Încheierea fructuoasă a negocierii corespunde cu tranzacţia economică şi încheierea contractelor.
Tranzacţia economică este o convenţie între două sau mai multe părţi prin care se transmit anumite drepturi şi obligaţii, se face un schimb comercial finalizat printr-un contract economic. Ea este expresia consacrării de voinţă între părţi.
Între tranzacţie şi negociere este o legătură indestructibilă, fără a fi o suprapunere totală. Negocierea este în principal o formă de comunicare între părţi, făcută adesea de un grup specializat de negociatori, în scopul rezolvării unei afaceri.
În urma negocierii părţile pot efectua, sau nu tranzacţia. Aceasta depinde de faptul dacă acordul negociat le va satisface, sau nu interesele.
Negocierea este un proces de schimb, dar unul premergător tranzacţiei propriu-zise. În procesul negocierii părţile schimbă doar informaţii, oferte, cereri, îşi fac concesii reciproce pentru a stabili în comun ce vor să vândă, sau să cumpere, la ce preţ, unde şi când.
Tranzacţia este finalitatea unei negocieri. Ea este un schimb cert, precis, între părţile negociatoare şi se desfăşoară sub acţiunea legii cererii şi a ofertei , a concurenţei şi profitului.
Tranzacţia economică este faza prin care se încheie efectiv afacerea, în care părţile îşi asumă efectiv drepturile şi obligaţiile rezultând din afacerea încheiată.
Prin tranzacţie are loc asumarea juridică a proceselor economice convenite. În acest scop se elaborează şi se încheie contractul economic.
Contractul este expresia juridică a tranzacţiilor dintre părţi. Potrivit articolului 942 din Codul civil „ contractul este acordul dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între ele un raport juridic”.
Contractul se prezintă de regulă ca un înscris. Tranzacţia şi contractul reperezintă un tot unitar. Nu poate exista un contract economic în afara unei tranzacţii. În civilizaţia contemporană, există însă un număr considerabil de contracte care sunt încheiate fără negociere prealabilă ( exemplu : cumpărarea unui bilet de călătorie la un preţ prestabilit).
Părţile contractante în procesul tranzacţiei trebuie să întreprindă toate diligenţele pentru stipularea de clauze concrete şi corecte care să asigure realizarea obiectului contractului.
În funcţie de obiectul tranzacţiilor, de părţile implicate, de locul şi timpul în care se desfăşoară tranzacţia şi se încheie contractul, există mai multe feluri de tranzacţii şi contracte economice.
I.- Într-o primă clasificare, tranzacţiile şi contractele pot fi interne şi internaţionale. Între acestea există o mare similitudine. Ele se deosebesc în principal prin faptul că tranzacţiile internaţionale se bazează pe negocieri, tratative, în care pot fi implicate nemijlocit statele. Ele se bazează pe reglementări juridice internaţionale.
Există o multitudine de convenţii şi reglementări internaţionale referitoare la contractarea şi derularea tranzacţiilor.
II.- Principalele tipuri de tranzacţii şi contracte economice care se regăsesc atât în activitatea economică pe plan internaţional cât şi naţional, sunt :
1.- Tranzacţii de vânzare-cumpărare de bunuri sau servicii;
2.- Tranzacţii de transport şi expediţie;
4.- Tranzacţii financiar bancare;
5.- Tranzacţii şi contracte de licenţă:
6.- Tranzacţii şi contracte de franciză,
8.- Tranzacţii şi contracte de leasing
9 - Tranzacţii şi contracte de engineerig
10.- Tranzacţii şi contracte de consulting
Dintre acestea cele mai răspândite sunt tranzacţiile de vânzare-cumpărare.
Componenţa şi structura lor se regăseşte într-o măsură importantă şi în celelalte forme de tranzacţii şi contracte economice.