Fenomenul integrării economice între diferite state reprezintă o caracteristică a economiei mondiale postbelice. Integrarea s-a manifestat cu pregnanţă în Europa, în cadrul unor forme coerente bine articulate, dar nu este specifică numai acestui continent; ea se manifestă şi în alte zone ale lumii, fiind rezultatul adâncirii interdependenţelor şi cooperării economice dintre statele lumii aflate în diferite regiuni ale acesteia.
Integrarea economică se manifestă printr-o mare varietate de forme de organizare care-i sunt proprii, în funcţie de caracteristicile economiei ţărilor participante, obiectivele urmărite şi suportul politic şi ideologic pe care se întemeiază. Aceasta înseamnă că este dificil să se atribuie un singur sens fenomenului de integrare, o singură definiţie.
Indiferent care ar fi motivaţia directă (locală) cate determină integrarea economică în diferite zone ale lumii, aceasta reprezintă o treaptă calitativ nouă a adâncirii specializării şi interdependenţelor dintre state, prin trecerea de la spaţiul economic naţional la mondospaţii, la ansambluri economice tot mai extinse, care permit obţinerea unor productivităţi sporite şi o calitate înaltă a bunurilor produse. În condiţiile tehnologizării moderne a economiei, ale trecerii la societatea postindustrială, spaţiul naţional se dovedeşte a fi devenit prea îngust pentru a asigura procesul de creştere şi dezvoltare economică eficientă.
Integrarea economică, susţin unii economişti, constă în absenţa discriminărilor, în înlăturarea progresivă a acestora, în cadrul relaţiilor economice dintre state. Se consideră că activităţi economice desfăşurate în mai multe state sunt integrate, dacă relaţiile dintre ele devin stabile şi eficiente.
Numeroşi economişti consideră integrarea economică a fi un proces care se derulează în cadrul mai multor trepte (faze) cu grade de intensitate diferite. Primul grad de intensitate a integrării rezultă din structurile producţiei şi schimburilor aşa cum sunt ele ordonate de piaţa concurenţială, mai mult sau mai puţin spontană. Cel de-al doilea grad de integrare presupune crearea unor instituţii interguvernamentale şi autorităţi supranaţionale, care îndeplinesc rolul de a orienta şi coordona schimburile economice. Gradul al treilea de integrare (stadiul suprem şi final al integrării) se manifestă atunci când economia grupului de state se comportă ca o singură economie. Abia această treaptă reprezintă cu fidelitate spiritul integrării economice şi se caracterizează prin:
- realizarea unificării complete între economii naţionale, mai înainte distincte;
- realizarea nu numai a unificării vamale, ci o liberalizare a tuturor operaţiunilor comerciale şi financiare pe ansamblul teritoriului integrat;
- crearea unui ansamblu economic interstatal bine armonizat, ca expresie a procesului global de dezvoltare a economiei mondiale;
- existenţa unor relaţii de interdependenţă economică între statele participante;
- asigurarea rolului hotărâtor al revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane în evoluţia economiei fiecărui stat şi a zonelor integrate;
- integrarea este un proces dinamic, evolutiv, care nu se poate realiza doar prin mecanismele spontane ale pieţei, ci prin măsuri concertate ale statelor participante, pentru realizarea stadiului final al procesului.
Integrarea este determinată de factori numeroşi, economici, sociali şi politici, interni şi internaţionali, caracteristici formelor şi etapelor de înfăptuire a procesului integraţionist. Cei mai importanţi factori sunt:
- a) implicaţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, care au contribuit la crearea şi adâncirea contradicţiei dintre posibilităţile tot mai mari de sporire a producţiei şi capacitatea limitată de absorbţie a pieţei naţionale, impunând integrarea economică pentru a crea o piaţă extinsă, cu o mare capacitate de absorbţie;
- b) creşterea gradului de concentrare a producţiei şi a capitalului, care depăşeşte limitele impuse de graniţele naţionale şi implică organizarea producţiei la scară regională sau mondială;
- c) concurenţa puternică promovată de SUA şi Japonia a grăbit procesul de asociere şi integrare a unor grupuri de state, pentru a-şi apăra în comun interesele ameninţate tot mai mult de concurenţa internaţională;
- d) dezvoltarea activităţii corporaţiilor transnaţionale care au contribuit la crearea de spaţii economice tot mai ample, care depăşesc graniţele politice ale statelor;
- e) liberalizarea pieţei mondiale şi tendinţa fiecărei ţări dezvoltate de a-şi extinde relaţiile comerciale şi de cooperare economică, nu numai cu alte ţări dezvoltate, ci şi cu ţările în curs de dezvoltare;
- f) cauzele de ordin politic, care exprimă voinţa fiecărui stat de a promova colaborarea economică pe plan internaţional.