Statele Europei în număr de 5 sunt cunoscute în economie ca părtaşe ale „modelului scandinav” de dezvoltare, care nu se deosebeşte foarte mult de celelalte modele: social de piaţă, antreprenoriatului liber etc. Totuşi, acesta are specificul său exprimat prin particularităţi ale dezvoltării economiei, politicului, socialului, dar şi concepţii şi tendinţe ale dezvoltării sociale, incluzând particularităţile istorice şi naţional-culturale deosebite. 3 dintre ele sînt membre ale UE - Suedia, Finlanda, Danemarca.
Formarea modelului scandinav de dezvoltare socio-economică (socialism scandinav) a fost influenţat de mai mulţi factori: geografic - hotare comune, proximitatea geografică şi relaţiile tradiţionale şi cultural-lingvistice, religioase, cultura apropiată. În mentalitatea şi cultura popoarelor scandinave sînt mai multe lucruri comune. Finlanda timp de cîteva secole a fost în componenţa Suediei, iar Norvegia în componenţa Danemarcii.
Modelului scandinav i se atribuie un şir de factori neeconomici, şi anume:
- participarea activă a social-democraţilor şi a altor partide de stînga în conducere la diferite niveluri (stabilitate politică),
- gradul înalt de sindicalizare - activismul societăţii civile (70-90% din muncitori sînt membri ai sindicatelor),
- gradul înalt de participare a femeilor în activitatea politică şi economică,
- o mentalitate ecologică a tuturor scandinavilor,
- cultura specifică scandinavă şi etica businessului,
- statele scandinave au fost în afara războaielor şi revoluţiilor care au zdruncinat continentul. La mijlocul sec. XIX, ele s-au declarat neutre în politică, acesta fiind un factor important de acumulare de capital.
Statele scandinave, deşi au suprafeţe importante (unele dintre ele), sînt considerate state mici (după volumul absolut al PIB-ului, dezvoltarea industrială, structura relativ simplă a economiei, etc). Însă acest lucru nu este reflectat în alţi factori ce marchează dezvoltarea:
- statele scandinave intră în primele 15 state ale lumii după PIB/per capita;
- în primele 7 după IDU (egalitatea genurilor, instruire, venituri, şcolarizare etc.).
În anii 1930 ai sec. trecut la putere în societate vin social-democraţii, care duc o politică economică, combinând orientarea economiei de piaţă cu gradul înalt de protecţie socială a populaţiei. Economia de piaţă, social orientată de tip scandinav presupune schimbări evolutive şi nu revoluţionare, fără revoluţii, presiuni, dar reforme consecvente în baza compromisului dintre diferite partide politice, grupuri sociale şi apropierea intereselor lor.
Modelul scandinav îmbină cele mai bune elemente capitaliste şi socialiste în dezvoltare. Baza economică o constituie proprietatea privată, antreprenoriatul individual. Ponderea sectorului privat constituie circa 85%. Rolul statului constă în atribuirea echitabilă a acumulărilor făcute de sectorul puternic privat. Statul duce un control strict asupra corectitudinii businessului privat (prin lege, prin urmărirea respectării legii). Rolul statului în economia scandinavă:
- elaborarea priorităţilor în dezvoltarea economiei naţionale;
- elaborarea politicii investiţionale;
- stimularea sectorului cercetare-dezvoltare( Suedia alocă 4% din PIB acestui sector, Finlanda-3%, Danemarca, Norvegia-2% din PIB). Acest fapt contribuie la menţinerea competitivităţii ramurilor statului.
Particularităţile de bază ale economiei statelor nordice:
- Gradul înalt de integrare în economia regională şi mondială;
Aceste state se adaptează rapid la mediul de afaceri internaţional, posedînd activităţi economice moderne şi forţă de muncă înalt calificată. Pe primul plan se prezintă ramurile tehnologilor înalte:
- electronica şi telecomunicaţiile: „Nokia”-Finlanda, „Sony Ericsson”-Suedia;
- producerea aparatajului medical („Polar Electronics” şi „Gambro”);
- producerea roboţilor industriali („ABB”);
- industria auto şi aerocosmică „SAAB”, „Bolbo”, „Scania”);
- producerea navelor maritime şi a motoarelor pentru această ramură;
- farmaceutica (compania „Astra”), biotehnologiile, etc.
Deşi deţin 1% din populaţia ŢD (ţărilor dezvoltate), ele deţin 3% PGB şi 3% din producţia industrială, 5% din exporturile ŢD. Acest fapt însă constituie şi punctul sensibil al economiilor scandinave. Anii 1970-1990 aceste state au suferit mult din cauza crizei structurale din economia mondială, se pare că vor fi afectate şi în actuala situaţie de criza care s-a declanşat.
- Ponderea mare a statului în economie prin mecanismul de repartiţie a PNB.
Sistemul de impozitare este unul foarte înalt. Ponderea impozitelor în formarea PIB-ului este de 50-60%. Statul este cel care consumă cea mai mare parte a PIB-ului, orientîndu-l către sfera socială: învăţământ, ocrotirea sănătăţii, asigurarea socială, menţinerea ordinii publice, apărare, etc. Sfera socială este cea mai dezvoltată din lume (diversitatea serviciilor şi calitatea lor finală).
- Prezenţa grupurilor financiare şi industriale puternice (grad înalt de monopolizare): „Ericsson”, „ABB”, „Volvo”, „Nokia”, „Norsk Nidro”, etc.
- 4. Forţa de muncă înalt calificată - standarde înalte educaţionale, programe de calificare a cadrelor, de învăţare continuă - o preocupare constantă a statelor Scandinave.
- Orientarea socială a politicii economice ce asigură ocuparea deplină a forţei de muncă.
Structura economică a statelor scandinave nu se deosebeşte foarte mult de cea a grupului G-7. În plan structural economiile scandinave sau orientat către creşterea ponderii sectorului terţiar, accentul fiind pus pe ramurile intensive în capital. Cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea agriculturii sunt în Danemarca, unde 64% din toate terenurile pot fi atrase în circuitul agricol, la polul opus fiind Islanda - 1% din terenuri. Islanda – 70% din exporturi sunt pe seama produselor marine. Un şir de ramuri s-au dezvoltat în baza resurselor naturale proprii:
- petrol, gaz – Norvegia, Danemarca;
- metalurgia – Suedia, Norvegia, Islanda;
- celulozei şi a hârtiei – Finlanda, Suedia, Norvegia (pădurile constituind „aurul verde”).
Norvegia este una dintre puţinele state care-şi asigură securitatea energetică. Printre ramurile de specializare regională şi internaţională se enumără:
- construcţia de maşini (toate statele într-o formă sau alta);
- chimică (Finlanda, Norvegia);
- alimentară (în special, în Danemarca).
- Statele maritime Danemarca şi Norvegia dispun de unele dintre cele mai mari flote maritime din lume.