Pin It

Salariul reprezintă suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. Deci, salariul reprezintă preţul muncii.

            În decursul timpului salariul a fost conceput în mai multe feluri, desprinzându-se din acestea câteva mai importante:

  • plată pentru închirierea forţei de muncă sau pentru muncă;
  • preţ pentru cumpărarea „mărfii” forţă de muncă;
  • sumă plătită celui care „îşi închiriază serviciile”.

 

Salariul poate fi considerat din două puncte de vedere:

  • din punctul de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea factorilor de producţie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă);
  • din punctul de vedere al finalităţii activităţii economice, care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi).

Salariul este deci cost (depinde de muncă) şi venit (depinde de rezultate).

 

În evoluţia sa, salariul a cunoscut următoarele tendinţe majore:

  1. Tendinţa de diferenţiere. Salariul se diferenţiază în funcţie de:
  • aptitudinile şi calităţile salariaţilor;
  • caracterul muncii (grea, uşoară, de noapte etc.);
  • rezultatele obţinute;
  • cantitatea de muncă;
  • răspunderea.
  1. Tendinţa de apropiere-egalizare. Este legată de dispariţia sau restrângerea elementelor de diferenţiere, prin:
  • ridicarea calificării;
  • apropierea sau egalizarea unor condiţii de muncă în firme diferite.

 

Egalizarea salariilor nu este posibilă datorită următoarelor aspecte:

- diferenţa de eficienţă între firme;

- venitul obţinut este proprietatea unor agenţi economici autonomi, independenţi, deci egalizarea ar presupune trecerea unor părţi din venitul celor cu eficienţă mai mare în proprietatea unor agenţi cu rezultate mai slabe, ceea ce ar fi de natură antieconomică, contra principiilor economiei de piaţă. De aceea, se consideră că atât mărimea salariului, cât şi diferenţele dintre salarii trebuie astfel stabilite încât să păstreze permanent vie incitaţia la muncă şi aspiraţia la ridicarea pregătirii, ca determinante pentru obţinerea unui salariu mai mare.

  1. Tendinţa generală de creştere. Pe termen lung, salariul înregistrează o creştere determinată de:
  2. a) creşterea cheltuielilor pentru: hrană, locuinţă, transport, calificare, odihnă etc.;
  3. b) creşterea productivităţii muncii şi deci a rezultatelor.