Economie

Contabilitatea internationala a stocurilor este descrisa pe larg in „Standardul International de Contabilitate nr. 2 (IAS 2) – Stocuri” al carui principal obiectiv este Descrierea tratamentului contabil al stocurilor în sistemul costului istoric. Standardul ofera indicatii referitoare la recunoasterea valorii stocurilor la data bilantului, determinarea costului stocurilor si recunoasterea cheltuielilor cu stocurile, considerând orice înregistrare la valoarea realizabila neta. De asemenea, Standardul ofera indicatii referitoare la procedeele practice de determinare a costului stocurilor.

Stocurile sunt active:

1. a)        detinute pentru a fi vândute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii;
2. b)        în curs de productie pentru a fi vândute în perioadele urmatoare;
3. c)        sub forma de materii prime si materiale consumabile, folosite pentru productia unor bunuri sau pentru realizarea unor servicii.

Evaluarea stocurilor

Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta. Valoarea neta realizabila este pretul de vânzare estimat a fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea elementului de stoc, precum si a costurilor asociate vânzarii acestuia.

Costul bunurilor cuprinde toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul curent: 

• costuri aferente achizitiei, cum ar fi pretul de achizitie si taxele de import;
• costuri aferente prelucrarii, si anume: manopera directa, costuri aferente regiei de productie (regia variabila de productie, regia fixa de productie alocata la capacitatea normala de productie);
• alte costuri, cum ar fi de proiectare, de indatorare, etc.

 

Costul serviciilor cuprinde toate costurile direct angajate in prestarea serviciilor, de exemplu: 

• bunurile consumabile,
• manopera si alte costuri de personal,
• cheltuieli de regie atribuibile.

Pentru masurarea costului stocurilor pot fi utilizate urmatoarele tehnici:

• costul actual;
• metoda costului standard, care ia in considerare nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei si capacitatii de productie, revizuiri periodice pentru a aproxima costurile actuale;
• metoda pretului cu amanuntul care este folosita atunci cand nu se pot utiliza costurile actuale, reduce valoarea vanzarilor cu valoarea marjei brute pentru a calcula costul, procentul mediu este utilizat pentru fiecare grupa omogena de elemente, ia in considerare preturile sub nivelul pietei.

Costul actual al stocurilor poate fi calculat utilizand urmatoarele formule de determinare a costului: 

• identificarea specifica;
• costul mediu ponderat;
• FIFO;

Valoarea realizabila neta este pretul de vanzare estimat, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Aceste estimari se bazeaza pe cele mai credibile dovezi in momentul in care are loc estimarea. la momentul estimarii, se ia in considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt detinute.

Valoarea stocurilor este, de obicei, diminuata pana la valoarea realizabila neta pe baza urmatoarelor principii:

• element cu element;
• elementele similare sunt, de regula, grupate; 
• fiecare serviciu este tratat ca element separat. 

Urmatoarele elemente trebuie recunoscute in contul de profit si pierdere drept cheltuieli:

• costul stocurilor vandute; 
• diminuarea valorii stocurilor pana la valoarea realizabila neta; 
• pierderile la nivelul stocurilor; 
• pierderile neobisnuite; 
• regiile de productie nealocate. 

