Fiind un proces complex, politica împrumuturilor externe urmăreşte realizarea unui scop primordial, care la rîndul său presupune atingerea anumitor obiective.
Scopul principal al politicii împrumuturilor externe rezidă în obţinerea de beneficii maxime din finanţarea externă, fără ca acestea să afecteze echilibrul macroeconomic al balanţei de plăţi. În acest sens este necesară determinarea unui nivel optim de îndatorare, ţinînd seama de anumiţi factori precum: nivelul rezervelor valutare ale ţării si nivelul de performanţă prognozat pentru administratea acestora, nivelul capitalului ce poate fi absorbit în mod eficient de economia debitoare, pentru ce volum de noi împrumuturi obligaţiile de serviciu al datoriei nu crează dificultăţi de acoperire.
În vederea realizării scopului propus autorităţile publice au sarcina de atingere a diferitor grupuri de obiective: economice, politice, sociale şi obiective ce ţin de asigurarea securităţii economice a ţării.
Obiectivele de ordin economic cuprind:
- menţinerea în limite sustenabile a nivelului datoriei externe;
- asigurarea surselor de finanţare la un cost cât mai redus;
- reducerea costurilor pe termen lung asociate datoriei contractate şi a riscurilor de neplată a obligaţiilor la scadenţă;
- optimizarea structurii portofoliului împrumuturilor externe;
- asigurarea unui nivel al riscului acceptabil.
Realizarea acestor obiective are loc preponderent în procesul atragerii împrumuturilor externe. La această etapa este analizată capacitatea ţării de a face faţă noilor împrumuturi în condiţiile existenţei obligaţiilor aferente împrumuturilor deja existente, se selectează creditele cu condiţiile cele mai favorabile, care nu ar împovăra în exces cheltuielile publice şi economia ţării în ansamblu.
Obiectivele politice rezidă în menţinerea stabilitaţii sistemului politic existent. În condiţiile existenţei unei astfel de stabilitate, creşte încrederea în statul respectiv pe arena financiară internaţională, ceea ce poate permite în perspectivă atragerea şi negocierea unor împrumuturi în condiţii favorizante, precum şi posibilitatea de amînare sau reeşalonare a plăţilor în caz de necesitate.
În ceea ce priveşte obiectivele de ordin social, acestea ţin de asigurarea stabilităţii sociale şi finanţarea oportună a proiectelor sociale. În momentul adoptării deciziei cu privire la finanţarea proiectele sociale (în educaţie, cultură, sport etc.), din resurse externe, decidentul public trebuie să fie conştient de faptul că aceste proiecte nu vor genera un randament financiar imediat, dar vor avea un efect social benefic pe o perioadă de timp îndelungată. De aceea cea mai raţională ar fi utilizarea în acest scop a resurselor externe cu titlu gratuit, cu statut de donaţie, pentru a evita îndatorarea excesivă.
Un aspect de importanţă majoră, care nu trebuie ignorat în cadrul politicii împrumuturilor externe, este asigurarea securităţii economice a statului. În condiţiile incapacităţii statului de a-şi onora obligaţiunile privind achitarea datoriilor externe şi a dobînzilor aferente acestora, apare pericolul ce ameninţă independenţa economică a statului. Povara exagerat de mare a datoriei externe, neonorarea la timp a ei crează dificultăţi grave în funcţionarea economiei naţionale, subminează posibilitatea promovării unei politici economice independente şi, prin urmare, securitatea economică a statului. Acest fenomen duce, practic, la defaultul real al ţării, atunci cînd pe lîngă incapacitatea de plată a datoriei[1] statului îi sunt dictate şi condiţiile de promovare a politicii economice în ansamblu. Evitarea unei astfel de situaţii este, de fapt, obiectivul primordial al unei gestiuni eficiente a datoriei externe.
[1]Sullivan Arthur, Steven M.Sheffrin. Economics: Principles in action. –Upper Saddle River, New Jersey: Pearson Prentice Hall, 2003.- P.261