflaţii ridicate şi ce se poate face pentru a o aduce spre nivelul de 10% în 2004. Monetizarea deficitului bugetar, observabilă în cele mai multe ţări aflate în tranziţie, mai ales în primii ani de transformări, a fost o modalitate a sistemului de-a răspunde la o extraordinară "încordare structurală", expresie a ineficienţei multor întreprinderi la noile preţuri liberalizate. Pe de altă parte datoriile, comportamentul în materie de preţuri al societăţilor şi întreprinderilor, un anumit regim de curs de schimb au introdus elemente structurale în dinamica inflaţiei şi au favorizat cronicizarea acesteia. Iar cronicizarea a întărit considerabil expectaţiile inflaţioniste. Acestea din urmă, desigur, pot fi puse în legătură cu lipsa de credibilitate a măsurilor de stabilizare de-a lungul anilor.         Totuşi anii 1995-2003 se caracterizează prin practicarea de către Banca Naţională a unor importante operaţiuni cvasifiscale (subvenţionarea de către banca centrală a unor activităţi economice), fie prin politica cursului de schimb, fie prin credite preferenţiale. Anul 2002 a consemnat cea mai mică rată a inflaţiei din cei 11 ani de tranziţie, 4,4%, acest rezultat fiind înlesnit de controlul administrativ al unor preţuri-cheie (inclusiv aprecierea cursului oficial de schimb, preţul energiei etc.) şi intensa monetizare a economiei. Monetizarea (care înseamnă creşterea ponderii activelor monetare în PIB) s-a datorat funcţionării pentru prima dată a unor dobînzi real pozitive, ceea ce a mărit substanţial atractivitatea depunerilor la termen în bănci. Monetizarea explică cum a fost posibil că emisiunea masivă de bază monetară (M0) şi implicit creşterea lichidităţii (M2) în economie, proces indus şi de subvenţionarea (nu prin buget) a agriculturii şi a altor sectoare, să nu conducă rapid la inflamarea inflaţiei.

În legătură cu originea monetară a inflaţiei, este de remarcat că inflaţia ridicată a persistat indiferent de dinamica Produsului Intern Brut - şi cînd a crescut, şi cînd a avut loc un declin sever al acestuia. Altfel spus, ciclul economic (al afacerilor) contează mai puţin în explicarea inflaţiei, cel puţin în aceşti 11 ani de tranziţie. În acest interval de timp emisiunea de bază monetară a BNM, adică a numerarului şi depozitelor bancare (fie în contrapartidă la creşterea de active externe nete, fie credit net suplimentar acordat băncilor comerciale), a fost considerabilă. O caracteristică a acestor ani este practicarea de către autoritatea monetară a operaţiunilor cvasifiscale, care au reprezentat o modalitate de monetizare a deficitelor din economie. Operaţiunile cvasifiscale au contribuit la mărirea emisiunii monetare şi au făcut mai dificil controlul de lichidităţi. Ele exprimă insuficienta restructurare din economia moldovenească şi preluarea de către BNM a unor finanţări care, în mod normal, ar fi trebuit să cadă în sarcina bugetului public. Iar în ultimii ani operaţiunile cvasifiscale s-au desfăşurat, cu precădere, prin achiziţionarea de către Banca Naţională a titlurilor de stat emise pentru asistarea băncilor aflate în mare dificultate.