Ca formule de determinare a costului, IAS 2 solicita utilizarea unei identificari specifice pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt in mod obisnuit fungibile, si a bunurilor si serviciilor produse si separate pentru anumite proiecte. Pentru productia pe baza de comanda sau contract, unitatile sau loturile de stoc sunt adesea identificabile si specifice. Costurile sunt alocabile pe anumite activitati si loturi iar cea mai corespunzatoare metoda de corelare a costurilor cu veniturile rezulta din identificarea costurilor asociate in mod specific cu fiecare activitate sau lot, atat pentru aprtea din stoc cat si pentru cea vanduta. Cu toate acestea utilizarea metodei identificarii specifice, in aceasta circumstanta, nu este ceruta de standardele nationale din unele tari, atunci cand o alta metoda este considerata a fi mai corespunzatoare. IAS 2 nu permite o astfel de alegere si solicita utilizarea metodei identificarii specifice in conditiile descrise. 
            Pentru toate tipurile de stoc (cu exceptia celor prevazute de IAS 2) tratamentul de baza il constituie metode mediei ponderate sau FIFO, iar metoda LIFO constituie tratamentul alternativ permis. In cadrul fiecarei formule dintre cele trei acceptabile, in aplicarea practica a acestora exista numeroase alternative. De exemplu, cresterile in metoda LIFO pot fi costuri alocate in baza costurilor de la inceputul anului, sfarsitul anului sau costurile medii. Standardul descrie metodele de aplicare numai la modul foarte general si orice metoda utilizata in mod curetn este aparent acceptabila. Dar indiferent de metoda de aplicare utilizata, aceasta trebuie utilizata intr-o manieraconsegventa. 
            In IAS 2 nu exista nici o prevedere cu privire la faptul daca o intreprindere trebuie sa foloseasca o singura formula de determinare a costurilor pentru toate stocurile care le detine in reteua sa de distributie, nationala sau internationala sau poate utiliza metode diferite pentru stocuri diferite. Se confirma ca fiecare intreprindere poate utiliza metode costului mediu ponderat, FIFO si LIFO pentru alocarea costurilor pe diferite clase de stocuri care prezinta caracteristici diferite in ceea ce piveste natura si modul de utilizare al acestora. De exemplu, metoda LIFO poate fi folosita pentru anumite tipuri de stocuri sau linii de productie, FIFO si metoda costului mediu ponderat pentru altele. Metoda utilizata pentru o anumita clasa de stoc trebuie folosita in mod consecvent pentru clasa respectiva pentru axctivitatile in reteua internationala si de la o perioada la alta. In plus se solicita ca aceeai formula de determinare a costului sa fie utilizata pentru toate stocurile cu caracteristici similare in ceea ce priveste natura si modul de utilizare al acestora. 
            Metoda LIFO poate fi considerata pentru utilizare in perioadele de crestere a preturilor pentru ca reduce efectele profiturilor ce rezulta din corelarea costurilor din perioadele anterioare cu preturile actuale de vanzare. Utilizarea metodei LIFO in astfel de conditii poate avea ca rezultat o corelare mai semnificativa a costurilor curente cu veniturile curente in contuld e profit si pierdere. Totusi, stocurile sunt raportate la costurile perioadei anterioare, ce ar putea fi mai putin relevante pentru perioada curenta, distortionand prin urmare rezultatele financiare. Metoda LIFO poate distorsiona rezultatele din activitatea de esxploatare intr-o perioada in care nivelul stocurilor scade sub nivelul existent la inceputul perioadei, avand, prin urmare, ca rezultat includerea costurilor vechiului stoc (din perioada anterioara) in costul vanzarilor. In aceste conditii, daca efectul este semnificativ, trebuie facuta o prezentare corespunzatoare a informatiilor in situatiile financiare. Metoda LIFO necesita in general calcule complexe si in practica exista diferite metode de aplicare a formulei de calcul LIFO. In anumite cazuri, formula metodei LIFO poate prezenta probleme serioase in procesul de aplicare, de exemplu atunci cand sunt introduse materiale noi pentru inlocuirea altor materiale din produs, sau cand au loc lichidari de stoc substantiale ca rezultat al vanzarii unei sucursale sau filiale. Datorita complexitatii metodei LIFO nu este fezabil, in general, sa se efectueze calculele pe perioade interimare in decursul unui an de raportare financiara a intreprinderii. Situatiile financiare pentru astfel de perioade interimare au la baza, de regula, estimari pentru determinarea valorii stocurilor prin metodaLIFO. 
            Reducerea valorilor conatbile la valoarea realizabila neta poate fi necesara datorita scaderii preturilor de vazanre, sau datorita cresterii costurilor de finalizare sau costurilor directe de vanzare. In plus, este posibil ca unele produse sa se fi deteliorat sau altele sa fi fost detinute in cantitati ce nu se preconizeaza a fi vandute intr-o perioada de timp rezonabila. In aceste conditii, valoarea contabila a stocurilor trebuie scazuta sub nivelul costului la valoarea ce se preconizeaza a fi recuperata din vanzarea acestora. Dar, scaderea valorii contabile ia in considerare costurile estimate de finalizare si vanzare, dar nu trebuie sa includa un profit brut aferent acestor costuri. Scaderea valorii contabile la valoarea realizabila neta trebuie determinata element cu element, cu exceptia cazurilor in care realitatea nu permite evaluarea fiecarui element, iar elementele stocului sunt similare sau complementare. Elementele sunt similare sau complementare atunci cand provin din aceeasi linie de produs, au scopuri sau utilizari finale si sunt produse si vandute pe piata in aceeasi zona geografica. Aceasta pare sa prezinte un grad standard mult mai strict pentru gruparea stocurilor decat cel aplicat in unele tari unde gruparea stocului din acest punct de vedere reprezinta o practica uzuala. 
            Valoarea realizabila neta trebuie determinata avand la baza conditiile existente la data incheierii bilantului. Aceasta evaluare, totusi, necesita exercitarea rationamentului profesional. Prin urmare trebuie avute in vedere toate informatiile disponibile, inclusiv modificarile ulterioare ale preturilor de vanzare sau costurilor. De exemplu, o crestere ulterioara a pretului va demonstra probabil ca o scadere a pretului ce a avut loc anterior datei bilantului a fost temporara si ca nu este necesara nici o reducere a valorii contabile a stocului (sau este necesara o reducere mai mica). O scadere ulterioara a pretului poate indica o problema ce a existat la data bilantului, cum ar fi o reducere a pretului de vanzare al unui produs competitiv. In consecinta, modificarile ulterioare in preturile de vanzare sau costuri trebuie analizate pentru a se determina daca acestea reprezinta punctul culminant al unor conditii prezente la data bilantului sau pot fi atribuite unor evenimente ce apar in perioadele ulterioare. In mod evident, cu cat momentul aparitiei acestor modificari este mai indepartat de data bilantului cu cat este mai putin probabil sa fie atribuit unui evenimentulterior. 
            IAS 2 solicita ca o reducere a valorii contabile la valoarea realizabila neta luata intr-o perioada anterioare sa fie stornata atunci cand conditiile ce au constituit motivul reducerii valorii contabile au incetat sa existe. In cazul marfurilor sau altor produse finite, ori servicii ce sunt subiect al unor frecvente fluctuatii de piata, aceasta practica ar putea avea ca rezultat oscilatii dramatice ale rezultatelor activitatii de exploatare numai din castigurile si pierderile nerealizate. Tot IAS 2 solicita prezentarea de informatii privind reducerile valorii contabile semnificative ce au fost stornate in perioada de exercitiu si conditiile aferente acestora. 
            

