Concomitent cu dezvoltarea activităţilor FMI şi BIRD,s-a simţit nevoia existenţei unor instituţii financiare regionale. Ca urmare, în anul 1959 a fost înfiinţată Banca Interamericană de Dezvoltare (BID), urmată, în anul 1963 de Banca Africană de Dezvoltare (BAfD), de Banca Asiatică de Dezvoltare (BAD), în anul 1966 de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în anul 1990, ş.a.
Structura organizatorică şi financiară a băncilor regionale de dezvoltare are la bază structura Băncii Mondiale.
Autoritatea supremă în aceste bănci este deţinută de Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentanţi ai ţărilor membre (de regulă miniştrii de finanţe), iar conducerea cotidiană se asigură de către un organ ales – Consiliul Executiv – în fruntea căruia se află un preşedinte. Deşi băncile regionale sunt create ca instituţii conduse de ţările din fiecare regiunea lumii, ele sunt deschise şi ţărilor din alte regiuni, din afara continentului.
Capitalul băncilor de dezvoltare regională se formează prin subscripţiile ţărilor membre care, cu timpul, se majorează; capitalul este alcătuit din două componente: capitalul subscris (care are o cotă redusă la câteva procente din capitalul total) şi capitalul garantat, care este predominant. Totodată, băncile regionale de dezvoltare îşi pot procura fonduri de pe pieţele internaţionale de capital, jucând un rol însemnat în mobilizarea resurselor financiare din regiunile în care acţionează. De asemenea, trebuie făcută distincţia necesară între resursele ordinare şi fondurile speciale. Resursele ordinare sunt, de regulă, finanţele obţinute de pe pieţele internaţionale de capital, pe baza capitalului garantat de ţările membre. Băncile de dezvoltare regională au şi rezerve substanţiale, reprezentând 15-30% din împrumuturile acordate. Fondurile speciale sunt alcătuite din contribuţiile unor ţări membre sau ale unor terţe state, care permit băncilor de dezvoltare să acorde finanţare cu dobânzi joase pentru ţările cele mai sărace; ele se gestionează separat, pentru a preveni tranzacţiile riscante.
Resursele obţinute de băncile regionale de dezvoltare sunt utilizate pentru a acorda împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare, cu o rată a dobânzii pe care banca trebuie să o plătească proprietarilor de resurse financiare, la care se adaugă o taxă de 0,5% pentru acoperirea cheltuielilor. Împrumuturile acordate nu pot depăşi capitalul băncii plus rezervele (raportul este deci de 1:1). Pentru unele ţări care nu sunt dintre cele mai sărace, se pot acorda împrumuturi mixte, atât din resursele ordinare cât şi din fondurile speciale.
Funcţiile băncilor regionale de dezvoltare sunt:
- acordarea de asistenţă în elaborarea şi coordonarea planurilor naţionale de dezvoltare;
- acordarea de asistenţă tehnică în realizarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare specială;
- acordarea de împrumuturi pe termen lung pentru proiecte de dezvoltare;
- promovarea investiţiilor publice şi private;
- cooperarea cu alte organizaţii internaţionale;
- crearea de facilităţi pentru cercetare şi sprijin în domeniul managementului în regiune.
În afara celor patru bănci regionale de dezvoltare- BID, BAfD, BAS şi BERD – operează numeroase ale bănci regionale sau subregionale de dezvoltare, care promovează cooperarea internaţională la o scară mai mică, s-au într-un domeniu strict specializat,aşa cum sunt: Banca pentru Dezvoltare din America Centrală, Banca pentru Dezvoltare din regiunea Caraibilor, Banca pentru Dezvoltare din Africa de Est, Banca Islamică pentru Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Banca Nordică pentru Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre ş.a.
În perioada anilor '80, băncile regionale de dezvoltare au fost supuse unor presiuni puternice, atât din regiune, cât şi din partea investitorilor occidentali. Presiunile se datorează importanţei financiare relativ mari în fiecare regiune, pe care o deţin băncile de dezvoltare, prezentând un interes deosebit atât pentru ţările care aduc banii cât şi pentru cele care ăi primesc. Acţionarii occidentali au o contabilitate şi un management mai riguroase şi mai eficiente pentru băncile regionale, pentru a-şi fructifica mai bine capitalurile disponibile, în timp ce ţările primitoare de capitaluri erau mai numeroase în interiorul instituţiilor bancare şi îşi promovau propriile interese. În cele din urmă, băncile au constituit comisii de experţi care să supervizeze rolul şi operaţiunile băncilor regionale de dezvoltare, în vederea creşterii eficienţei şi capacităţii de adaptare la cerinţele în schimbare ale tuturor ţărilor membre. În acest scop, băncilor regionale de dezvoltare le-au fost repartizate noi sarcini, cum ar fi: schimbarea centrului de interes de la proiectele de dezvoltare iniţiate de guverne la proiectele de dezvoltare puternică a sectorului privat, supervizarea politicii economice generale a statelor debitoare, acordarea unei mai mari atenţii problemelor de mediu, creşterea puterii de influenţă a celor mai importanţi acţionari şi furnizori de capital în cadrul băncilor regionale.