În domeniul menţinerii unui nivel stabil al indicelui general al preţurilor întregul arsenal de instrumente şi mijloace la care a apelat, în primul rînd Banca Naţională a Republicii Moldova şi apoi guvernele ce s-au succedat, au avut ca scop principal combaterea şi ţinerea sub control a inflaţiei. Nivelul ratei inflaţiei pe perioada anilor 2000-2002 a înregistrat cele mai mici valori. Astfel în 2000 acesta a fost de 18,4%, în 2001 - 6,3%, iar în 2002 - de numai 4,4%  fiind în acelaşi timp cel mai redus nivel din spaţiul postsovietic. Totodată, este interesant faptul că masa monetară aflată în circulaţie a crescut în 2002 cu 36% constituind 6511 mii lei, comparativ cu 4787 mii lei în 2001, iar PIB-ul a crescut doar cu 6,3%. În consecinţă se creează un paradox inexorabil: este inexplicabil faptul cum de s-a ajuns la un nivel al ratei inflaţiei atît de mic cînd creşterea economică a constituit ceva mai mult de 6% pe cînd masa monetară a crescut cu peste 30%. Creşterea masei monetare a întrecut chiar şi creşterea preţurilor, care la mărfurile de consum au crescut în mediu cu 5,2% pe lună, pe cînd masa monetară - cu 7,8% pe lună.   Spre exemplu, în medie pentru anul 2003 cursul real al leului moldovenesc faţă de rubla rusească (nivelul preţurilor din Republica Moldova comparativ cu cele din Rusia) a fost aproape de 23% mai mare, comparativ cu cel înregistrat înaintea crizei financiare. Iar faţă de conjunctura economică din Belarus şi Ucraina, nivelul preţurilor s-a majorat cu mai mult de 17%. Dacă am recurge la o comparaţie cu anul 1998, apoi diferenţa dintre preţuri este şi mai mare: comparativ cu situaţia economică din Rusia, preţurile în Moldova au crescut cu peste 30%, comparativ cu Belarus - cu peste 40% etc. O asemenea dinamică a preţurilor a fost generată de disonanţele dintre cursul de schimb real al monedei naţionale şi nivelul inflaţiei. Spre exemplu, nivelul mediu al preţurilor (calculat în baza deflatorului) în 1998 comparativ cu anul 1997 a crescut cu peste 40%, iar cursul de schimb al dolarului american faţă de leul moldovenesc doar cu 3%. Este evident faptul că cursul de schimb între 1998-1999 a cunoscut o creştere mult mai mare comparativ cu nivelul preţurilor, respectiv o atare situaţie este înregistrată şi în perioada anilor 2000-2001. Ca rezultat, nivelul mediu al preţurilor în 2001 în comparaţie cu 1999 a crescut cu 43%, iar cursul de schimb numai cu 23%.

În perioada  ianuarie-noiembrie 2005  inflaţia cumulativă a constituit 8.5 la sută, inclusive preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 6.3 la sută, la mărfurile nealimentare cu 13.7 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 6.2 la sută. 

În perioada ianuarie-octombrie 2006 inflaţia cumulativă a constituit 10.8 la sută, inclusiv preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 4.6 la sută,la mărfurile nealimentare cu 12.9 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 19.4 la sută. În aceiaşi  timp, preţurile producătorilor de producţie industrială pentru zece luni ale anului 2006 au sporit cu 11.7 la sută, inclusiv în industria extractivă cu 18.2 la sută, industria prelucrătoare cu 14.0 la sută şi industria energiei electrice şi termice, gazelor şi de apă cu 0.8 la sută.

În perioada ianuarie-noiembrie 2007 inflaţia cumulativă a constituit 12.1 la sută, inclusiv preţuril la produsele alimentare s-au majorat cu 13.8 la sută, la mărfurile nealimentare cu 10.7 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 12.8 la sută. În acelaşi timp, preţurile producătorilor ai producţiei industriale în ianuarie-noiembrie 2007 au sporit cu 27.6 la sută, inclusiv în industria extractivă - cu 15.4 la sută, industria prelucrătoare - cu 10.2 la sută şi în energie electrică şi termică, gaze şi apă preţurile au crescut de 2.1 ori. Nivelul inflaţiei în luna noiembrie 2007 faţă de luna noiembrie 2006 a constituit 13.5 la sută, inclusiv, la produsele alimentar – 16.2 la sută, la mărfurile nealimentare – 11.6 la sută şi la serviciile prestate populaţiei – 12.9 la sută.

Pentru anul 2008, în calitate de obiectiv principal al politicii monetare şi valutare a fost stabilit menţinerea ratei inflaţiei către finele anului în limita de 10.0 la sută. În 11 luni (noiembrie 2008 faţa de decembrie 2007) inflaţia cumulativă a constituit 7.5 la sută, inclusiv preţurile la produsele alimentare  s-au majorat cu 6.5 la sută, la mărfurile nealimentare cu 3.4 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 16.0 la sută. Nivelul inflaţiei în luna noiembrie 2008 faţă de luna noiembrie 2007 a constituit 8.5 la sută, preţurile de consum majorându-se la produsele alimentare cu 8.0 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 4.2 la sută şi la serviciile prestate populaţiei - cu 16.2 la sută. În evoluţia indicelui preţurilor de consum în perioada ianuarie-noiembrie 2008 s-au evidenţiat două etape: până la finele lunii mai 2008 indicele inflaţiei s-a majorat rapid şi a atins nivelul de 7.4 la sută de la începutul anului şi de 16.9 la sută faţă de luna mai a anului 2007.

