Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile(perisabile), nedurabie, inse-parabile de persoana prestatorului si a utilizatorului,eterogene(variabile), productia si consumul lor sunt simultane,iar pretul serviciului este un pret al cererii. Aceste caracteristici isi pun amprenta asupra productiei si comercializarii serviciilor.
Serviciile reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi modernizării producţiei. Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei. Satisfacerea acestor nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor servicii strict legate de activitatea umană, dar şi a serviciilor adiacente (curăţenie, transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie etc.). Ca urmare trebuie evidenţiat faptul că dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt împărţite în 2 categorii:
- serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare de muncă manuală.
- servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.
Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat prin contribuţia acestora la valorificarea superioară a burselor naturale – materiale. Serviciile contribuie de asemenea la conservarea bunurilor materiale, la ridicarea randamentului de consum ,la sporirea eficenţei întregii activităţi desfăşurate în economie etc.
Ca modalitate de caracterizare a sectorului serviciilor se utilizeaza anumiti indicatori. Deoarece exista un numar foarte mare de ramuri ale economiei cuprinse in sfera serviciilor, se utilizeaza o serie de indicatori considerati mai expresivi in ceea ce priveste caraterizarea dimensiunilor si evolutiei acestui sector.Acesti indicatori sunt:
1.Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de totalul populaţiei. Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi distribuţiei pe sectoare a populaţiei, tentinţa este de creştere de la an la an;
2.Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul acestui indicator se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor. Proporţia participării serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei şi totodata dovedeşte eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.
3.Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a dimensiunilor sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi raportul acestora cu cele din alte sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile, iar dezvoltarea serviciilor este influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa activităţilor desfăşurate în celelalte sectoare.
Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică
În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care însoţesc orice încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor naţionale contemporane, evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează că importanţa relativă a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în ultimele trei decenii, fapt reflectat în creşterea ponderii acestui sector,atât în produsul intern brut, cât şi în forţa de muncă activă în majoritatea economiilor naţionale.
În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura de specialitate pentru evidenţierea locului sectorului de servicii în cadrul economiilor naţionale, se poate aprecia că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei mutaţii structurale care caracterizează toate economiile naţionale, intensitatea acestui fenomen prezentând, totodată, unele variaţii în funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.
În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest abordării serviciilor în contextul economiei naţionale, se poate aprecia că investigarea serviciilor în contextul relaţiilor economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai redusă.
La inceputul anilor `80 interesul acordat schimbului international de servicii in literatura de specialitate sau in cadrul agendei de dezbateri din diferite foruri internationale s-a rezumat ,in principal, la abordarea rolului acestora ca factor de impusionare a comertului cu bunuri materiale si ca mijloc de realizare a incasarilor valutare.
Anii `90 au adus o schimbare radicala a modului cum erau percepute aceste schimburi,atat pe plan national,cat si international.
Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu servicii trebuie pusă, desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică care au stat la originea declanşării, la începutul anilor '80, a preocupărilor de reglementare şi de liberalizare în plan multilateral a acestor schimburi.
Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere începând din această perioadă în jurul problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie privită înainte de toate ca o reacţie în lanţ la încercările de a conferi un suport teoretic preocupărilor concrete de liberalizare în acest domeniu.
Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au avansat şi susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor comun străduinţa de a demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor convenţionale din sfera comerţului cu bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor comparative bazate pe înzestrarea cu factori primari de producţie, fie a variantelor mai moderne şi extinse ale acesteia - şi de a furniza astfel guvernelor ţărilor respective fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii şi, respectiv, a necesităţii liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi în interesul expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest comerţ.
Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic, sunt utilizaţi o serie de indicatori care exprimă atât mărimea şi ponderea resurselor atrase în acest sector, cât şi volumul şi contribuţia efectelor produse de activitatile de servicii la propulsarea economică şi socială de ansamblu.
Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor şi interdependenţelor sectorului de servicii în economia şi societatea româneasca, se poate evalua stadiul actual al realizărilor acestui sector şi se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea lui de perspectivă.
Ţinând cont de contribuţia notabilă a factorului uman la producţia serviciilor, unul dintre cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului terţiar este reprezentat de ponderea populaţiei ocupate în acest sector în totalul populaţiei active a României.
Întrucât ponderea forţei de muncă ocupată în agricultura este foarte ridicată, nu numai în raport cu ţările dezvoltate ci şi faţă de celelalte ţări din Europa aflate în tranziţie, putem aprecia ca această tendinţă anacronică plasează România într-o poziţie unică, reprezentând o exceptie.
Desi în ultimii ani ponderea populaţiei ocupate în agricultură s-a redus (cu 5,3% între 2003-2008), aceasta continua sa fie de peste 7 ori mai mare decât media UE.
Dezvoltarea serviciilor în economia naţională poate contribui la realizarea obiectivului de relansare a procesului de creştere economică. În acest sens, trebuie să menţionăm că „Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013” al României are în vedere ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea de nivelurile de competitivitate din ţările U.E.
Un alt indicator care caracterizeaza dimensiunile sectorului serviciilor la nivel naţional este reprezentat de contribuţia sectorului terţiar la crearea produsului intern brut - fiind exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.
Dupa anul 1990, PIB a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere neasigurând recuperarea scăderilor de valoare adaugată din perioadele de declin. În anul 2008 PIB a crescut - în termeni reali cu 2,1% faţă de 1990 – fiind primul an de creştere economică după o perioada de trei ani de reducere a activităţii economice
Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi cele pentru întreprinderi - au înregistrat un progres notabil în anul 2008, condiţionate direct de îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei
Bibliografie
1.Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi orizonturi”, Ed. Expert, Buc. 2000
2.Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”
3.Maria Ioncica, Economia serviciilor.Teorie si practica, Ed. Uranus, Bucuresti, 2003