În procesul formării şi evoluţiei sale, economia modernă (capitalistă) a unit pieţele locale în cadrul pieţei naţionale unice şi a extins principiile şi mecanismele pieţei libere la scară internaţională (mondială). Piaţa mondială – un ansamblu de raporturi economice stabilite între firme din ţări diferite, precum şi între economii naţionale diferite, în cadrul schimburilor internaţionale – este produsul apariţiei şi accentuării diviziunii internaţionale a muncii, al manifestării tot mai intense a interdependenţelor economice dintre statele lumii.
Diviziunea internaţională a muncii constă în procesul complex de specializare a ţărilor în producerea şi comercializarea pe piaţa mondială a acelor produse şi servici care le aduc avantaje sporite (absolute, comparative, competitive etc.) Mecanismul diviziunii internaţionale a muncii este comun tuturor economiilor naţionale, deoarece nici o ţară nu-şi poate produce toate bunurile care îi sunt necesare pentru acoperirea tuturor trebuinţelor sale. În aceste împrejurări, economiile naţionale apar ca sisteme deschise a căror existenţă şi dezvoltare presupune schimburi permanente cu exteriorul, care se manifestă din necesitate şi îbracă forma interdependenţelor economice dintre state.
Diviziunea internaţională a muncii a evoluat în permanenţă şi a îmbrăcat forme numeroase, cum ar fi:
- specializarea intersectorială de tipul industrie-agricultură;
- specializarea interramură, de tipul: industrie-industrie, industrie extractivă – industrie extractivă, industrie prelucrătoare – industrie prelucrătoare, agricultură-agricultură, servicii – servicii; acelaşi sector se găseşte în mai multe ţări care se specializează pe ramurile sectorului;
- specializarea intraramură, aceeaşi ramură dezvoltându-se în mai multe ţări, specializarea realizându-se pe subramuri, activităţi, gama de produse, tipodimensiuni, calitate etc.
Specializarea internaţională adaptează potenţialul economic al unei ţări, dintr-un domeniu sau altul de activitate, la caracteristicile cererii şi ofertei de pe piaţa mondială. Factorii determinanţi ai specializării internaţionalle sunt: natural – ecologici, tehnici, economici şi social – politici ş.a. Specializarea internaţională pe diverse produse primare (cereale, ceai, cafea, cacao, citrice, petrol, diverse minereuri) este dependentă de factori natural-climatici; specializarea pe produse industriale are la bază factorii de ordin tehnic, economic şi social.
Principalel etrăsături ale diviziunii internaţionale a muncii sunt:
- caracterul concret-istoric, determinat de condiţiile naturale, economice şi sociale din fiecare ţară;
- caracterul conştient, deoarece este rezultatul deciziilor raţionale ale agenţilor economici şi ale statelor naţionale, reflectând interesele acestora;
- reflectă dezvoltarea inegală a factorilor de producţie, precum şi eficienţa inegală a utilizării acestora în diferite ţări;
- implică interdependenţa şi deci conlucrarea economică între diferite state ale lumii; uneşte economiile naţionale în cadrul economiei şi pieţei mondiale care, deşi eterogenă şi contradictorie, devine tot mai interdependentă;
- cunoaşte un proces continuu de adâncire, prin diversificarea şi înnoirea fără precedent a bunurilor şi serviciilor, precum şi prin lcoalizarea geografică a activităţilor care le produc.
Piaţa mondială este locul de întâlnire al tranzacţiilor internaţionale, unde se întâlnesc cererile şi ofertele de produse, servicii, valute, credite, titluri financiare, forţă d emuncă şi alte valori, provenite din diferite state şi supuse regulilor comerciale internaţionale. Componentele mari ale pieţei mondiale sunt piaţa produselor şi serviciilor, piaţa financiară şi piaţa forţei d emuncă.
Pentru un agent economic dintr-o anumită ţară, piaţa mondială şi omponentele acesteia apar ca pieţe externe. Acestea se pot clasifica, în funcţie de dimensiunea spaţială a actelor de schimb, în:
- piaţa naţională a unui produs/serviciu, ori a unui grup de produse/servicii, în care tranzacţiile se desfăşoară între graniţele unei ţări;
- piaţa internaţională a unui produs/serviciu, a unui grup de produse/servicii ori a unui ansamblu de bunuri şi servicii care se tranzacţionează între parteneri aparţinând unor state diferite;
- piaţa mondială care reprezintă ansamblul tranzacţiilor între toate statele lumii.
Pieţele externe ale unui produs/serviciu, în funcţie de volumul, calitatea şi condiţiile îndeplinite de bunul tranzacţionat pot să fie:
- piaţa caracteristică desemnând piaţa cu cel mai mare volum de tranzacţii dintr-un anumit produs care este capabilă să orienteze întreaga activitate de comercializare internaţională a produsului respectiv;
- piaţa reprezentativă pentru un produs, care se manifestă ca un punct de referinţă datorită nivelului calitativ şi/sau condiţiilor deosebite îndeplinite de mărfurile acelei pieţe.