Cererea – reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care consumatorii sînt dispuşi să o cumpere în decursul unei anumite perioade şi la un preţ anumit.
Reflectînd modul de satisfacere a unei mari densităţi de nevoi, ordinea de îndeplinire a acestora, multitudinea posibilităţilor de realizare a diferitelor trebuinţe, specificul întrebuinţării anumitor produse etc., cererea de mărfuri prezintă diverse forme de manifestare:
- în dependenţă de gradul de utilizare:
- cerere primară
- cerere de schimb
- cerere suplimentară
- în dependenţă de posibilităţile de manifestare a nevoilor:
- cerere efectivă
- cerere potenţială
- în dependenţă de modul de manifestare în timp:
- cerere curentă
- cerere periodică
- cerere rară
- în dependenţă de modul de formare şi stabilire a cererii asupra produselor şi mărfurilor:
- cerere fixă
- cerere spontană
- în dependenţă de modul de evoluţie în timp a cererii de mărfuri:
- cerere constantă
- cerere descrescîndă
- cerere crescîndă
- în dependenţă de gradul de corelare a cererii cu oferta:
- cerere satisfăcută
- cerere nesatisfăcută
- cerere formată
Cererea de mărfuri se formează şi se modifică în volum şi structură sub influenţa următorilor factori:
- factorii economici (veniturile băneşti ale populaţiei, nivelul preţurilor cu amănuntul, volumul şi componenţa ofertei de mărfuri, dezvoltarea fondurilor sociale de consum etc.)
- factorii sociali (structura socială şi profesională a societăţii, nivelul instruirii şi dezvoltării culturale a populaţiei, tradiţiile istorice, moda etc.)
- factorii demografici (numărul populaţiei, componenţa ei pe sexe, vîrste, locul de trai, mărimea şi componenţa familiei etc.)
- factorii naturali (temperatura atmosferei, umiditatea aerului, particularităţile fiziologice ale factorului uman, relieful localităţii în care locuiesc oamenii etc.)
- factorii organizatorici (calitatea activităţii comerciale, acţiuni promoţionale etc.)
Metodele de determinare a cererii de mărfuri sînt următoarele:
- balanţa veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei este una din principalele metode de determinare a volumului global al cererii populaţiei. Ea constă în calcularea cererii pe baza datelor organelor statistice (a Departamentului de Statistică) privind nivelul veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei. Rezultatul se obţine din diferenţa dintre volumul total al veniturilor şi cheltuielile nemarfare ale populaţiei. Esenţa aplicării metodei de balanţă constă în compararea şi echilibrarea a două elemente de bază ale oricărei balanţe:
- Intrări (sau venituri, sau surse etc.);
- Ieşiri (sau cheltuieli, sau rezultate etc.).
- elasticitatea cererii redă capacitatea de modificare a cererii sub influenţa diferitor factori : venituri, preţuri etc. Coeficientul de elasticitate permite de a cuantifica gradul de flexibilitate a cererii totale sau a cererii la o marfă anumită în dependenţă de schimbarea diverselor factori. Elasticitatea clasică a cererii este cuantificată în dependenţă de veniturile populaţiei. Formula prin care se calculează această dependenţă este următoarea :
E = (∆ x / x) : (∆ y / y)
E - coeficientul de elasticitate a cererii,
x - venitul mediu, calculat pe cap de locuitor, în perioada de bază.
∆x - mărimea modificării (creşterii sau diminuării) a veniturilor medii, calculată pe cap de locuitor, în perioada pronosticului
y - volumul cererii, calculat pe cap de locuitor, în perioada de bază,
∆y - mărimea modificării (creşterii sau diminuării) a cererii, calculată pe cap de locuitor, în perioada pronosticului.
- metoda de extrapolare constă în prelungirea pentru perioada viitoare (perioada de prognoză) a tendinţelor curente sau trecute observate în evoluţia cererii populaţiei la un grup anumit de mărfuri în baza analizei şirului dinamic.
- metodele retrospectivă şi de trend, prevăd calcularea prognozelor în baza stabilirii legăturilor cantitative între cerere şi factorii săi de influenţă într-o perioadă de timp anumită. Specificul metodei de trend fiind utilizarea în ecuaţiile respective ca factor aparte a şirului dinamic al indicatorilor timpului (k = l,2,...n). Ambele metode prevăd utilizarea modelelor matematice ale dependenţelor dintre cerere şi factorii respectivi.
- metoda normativă de calcul a cererii constă în utilizarea normelor fiziologice sau normelor raţionale, obişnuite de consum al mărfurilor, calculate pe cap de locuitor pentru o perioadă anumită, cea mai frecventă fiind perioada de un an.
- metoda de prevedere a cererii bazată pe aprecierile experţilor este destul de răspândită şi constă în generalizarea opiniilor expuse de experţii, selectaţi după anumite criterii, asupra perspectivelor de evoluţie a cererii. Calitatea şi exactitudinea aprecierilor depind în mare măsură de principiile de alegere a experţilor, de gradul lor de competenţă. Această metodă se foloseşte în majoritatea cazurilor ca complementară