Pentru anul 2010 Banca Naţională a Moldovei stabileşte obiectivul inflaţiei, calculat prin indicele preţurilor de consum (IPC), în valoare de 5.0 la sută anual cu o posibilă deviere de ±1.0 puncte procentuale.

Obiectivul inflaţiei de 5.0 la sută pentru finele anului 2010 este stabilit în baza unor anticipări pe termen scurt şi lung. Anticipările pe termen scurt pentru anul 2010 cuprind revigorarea cererii agregate şi creşterea uşoară în termeni reali a PIB-lui, la fel şi prognoza actuală a BNM privind preţurile mondiale, în special la energie şi combustibil. Anticipările relevante pe termen lung ale BNM ţin cont de continuarea convergenţei economiei Republicii Moldova spre principalii săi parteneri comerciali, creşterea continuă a productivităţii în toate sectoarele economiei şi transformările structurale din economia naţională. Nivelul stabilit al obiectivului inflaţiei este mai înalt decât cel al Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a evita aprecierea sistematică şi rapidă a monedei naţionale.

Factori interni (din RM) de influenţă:

• Cantitatea de bani controlată indirect de BNM prin micşorarea / mărirea masei monetare;
• Creşterea / diminuarea cererii de bunuri şi servicii din coşul de consum (factor ce depinde de comportamentul populaţiei), respectiv creşterea preţurilor la bunurile cu cerere sporită;
• Creşterea / diminuarea ofertei de bunuri şi servicii, influenţată de factori precum: condiţiile climaterice (de exemplu, fenomenul de secetă scade oferta la unele produse alimentare);
• Politica monetara şi fiscală a BNM.

Factori externi de influenţă (deseori cu influenţă mai mare asupra nivelului preţurilor):

• Majorarea preţului la gaz cu aproximativ 20% – produs pe care nu îl putem produce, nu îl putem înlocui şi nici elimina (pe termen scurt cel puţin) din consum. Aceeaşi situaţie este şi cazul produselor petroliere, a căror preţuri se stabilesc la nivel mondial.
• De aici derivă un alt factor: includerea preţului la gaz în preţul altor bunuri şi servicii, cum ar fi activitatea spaţiilor productive (fabrici, magazine, companii).
• Cursul de schimb. Din studierea conţinutului din coşul de consum, se observă că o bună parte din produse incluse sunt importate (sau depind de unele produse importate). Aşa cum preţul produselor importate depinde de cursul de schimb, preţul final, in lei, al produselor importate ar trebui să se modifice in dependenţă de fluctuaţiile cursului de schimb. In Moldova, însă, exista fenomenul de majorarea de preţuri la deprecierea cursului de schimb. De exemplu, după deprecierea leului faţă de USD, se observa o tendinţă de creştere a preţurilor la produsele petroliere. Fenomenul deprecierii leului faţă de valuta străină nu doar cauzează majorări în preţurile produselor pur importate, dar şi la produsele autohtone, în special pentru că producerea unei bune parţi din produsele autohtone depinde de produsele importate (aşa cum depinde industria de panificaţie de importul de produse petroliere).