Prezentarea informatiilor solicitata de IAS 2 are mai multe cerinte: 

• de a nu considera ca o cerinta uzuala in ceea ce priveste prezentarea informatiilor evidentierea separata a informatiilor privind valoarea de inregistrare a stocului ce a fost redusa la valoarea realizabila neta. Totusi se considera ca este important pentru valoarea prognozata a situatiilor financiare ca utilizatorii sa cunoasca valoarea stocurilor unei intreprinderi, a caror valoare contabila a fost redusa;
• prezentarea informatiilor solicitata este utila in efectuarea comparatiilor datorita caracterului special al metodei LIFO. Totusi, aceasta necesita calcularea valorii stocului la data bilantului utilizand fie metoda mediei ponderate, metoda FIFO sau metoda costurilor curente. Din punct de vedere practic, informatiile necesare pentru aceasta calculatie sunt de regula disponibile, iar in cele mai multe din cazuri, diferentele intre aceste trei metode sunt nesemnificative;
• formatele alternative permise pentru prezentarea informatiilor referitoare la costurile aferente veniturilor raportate pentru perioada de exercitiu sunt consecvente cu diverse formate ale contului de profit si pierderi, ce sunt permise in multe tari si aprobate de Comunitatea Europeana;
• IAS 2 solicita prezentarea informatiilor privind valoarea de inregistrare a stocurilor, clasificate intr-o maniera corespunzatoare tipului de intreprindere. Cele mai uzuale clasificari sunt aprovizionarile, materii prime, productia in curs de executie si productia finita. Totusi, acste clasificari nu sunt potrivite pentru toate intreprinderile si trebuie utilizate numai in mod corespunzator. Odata facuta alegerea, clasificarea trebuie aplicata in mod consecvent.

Cu alte cuvinte, costul istoric trebuie sa includa o alocare sistematica a costurilor generale de productie care se refera la aducerea stocurilor in pozitia si amplasarea lor curenta. Alocarea costurilor generale fixe se face in baza capacitatii normale a spatiilor de productie. 
            Deci, situatiile financiare trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

• politicile contabile, inclusiv formulele utilizate pentru determinarea costului;
• valoarea contabila totala a stocurilor si valoarea contabila a fiecarei categorii de stocuri;
• valoarea stocurilor inregistrate la valoarea realizabila neta;
• valoarea oricaror diminuari si stornari ale diminuarii valorii stocurilor;
• circumstantele/ evenimentele care au condus la stornarea diminuarii valorii stocurilor;
• stocurile gajate in contul datoriilor;
• valoarea contabila a diminuarii valorii pana la valoarea realizabila neta daca aceasta este semnificativa ca marime, incidenta sau natura;
• costurile stocurilor recunoscute drept cheltuiala sau costurile de exploatare imputabile veniturilor din activitatile curente, clasificate dupa natura lor si considerate cheltuiala;
• in cazul utilizarii metodei LIFO, se evidentiaza diferenta dintre valoarea bilantiera a stocurilor si: fie valoarea cea mai mica dintre costul calculat conform FIFO sau costul mediu ponderat si valoarea realizabila neta, fie valoarea cea mai mica dintre costul curent la data bilantului si valoarea realizabila neta.

Bibliografie:

     Standardul International de Contabilitate nr. 2 (IAS 2) – Stocuri