Pin It

Medierea muncii este un complex de activităţi prin care se încearcă corelarea cererii cu oferta pe piaţa forţei de muncă, având ca obiectiv final angajarea persoanelor disponibile şi ocuparea locurilor de muncă vacante. Întâlnirea dintre cererea şi oferta de forţă de muncă trebuie să aibă loc în condiţii care să satisfacă ambele părţi şi care să conducă la o relaţie profesională durabilă.

 

În activitatea de mediere, indiferent de ţara sau instituţia în care se desfăşoară, interacţionează trei actori principali:

  • Ofertantul de forţă de muncă, pentru care serviciile de mediere reprezintă un sprijin, pe care societatea i-l oferă, în mod permanent, calificat, nediscriminatoriu, pentru a găsi sau a păstra un loc de muncă (acesta poate fi un şomer, un membru al comunităţii exclus la un moment dat din procesul muncii, o persoană care doreşte să-şi schimbe locul de muncă sau care se simte ameninţată cu pierderea locului de muncă şi este dispusă să facă eforturi pentru păstrarea acestuia);
  • Ofertantul de locuri de muncă pentru care centrele de mediere sunt instituţii la care poate apela pentru a-şi asigura, în condiţii de calitate, resursele umane de care duce lipsă (acesta este un agent economic sau o instituţie care doreşte să angajeze o persoană, în vederea desfăşurării unei munci sociale, pe baza unui contract de muncă);
  • Mediatorul este reprezentantul unei instituţii specializate în activităţi de corelare a ofertei cu cererea de forţă de muncă, numită „centru de mediere”, la care apelează două mari categorii de clienţi: solicitanţii de locuri de muncă şi ofertanţii de locuri de muncă.

 

Centrul de mediere oferă solicitanţilor de locuri de muncă o informare complexă privind:

  • locurile de muncă vacante şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acestora;
  • serviciile oferite de compartimentul de mediere;
  • statisticile despre piaţa muncii;
  • programele de ocupare demarate local şi care oferă o perspectivă de oferte de locuri de muncă;
  • posibilităţile de calificare/formare profesională şi condiţiile de participare la cursuri.

Pe baza unui interviu, mediatorul poate evalua nivelul de pregătire, nivelul aspiraţiilor solicitantului de loc de muncă şi îl va orienta către:

  1. a) agentul economic care a anunţat un loc de muncă vacant, atunci când consideră că îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea acestui loc de muncă şi doreşte să desfăşoare acea muncă;
  2. b) centrul de îndrumare/consiliere profesională, atunci când solicitantul nu are o imagine clară asupra posibilităţilor sale profesionale, asupra carierei pe care şi-o doreşte sau atunci când are nevoie de o completare a pregătirii profesionale;
  3. c) Clubul Şomerilor, atunci când solicitantul are nevoie de îndrumare în alcătuirea unui curriculum vitae, în întocmirea unei cereri de angajare, în prezentarea la un interviu cu agentul economic;
  4. d) centrul de investigare psihologică, atunci când persoana pare a avea probleme deosebite sau când cerinţele locului de muncă impun o testare psihologică a candidatului.

 

Centrul de mediere trebuie să contacteze un număr cât mai mare de ofertanţi de locuri de muncă (agenţi economici din sectorul de stat sau privat, din sfera producţiei sau serviciilor, toate instituţiile publice, guvernamentale sau nonguvernamentale care au posibilităţi de angajare, imediate sau de perspectivă) în vederea:

  • identificării locurilor de muncă vacante sau care vor deveni vacante în viitorul apropiat;
  • obţinerii de informaţii despre ansamblul activităţilor agentului economic;
  • oferirii de informaţii în legătură cu forţa de muncă disponibilă în evidenţa compartimentului de mediere;
  • informării în legătură cu posibilităţile de formare profesională a candidaţilor pentru locurile de muncă vacante.

 

Specialiştii centrului de mediere trebuie să urmărească evoluţia persoanelor angajate pentru a putea evalua pe termen mediu eficienţa muncii de mediere şi pentru a interveni dacă apar probleme ulterioare. În cadrul centrelor de mediere, organizarea muncii şi repartizarea sarcinilor sunt influenţate de problemele economice şi sociale locale, de resursele interne existente şi de decizia echipei de conducere.

 

În România, birourile de mediere a muncii au fost confruntate cu o serie de dificultăţi legate de:

  • caracterul nou al activităţii, atât pentru mediatori, cât şi pentru clienţii birourilor de mediere;
  • lipsa de personal pregătit pentru acest tip de activitate;
  • insuficienţa resurselor materiale, în special a unor spaţii adecvate specificului muncii de mediere;
  • numărul şomerilor în continuă creştere şi diversitatea problemelor ridicate de aceştia;
  • relaţiile incipiente cu întreprinderile, ca potenţiali furnizori de locuri de muncă;
  • reticenţa clienţilor de a apela la serviciile oferite de birourile de mediere.

 

Datorită rolului pe care îl are acest serviciu în vederea armonizării cererii cu oferta de muncă, considerăm necesar, acordarea importanţei cuvenite din partea factorilor de decizie, pentru ca acesta să cunoască o dezvoltare substanţială în viitor.