Piaţa muncii - una din compoentele interdependente ale sistemului de pieţe - este acea piaţă specializată în cadrul căreia s etranzacţionează forţa de muncă a omului sau capacitatea de a munci a acesutia. Elementele care reliefează conţinutul pieţei muncii constau din cererea şi oferta de forţă de muncă, angajarea forţei de muncă, împreună cu procesele de determinare a retribuţiilor şi a altor drepturi ce revin angajaţilor şi angajatorilor.
Cererea şi oferta de forţă de muncă, în calitatea lor de forţe directe ale pieţei muncii, sunt dependente de numeroşi alţi factori exogeni şi endogeni, economici, sociali, politici, spirituali, morali ş.a., care îşi exercită acţiunea anterior, în timpul şi după ce s-au realizat actele de vânzare – cumpărare a forţei de muncă. Pe de altă parte, piaţa muncii este o piaţă imperfectă, organizată şi reglementată într-un grad mai înalt decât celelalte pieţe. Din această cauză, mecanismul care reglează piaţa muncii este alcătuit din două componente interdependente: o componentă spontană, întemeiată pe raportul efectiv dintre cererea şi oferta de forţă de muncă la un anumit nivel al salariului real de echilibru, şi un mecanism de intervenţie, care porneşte de la determinarea multiplă a ofertei de forţă de muncă, instituţiile, reglementările şi dezechilibrele care se manifestă pe piaţa muncii (reglementarea salariului minim, a condiţiilor de muncă, a securităţii şi sănătăţii în muncă, a negocierii pe piaţa muncii, a soluţionării conflictelor de muncă ş.a.).
De regulă, în toate economiile de piaţă există o ofertă de forţă de muncă mai mare decât cererea, şomajul, într-o proporţie mai mare sau mai mică, devenind un fenoen inevitabil. Menţinerea şomajului la un nivel acceptabil din punct de vedere social şi economic impune flexibilizarea pieţei muncii, crearea de noi locuri de muncă şi mobilitatea forţei de muncă, protecţia socială a şomerilor şi a populaţiei de pericolul şomajului şi al inflaţiei.
Piaţa muncii, în acelaşi mod ca şi celelalte pieţe, a avut tendinţa să se internaţionalizeze, între pieţele naţionale ale muncii apărând fenomenul interdependenţei.
Migraţia internaţională a populaţiei, deci şi a forţei de muncă, nu este un fenomen nou pentru societatea umană. Închegarea sistemului colonial în epoca modernă a avut ca efect şi migrarea unei părţi a populaţiei din Europa către ţări din Africa, Asia şi de pe continentul American. În secolul al XIX-lea a avut loc migraţia în masă a forţei de muncă din Europa spre Argentina, Brazilia, Canada, SUA şi Australia. Între anii 1820-1920, peste 60 de milioane de emigranţi europeni s-au îndreptat spre „Lumea Nouă”, din care circa 36 de milioane în SUA. Se apreciază că, în zilele noastre, 99% din cetăţenii SUA fie au imigrat, fie sunt descendenţii unor imigranţi. Vârful fluxului de imigranţi către SUA s-a înregistrat la începutul secolului XX, după care s-a diminuat, dar şi în prezent fluxul către această ţară însumează milioane de oameni. În unele zone şi domenii de activitate ale SUA imigranţii ocupă un loc important, aşa cum ar fi medicii şi asistentele medicale din domeniul rural, inginerii doctoranzi din universităţile americane etc.
Între ţările din Europa, migraţia forţei de muncă a fost relativ slabă, până la cel de al doilea război mondial, după care valurile de imigranţi din Africa, Asia şi sudul Europei s-au îndreptat spre ţările din Vestul şi Nordul Europei.
Statele din Europa de Vest au început să recunoască treptat beneficiile aduse de migraţia reciprocă a forţei de muncă, prevăzând libera circulaţie a persoanelor în cadrul Pieţei Interne Unice, alături de libera circulaţie a produselor, serviciilor, capitalurilor şi achiziţiilor publice.
Trecerea la economia de piaţă a fostelor ţări socialiste din Europa Centrală şi de Est, precum şi aderarea unora dintre ele la Uniunea Europeană au creat un nou flux de imigranţi către Europa de Vest şi alte zone ale lumii, dar şi a unui flux invers de specialişti şi manageri.
Migraţia forţei de muncă, mai ales cea încrucişată, are un impact deosebit asupra raportului din cererea şi oferta de forţă de muncă, asupra nivelului salariilor, dar şi asupra condiţiilor, mentalităţilor şi disciplinei în muncă; piaţa muncii devine mai flexibilă şi îşi sporeşte gradul de mobilitate spaţială.