Unul din principiile BNM este asigurarea stabilităţii preţurilor, însă aceasta nicidecum nu înseamnă stabilirea preţurilor, ci crearea condiţiilor de menţinere unei anumite creşteri a preţurilor. Mai mult ca atât, sunt şi factori ce nu pot fi influenţaţi de BNM, cum ar fi preţul mondial la produsele petroliere, care, chiar daca cresc rapid şi creează şocuri, BNM are rolul doar de a menţine un anumit trend de creştere.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi stabilirea obiectivului fundamental al politicii monetare şi anume “asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, Banca Naţională a Moldovei trebuie să formuleze şi să aducă la cunoştinţa publicului larg (fapt ce pînă în prezent aşa şi nu s-a efectuat): definiţia stabilităţii preţurilor, obiectivele operaţionale şi intermediare ale politicii monetare, indicele preţurilor urmărit de BNM, precum şi să explice în ce condiţii BNM va ţinti indicele inflaţiei în detrimentul altor obiective precum: cursul monedei naţionale faţă de valuta de referinţă, rezervele valutare internaţionale, rata dobânzii, etc. Reieşind din cele menţionate mai sus, considerăm că BNM trebuie să aducă la cunoştinţă publicului larg:

• că noţiunea de “stabilitate a preţurilor” nu presupune că toate preţurile sunt stabile sau fixe ci la nivel pragmatic, se pune accent pe menţinerea unei stabilităţi la nivelul mediu al preţurilor, urmărindu-se, în definitiv, stabilitatea relativă a acestora şi, nicidecum, cea absolută;
• obiectivele cantitative ale politicii monetare ale BNM sunt: operaţional – volumul bazei monetare, intermediar – masa monetară M2 şi cel principal – nivelul inflaţiei comensurat prin IPC mediu anual
• gestiunea eficientă a inflaţiei nu este unicul scop al politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei, dar prioritar în comparaţie cu altele, care de asemenea trebuie îndeplinite, dar ţinând cont de faptul că ele sunt de importanţă secundară faţă de obiectivul principal al politicii monetare.

Avantajele stabilităţii preţurilor

Obiectivul privind stabilitatea preţurilor se referă la nivelul general al preţurilor în economie şi implicăevitarea atât a inflaţiei prelungite, cât şi a deflaţiei. Stabilitatea preţurilor contribuie prin mai multe modalităţila obţinerea unor niveluri ridicate de activitate economică şi de ocupare a forţei de muncă:

• Stabilitatea preţurilor facilitează oamenilor recunoaşterea variaţiilor la nivelul preţurilor relative,ţinând cont de faptul că astfel de variaţii nu sunt eclipsate de fluctuaţiile preţurilor la nivel global. Aceasta permite firmelor şi consumatorilor să fie mai bine informaţi în adoptarea deciziilor privindconsumul şi investiţiile, permiţând o alocare mai eficace a resurselor pe piaţă. Sprijinind piaţa înalocarea resurselor în domeniile în care acestea pot fi utilizate cu maximă productivitate, stabilitatea preţurilor creşte potenţialul productiv al economiei.
• În cazul în care investitorii pot fi siguri de menţinerea stabilităţii preţurilor în viitor, aceştia nu vor solicita nicio „primă de risc de inflaţie” pentru compensarea riscurilor asociate cu deţinerea activelor nominale pe termen lung. Prin reducerea primelor de risc conţinute în ratele reale ale dobânzii, politica monetară poate contribui la o alocare eficientă a resurselor pe piaţa de capital şi astfelpoate spori stimulentele necesare investiţiilor, ceea ce susţine prosperitatea economică.
• De asemenea, dacă menţinerea stabilităţii preţurilor este plauzibilă, există şanse minime ca persoanele fizice şi firmele să devieze resursele din sfera productivă pentru a se asigura împotriva inflaţiei. De exemplu, în contextul unei inflaţii ridicate, agenţii economici sunt stimulaţi să facă rezerve de bunuri reale, ţinând cont de faptul că, în astfel de circumstanţe, acestea din urmă constituie o mai bună rezervă de valoare decât numerarul sau anumite active financiare.
• Fiscalitatea şi sistemele de protecţie socială pot crea stimulente greşite care distorsionează comportamentul economic. În majoritatea cazurilor, aceste distorsionări sunt accentuate de fenomenul inflaţiei sau al deflaţiei. Stabilitatea preţurilor elimină costurile economice reale generate în momentul în care inflaţia amplifică efectele distorsionate exercitate de sistemele fiscale şi de protecţie socială.
• Menţinerea stabilităţii şi coeziunii sociale: stabilitatea preţurilor previne redistribuirea arbitrară şi semnificativă a veniturilor şi a prosperităţii, fenomen întâlnit atât în mediul inflaţionist, cât şi în cel cu trăsături deflaţioniste. Prin urmare, un mediu economic caracterizat prin preţuri stabile contribuie la menţinerea stabilităţii şi coeziunii socialeÎn perioada 2010-2012 Banca Naţională a Moldovei va continua să se axeze pe stabilirea şi realizarea asigurării obiectivului privind inflaţia.

