În economia unei ţări pot exista perioade de timp, în care resursele naturale şi financiare interne nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea. Necesitatea asigurării creşterii economice în pofida acestei insuficienţe, condiţionează apelarea la mijloace din exterior. Majoritatea ţărilor cu tranziţia spre economia de piaţă fiind constrînse de astfel de circumstanţe sunt impuse de a apela la surse externe de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor curente, susţinerea cursului monedei naţionale, finanţarea deficitului bugetar etc.
Contractarea împrumuturilor externe pentru dezvoltarea economică este considerată, în general pe plan internaţional, ceva normal, însă trebuie să se ţină cont că o utilizare neadecvată a resurselor împrumutate şi un volum excesiv al acestora are efecte respective asupra întregii economii, cuprinzând sfera de producere şi consum care la rândul lor determină situaţia în sfera socială.
Recurgerea la împrumuturi pe plan extern prezintă multiple dezavantaje, dar şi unele avantaje. Latura pozitivă a recurgerii la o astfel de soluţie constă în capacitatea rapidă a statului de a colecta importante fonduri fără ca acest lucru să implice un efort financiar imediat. Pe de altă parte, există inconvenientul că apelarea la fonduri masive de împrumut pe plan extern angajează viitorul, şi anume generaţiile viitoare care vor trebui să achite atât ratele scadente de împrumut, cît şi dobînzile.
Împrumuturile externe sunt de mare ajutor pentru ţările debitoare cu condiţia ca termenii în care se acordă să nu fie împovărători (rata dobînzii, termenul de graţie, termenul de rambursare etc.), astfel încît, utilizîndu-se creditele în producţie, acestea să genereze surse financiare de rambursare, câştigând astfel atât debitorul, cât şi creditorul. De asemenea, pentru a fi folositoare, creditele trebuie să fie utilizate în ramuri productive sau în infrastructura materială generatoare de venituri şi nu pentru consum privat sau public, care nu generează venituri; în caz contrar, datoria externă creşte, iar sursele de rambursare lipsesc.
Gestionarea raţională a creanţelor şi datoriilor externe este una dintre condiţiile de bază pentru ca fluxurile de capital sub forma creditelor să fie avantajoase pentru toţi partenerii.
Astfel se conturează necesitatea existenţei unui control asupra împrumuturilor externe, a surselor de contractare a acestora, a destinaţiei lor, precum şi a obligaţiilor pe care acestea le vor genera în viitor. Efectuarea controlului dat are loc prin intermediul politicii împrumuturilor externe.
În ceea ce priveşte politica împrumuturilor externe, aceasta este o noţiune relativ nouă, care încă nu are o răspîndire largă în literatura de specialitate, fiind adesea înlocuită prin noţiunea de management al datoriei publice externe, ceea ce în esenţă este corect, deoarece contractarea împrumuturilor duce la crearea datoriei, deci gestiunea gestiunea datoriei reprezintă de fapt şi elementul esenţial al politicii împrumuturilor externe. Însă este necesar de a delimita aceste două noţiuni, dat fiind faptul că politica împrumuturilor externe este un domeniu de lucru mult mai larg, şi importanţa cunoaşterii acestuia este de nivel naţional şi internaţional.
Astfel, conform caracterizării date de D.Căpăţînă, „Managementul datoriei externe studiază modul cum acţionează organismele statale, cum corespund ele cerinţelor, cît de raţional folosesc ele mijloacele financiare externe, care le sunt încredinţate şi, totodată, oferă soluţii pentru asigurarea optimizării funcţionării şi rezolvării problemelor apărute, legate de gestiunea acestor fonduri, într-un timp scurt şi cu cheltuieli minime.[1]”Această definire este una ce ţine mai mult de încadrarea conceptuală a managementului împrumuturilor externe în ştiinţa managementului în general şi înglobează doar perioada de gestiune a împrumuturilor de după contractarea acestora, ceea ce nu este suficient pentru o definire completă a politicii datoriei externe a unei ţări.
În completarea acestei definiţii, vine opinia altui specialist, Anişoara Băbălău, care consideră că: „...prin politica datoriei publice externe înţelegem operaţiunile privind contractarea împrumuturilor externe, organizarea şi ţinerea evidenţei în conturi specifice, rambursarea datoriei publice externe, calculul şi plata dobânzilor.[2]” Fiind mai complexă, această definiţie cuprinde şi acele activităţi premergătoare exploatării propriu-zise a împrumutului care caracterizează contractarea acestuia. Astfel de activităţi sunt evaluarea condiţiilor, estimarea consecinţelor, selectarea adecvată a împrumuturilor noi, în condiiţiile existenţei celor deja contractate.
