Există dovezi substanţiale care arată că economiile şi societatea în general este
transformată de revoluţia TIC în măsura în care aceasta sporeşte productivitatea, sporeşte calitatea vieţii, reduce costurile, creează noi locuri de muncă. Gradul de transformare economică produsă de revoluţia TIC nu este distribuită uniform pe tot globul astfel că avantajele nu vor exista decât dacă se vor lua măsuri urgente pentru a schimba tendinţele existente.
Crearea, gestionarea cunoştinţelor ar trebui să joace un rol mai proeminent din punct de vedere calitativ în plus faţă de transferul de capital fizic şi financiar pentru dezvoltarea economică şi eradicarea sărăciei.
TIC oferă oportunităţi pentru o creştere economică mai rapidă la nivel de ţară prin crearea de noi produse şi noi oportunităţi de angajare. Mai multe ţări, inclusiv ţările în dezvoltare au experimentat o corelaţie pozitivă între consumul de tehnologie informatică şi dezvoltare precum şi creştere economică tehnologică. TIC şi produsele
conexe cum ar fi fabricarea de programe informatice sau a componentelor de calculator a devenit un sector dinamic al economiei. Exemple: în Costa Rica exporturile din industria microcipurilor deţin 38 % din exporturi, în India exporturile de programe informatice au depăşit 4 miliarde de dolari în 2000 iar economia serviciilor contribuie cu mai mult de 60
% în economiile din oraşe ca Mumbai.
Potenţialul TIC, de a contribui la reducerea sărăciei, la promovarea dezvoltării durabile, de a permite oamenilor să dezvolte capacităţi şi competenţe, de a facilita noi mecanisme de guvernare (e-guvernare) şi de a consolida participarea populară şi luarea deciziilor la toate nivelurile, este enorm.
Impactul noilor tehnologii asupra ocupării forţei de muncă este deja vizibil în ceea ce priveşte schimbările din domeniul internaţional al muncii. Unele ţări în curs de dezvoltare au un avantaj comparativ cu cele dezvoltate deoarece acestea au parte de competenţe la un preţ mai mic. Totuşi în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea pieţelor forţei de muncă interne, ţările dezvoltate se confruntă cu un deficit de forţă de muncă calificată astfel că se încearcă să se atragă forţă de muncă calificată din ţările în curs de dezvoltare. Profesionişti calificaţi în domeniul TIC din ţările în curs de dezvoltare cum este India sunt valori proeminente în domeniul afacerilor informatice din ţări dezvoltate precum SUA.
Aplicaţiile tehnologiei oferă o oportunitate sporită pentru integrarea ţărilor în curs de dezvoltare şi economiile în tranziţie în reţeaua de cunoştinţe bazată pe economia mondială. Pentru majoritatea ţărilor, aplicaţiile TIC includ îmbunătăţirea productivităţii agricole şi de fabricaţie, sănătatea şi educaţia, ocuparea forţei de muncă, responsabilizarea persoanelor, protecţia mediului, prevenirea dezastrelor şi gestionarea cunoştinţelor.
Comerţul electronic reduce importanţa costurilor de distanţă şi transport care sunt de fapt barierele din calea produselor de a intra pe piaţa internaţională. Ţările în curs de dezvoltare tind să aibă un sector extins de afaceri mici, această evoluţie fiind benefică dacă firmele vor profita de oportunităţile create de e-comerţ.
Există trei tipuri de e-comerţ: e-comerţ între întreprinderi şi indivizi, între producători şi subcontractori şi între guverne şi entităţi publice. Ultimele două prezintă perspective de viitor în special în ţările în curs de dezvoltare din punct de vedere al participării firmelor mici în asocierile internaţionale cât şi a transparenţei şi eficienţei crescute de achiziţii publice. Un element cheie în succesul strategiilor e-comerţ în ţările în curs de dezvoltare va consta în dezvoltarea schimburilor de experienţă dintre entităţile publice şi private implicate în e-comerţ şi activităţi conexe.
În e-comerţul producători-subcontractori, firmele din sectoarele „vechea economie” caută să reducă costurile operaţionale de achiziţii. De exemplu cei mai
importanţi jucători din industria de automobile, energie, minerit investesc în reţele virtuale private care vor apărea pe internet şi vor lega producători şi furnizori din întreaga lume.
Totuşi, adevăratul e-comerţ are loc în afara firmelor individuale. Apare ca intermediar între firme, hub-urile electronice care se concentrează pe o anumită industrie sau pe anumite procese industriale, găzduieşte pieţe electronice şi foloseşte variate mecanisme, menite a media tranzacţiile dintre firme. Aceste hub-uri creează o valoare economică prin alăturarea cumpărătorilor de furnizori. Alăturarea aceasta îmbunătăţeşte lichiditatea pieţelor prin crearea unei mase de cumpărători şi vânzători, această alăturare scăzând costurile de tranzacţie.
Livrarea digitală a produselor şi serviciilor pentru consumatori pare să crească
rapid. Produsele digitale pot ocoli reţeaua cu ridicata, comerţul cu amănuntul şi de transport atunci când se livrează consumatorilor prin internet; exemple: ziare, articole din reviste, emisiuni, stocuri, bilete de avion, tranzacţii bancare, programe informatice.
Aceste zone de comerţ electronic nu au o locaţie specifică aşa că a fost uşor pentru ţările în curs de dezvoltare să atragă investiţii în aceste domenii. De exemplu
servicii precum: procesare cereri, muncă de secretariat, asistenţă pentru clienţi migrează
din ţările industriale spre cele în curs de dezvoltare.
Capacitatea de a utiliza TIC îmbunătăţeşte capacităţile firmelor în curs de dezvoltare de a participa pe pieţele internaţionale oferind posibilitatea de a egaliza terenul de joc al comerţului mondial.