Producţia agricolă prezintă o serie întreagă de caracteristici care particularizează aplicarea strategiilor în acest domeniu, dintre care cele mai importante sunt:
- sezonalitatea producţiei agricole;
- perisabilitatea producţiei agricole;
- variabilitatea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole;
- dispersia geografică şi economică a producţiei agricole;
- caracterul rigid al ofertei de produse agricole
Sezonalitatea producţiei agricole
Caracterul sezonier al producţiei agricole se referă la oscilaţiile periodice, de obicei anuale, pe care le prezintă nivelul cantitativ al producţiei.
Producţia vegetală înregistrează o sezonalitate accentuată, consecinţă a variaţiilor ce se înregistrează la nivelul factorilor climatici, ca urmare a succesiunii anotimpurilor şi a ciclurilor biologice legate de ajungerea la maturitate a culturilor.
Producţia animală înregistrează oscilaţii sezoniere de o amplitudine mult mai redusă, înspecial datorită ciclurilor de reproducere şi ajungere la maturitate a animalelor (excepţie: producţia de lână).
În urma cercetărilor din domeniul biologiei şi ingineriei genetice s-a realizat o atenuare a sezonalităţii producţiei vegetale prin crearea de noi specii şi soiuri ce prezintă cicluri biologice reduse. În cazul legumelor se practică desezonalizarea producţiei şi prin intermediul sistemelor de cultură forţată (sere, solarii).
Consumul produselor vegetale, atât industrial cât şi uman, prezintă un relativ caracter de continuitate. Armonizarea sezonalităţii producţiei cu caracterul relativ continuu al consumului se realizează prin intermediul stocurilor.
Durata comercializării produselor vegetale este diferenţiată în funcţie de produs, intervalul de timp aferent recoltării şi capacitatea de păstrare în stare proaspătă. Astfel, în cazul unor produse vegetale, a căror producţie are un caracter sezonier accentuat, oferta este practic desezonalizată, fiind prezente pe piaţă tot timpul anului: cereale, cartofi, morcovi, ceapă, usturoi, mere, pere etc.
Alte produse au o prezenţă sezonieră pe piaţă, limitată doar la câteva luni, care poate fi prelungită prin intermediul importurilor (mai ales pentru căpşuni).
Durata prezenţei pe piaţă a unor categorii de legume şi fructe în stare proaspătă din producţia internă
|
Legume şi fructe (cultură liberă) |
Durata prezenţei pe piaţă |
|
Tomate |
6 luni |
|
Fasole verde |
3 luni |
|
Piersici |
3-3.5 luni |
|
Struguri |
3-3.5 luni |
|
Cireşe |
2-2.5 luni |
|
Caise |
2 luni |
|
Căpşuni |
max. 2 luni |
Perisabilitatea produselor agricole
Perisabilitatea reprezintă o caracteristică a produselor agricole de a-şi pierde calităţile iniţiale şi de a se deprecia în timp.
Menţinerea calităţii produselor vegetale, în cadrul circuitului de valorificare, din momentul recoltării şi până la transformarea industrială sau consumul populaţiei, este influenţată de natura biologică şi de condiţiile de depozitare. Procesele metabolice, ce au loc în timpul creşterii şi ajungerii la maturitate, continuă şi în perioada de păstrare, iar viteza de desfăşurare a acestora este influenţată de condiţiile realizate la nivelul spaţiilor de depozitare (temperatură, umiditate relativă a aerului, compoziţia atmosferei, lumină, igienă etc). Păstrarea în stare proaspătă a produselor se realizează prin reducerea intensităţii acestor procese.
Dispersia geografică şi economică a producţiei agricole
Dispersia economică a producţiei agricole este dată de numărul mare de producători, a căror exploatare agricolă variază în limite foarte largi. Dispersia economică plasează producătorii agricoli într-o situaţie de de inferioritate din punct de vedere al forţei de negociere în tranzacţiile comerciale sau în implementarea diverselor politici macroeconomice. Adesea, şi pentru a atenua poziţia nefavorabilă deţinută pe piaţă, producătorii agricoli se asociează.
Producţia agricolă prezintă un nivel ridicat de dispersie în teritoriu (geografică), datorită dimensiunilor relativ reduse ale exploatărilor agricole şi a faptului că pământul este principalul factor de producţie. Fiecare exploatare, considerată ca entitate, chiar dacă este una dintre cele mâi mari, nu furnizează decât o parte mică din producţia globală realizată pe teritoriul naţional.
Dispersia geografică agravează poziţia nefavorabilă a producătorilor agricoli, datorită costurilor suplimentare necesare colectării producţiei obţinute. Această operaţiune conduce la o creştere a costurilor şi la o diminuare substanţială a profiturilor agricultorilor.