Regimul de politică monetară existent, şi anume regimul de  ţintire a agregatelor monetare nu permite în condiţiile actuale atingerea pe deplin a obiectivului fundamental din următoarele considerente:

• legătura dintre evoluţia agregatelor monetare şi rata inflaţiei în cazul Republicii Moldova este mai puţin previzibilă, dinamica corelaţiei acestora diminuându-se din an în an;
• instrumentele de politică monetară existente nu pe deplin asigură gestiunea eficientă a ofertei de bani (fapt ce decurge din instabilitatea multiplicatorului monetar şi modificarea cererii structurale de monedă) care să garanteze stabilitatea preţurilor;
• necesitatea calibrării politicii monetare în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, şi nu în funcţie de o ţintă intermediară;
• riscurile asociate utilizării cursului de schimb ca ancoră nominală în contextul unei economii deschise şi liberalizării în continuare a contului de capital.

Ţinând cont de argumentele enumerate mai sus, Banca Naţională a Moldovei consideră că regimul adecvat de politică monetară care permite asigurarea obiectivului fundamental este regimul axat pe atingerea obiectivelor specifice privind inflaţia, ţinând cont de un număr de variabile relevante, inclusiv agregatele monetare, ratele dobânzilor  şi cursul de schimb, care influenţează indirect politica monetară pe termen scurt. 

În acest context, se poate menţiona că acest regim are mai multe avantaje faţă de celelalte regimuri ale politicii monetare, dat fiind faptul că acesta permite:

• asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor la costuri moderate;
• o ancorare mai eficientă a anticipărilor inflaţioniste;
• o responsabilitate sporită a Băncii Naţionale a Moldovei faţă de îndeplinirea obiectivului fundamental;
• un grad mai înalt de comunicare şi transparenţă a măsurilor de politică monetară.

Concluzii

In concluzie, as putea mentiona ca asigurarea stabilităţii preţurilor şi menţinerea ratei inflaţiei la un nivel redus constituie cel mai important obiectiv al BNM, deoarece aceasta este în măsură să conducă la crearea unui cadru macroeconomic relativ stabil, care permite dezvoltarea economică şi asigurarea unui nivel susţinut de creştere economică. 

În special, Banca Naţională a Moldovei consideră că o inflaţie joasă şi relativ stabilă va:

• menţine ratele nominale ale dobânzii la un nivel redus, care vor stimula investiţiile pe termen lung şi vor permite păstrarea competitivităţii agenţilor economici pe plan intern şi extern;
• descuraja activităţile speculative şi va consolida stabilitatea financiară;
• sprijini creşterea economică de durată, crea locuri de muncă şi va duce la creşterea productivităţii, ce va îmbunătăţi calitatea vieţii populaţiei;
• proteja veniturile fixe ale păturilor social-vulnerabile, care sunt în mod special afectate de rata înaltă a inflaţiei prin erodarea veniturilor din investiţii sau plăţi sociale (pensii, indemnizaţii, etc.).

Inflatia este un fenomen produs de relatiile organismului economic la dezechilibrele existente in interiorul sau,o forma prin care raporturile si proportiile economice si monetare sa se echilibreze in mod automat .Politicele economice de combatere a inflatiei trebuie sa asigure reflecterea echilibrului economic,conditii de stabilire a preturilor luind masuri de crestere a ofertei , in primul rind prin cresterea productiei la un nivel rezonabil , editind pe cit posibil in procesul redistribuirii veniturilor deteriorarea situatie economice a grupurilor sociale defavorizate.Cerceterea economica scoate I relief faptul ca ,in prezent ,exista o puasidisparitie a mecanismelor spontane de limitare a inflatiei.In acelas timp exista preocupari de a gasi modalitati de incorporare a mecanismelor de autoreglare la nivelul intreprinderilor, la nivelulunde se formeaza preturile. De asemenea ca urmare a intentificarii inflatiei, a curentelor libere in toata lumea, s-au adoptat masuri de liberalizare a economie a economiei.Aceste mecanisme trebuie sa aiba un rol mai mare si in sfera inflatiei,in sensul absorbirii si temperarii automate,in mai mare masura ,a fenomenelor inflatoiniste. Deocamdata,in toate tarile exista un control centralizat in domeniul monetar-creditar ,precum si programe guvernamentare de stopare a inflatiei ,statul fiind principalul factor a luptei pentru combaterea inflatiei. Rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul contabilităţii şi inflaţiei ne permit formularea următoarelor concluzii şi recomandări:

1. Începând cu anul 1991 şi până în prezent accelerarea inflaţiei în RM poartă un caracter permanent, cu variaţii sezoniere, depinde de modificările în situaţia economică şi politica ţărilor-partenere comerciale, iar poziţia economico-geografică a ţării predetermină caracterul instabil al nivelului preţurilor.
2. În prezent, reglementările actuale în ţara noastră în domeniul contabilităţii de inflaţie nu sunt dezvoltate. Deşi pe parcursul a mai mult de 17 ani inflaţia în RM a cunoscut diferite forme, inclusiv şi hiperinflaţia (1991-1994), informaţiile în rapoartele financiare cum se prezentau şi acum continuă să fie prezentate ca şi cum fenomenul inflaţiei nu există.
3. În condiţii economice (hiper)inflaţioniste, aplicarea principiului costului istoric şi a principiului prudenţei la evaluarea valorilor materiale şi nemateriale duce la subevaluarea acestor elemente, deoarece în condiţii de creştere a preţurilor valoarea de piaţă a activelor este permanent superioară costului istoric, iar aceste două principii cer evaluarea elementelor patrimoniale la costul istoric (cost al trecutului) sau la valoarea cea mai mică dintre costul istoric şi valoarea realizabilă netă. Ca rezultat are loc denaturarea caracteristicilor calitative ale informaţiei contabile şi inducerea în eroare a utilizatorilor rapoartelor financiare.
4. Inflaţia afectează toate elementele patrimoniale, subevaluând valoarea acestora în rapoartele financiare. Însă unele elemente patrimoniale (activele în curs de execuţie, produsele finite, costul produselor, mărfurilor vândute, veniturile constatate din decontarea veniturilor anticipate etc.) sunt subevaluate chiar în momentul recunoaşterii în contabilitate astfel, denaturând semnificativ informaţiile contabile raportate în bilanţul contabil şi raportul de profit şi pierdere. Aceasta, la rândul său, contribuie la determinarea unor indicatori economici şi financiari eronaţi.
5. Paleativele de natură contabilă şi fiscală, cum sunt metodele accelerate de calcul a amortizării mijloacelor fixe, metoda LIFO de evaluare ulterioară a stocurilor, metodele alternativ-admisibile de evaluare în rapoartele financiare nu reuşesc să înlăture influenţele negative ale inflaţiei asupra elementelor patrimoniale.
6. Actualmente în Republica Moldova nu există nici o reglementare fiscală în domeniul contabilităţii de inflaţie, ceea ce dezavantajează întreprinderile autohtone să aplice actualizările la inflaţie şi, cu atât mai mult, în momentul declanşării hiperinflaţiei, să raporteze informaţiile sale financiare conform prevederilor I.A.S. 29 “Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste”.
7. Şi, la final, cea mai eficientă luptă împotriva inflaţiei este creşterea economică. Dacă creşterea PIB-ului în Moldova va fi cu 1 – 2% mai mare ca inflaţia, atunci problema stabilităţii preţurilor ar putea fi rezolvată.

Bibliografie

1. Dobrescu Emilian „Ritmul creşterii economice teorie şi analize”;
2. Ionela Lăzărescu, Sorin Adrian – ”Politici și tehnici bancare”
3. ”Monitorul Economic: analize şi prognoze trimestriale” (trimestrul 4 din 2009)
4. http://bnm.md/md/financial_politics_bnm
5. http://www.statistica.md/search.php
6. allmoldova.com/ro/project/clubul.../1854.html
7. mfa.gov.md/organismele-ue/
8. e-democracy.md/comments/