O altă opinie referitor la subiectul analizat o întîlnim la economistul rus D.Golovaciov, care consideră că „...prin gestiunea împrumuturilor publice externe se subînţelege totalitatea acţiunilor legate de emisiunea şi plasarea obligaţiunilor de stat; deservirea, stingerea şi refinanţarea datoriei de stat externe[3]”. Este evident că această definire poartă un caracter restrîns şi nu atinge toate aspectele împrumutării externe, care trebuie luate în considerare la implimentarea unei politici eficiente în acest domeniu.
Din cele expuse putem defini politica împrumuturilor externe ca fiind ansamblul de decizii ale autorităţilor abilitate referitor la volumul de împrumuturi de care este nevoie, sursa de creditare, rata dobînzii şi termenul împrumutului optim. Deasemenea în cadrul politicii împrumuturilor externe are loc gestiunea contractării împrumuturilor externe, nivelul datoriei publice externe, rambursarea împrumuturilor, calculul şi plata dobînzilor, oportunităţile de împrumut pe piaţa financiară internaţională, precum şi modalităţile de restructurare a plăţilor aferente împrumuturilor externe.
Primul pas spre o politică în domeniul împrumuturilor publice externe eficientă este crearea unei baze de reglementare a activităţii date, sub formă de legi care să guverneze dimensiunea împrumuturilor, competenţa de aprobare a acestora, condiţiile privind termenii împrumuturilor, controlul respectării condiţiilor de rambursare a acestora etc.
Politica împrumuturilor externe are repercusiuni în numeroase domenii ale politicii economice. Este foarte important ca factorii implicaţi în gestionarea datoriei să ştie care va fi evoluţia asteptată a situaţiei macroeconomice, iar factorii decizionali din politica economică să aibă o idee foarte clară asupra volumului noului necesar de împrumut şi a sumei totale de plăţi în cadrul serviciului datoriei. La alcătuirea proiectelor şi prognozelor economice se cere o evaluare reală a influenţei investiţiilor publice asupra creşterii economice. Condiţiile de atragere a împrumuturilor noi trebuie să fie evaluate luînd în considerare capacitatea ţării de a deservi datoria externă a împrumuturilor anterioare, în acea perioadă cînd investiţiile finanţate de ele încă nu au adus randamentul financiar.
O politică eficientă a împrumuturilor externe şi a datoriei externe include în sine trei procese corelate, specifice[4]:
- Selectarea unui mod convenabil de finanţare;
- Luarea deciziilor privind mărimea împrumuturilor; şi
- Gestionarea completă şi la timp a datoriei externe a ţării.
Activitatea autorităţilor responsabile de realizarea unei politici eficiente în domeniul împrumuturilor, şi implicit, a datoriei externe este una foarte amplă şi din punct de vedere al statului şi al societăţii -foarte responsabilă. Printre principalele sarcini ale acestei activităţi se numără: negocierea şi atragerea împrumuturilor de stat externe si garantate; gestionarea împrumuturilor de stat externe si garantate; deservirea şi rambursarea datoriei de stat externe directe si garantate; implementarea procesului de renegociere, reeşalonare, refinanţare a datoriei externe existente; implimentarea tranzacţiilor de răscumparare a datoriei.
Responsabilii de gestionarea împrumuturilor publice externe, deasemenea trebuie să cunoască permanent situaţia datoriei externe, pentru ca în orice moment să poată recurge la revizuirea portofoliului datoriei publice, în scopul de a-I optimiza compoziţia şi a o putea susţine la un nivel acceptabil.
[1]Căpătînă, D. Managementul datoriei externe a Republicii Moldova.// Economie si Sociologie, nr.2. –Chisinău: Academia de stiinte a Republicii Moldova, 2003. –P. 26-35
[2] Băbălău, Anisoara. Împrumuturile de stat externe si garantiile acestora // Revista de stiinte juridice, nr.3. –Bucuresti, 2006. –P. 161-165
[3]Golovaciov, D. Regularea datoriei publice în conditiile economiei de piată. Moscova: Amfora, 1996. –P.51-53
[4] Mărgineanu, Aureliu. Gestionarea datoriei externe ca componentă a dirijării economice // Analele Academiei de Studii Economice din Moldova, editia a VII-a. –Chisinău: Editura ASEM, 2009. –P. 359-362