Intermediarii pieţei de capital asigură legătura dintre deţinătorii de capital, care devin investitori pe piaţa de capital, şi cei care au nevoie de resurse de finanţare, în calitate de emitenţi de valori mobiliare pe piaţa de capital. În funcţie de tipul de activitate pe care îl desfăşoară pe plan internaţional, distingem următoarele categorii de intermediari financiari: fonduri mutuale, brokeri/ dealeri, consultanţi de plasament, bănci, companii de investiţii, companii de asigurări, uniuni de credit, fonduri de pensii etc.
Mecanismul intermedierii financiare implică atragerea de resurse financiare de la micii investitori, care contribuie în general cu sume mici, şi plasarea lor cu titlu de împrumut la dispoziţia marilor investitori. Un număr mare de clienţi înseamnă pentru intermediarii financiari un mod eficient de reducere a riscului prin diversificarea portofoliului.
- Fondurile mutuale
Fondurile mutuale se mai numesc şi fonduri deschise de investiţii sau organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (conform legislaţiei României şi a UE). Activitatea lor constă în atragerea de resurse financiare de la populaţie, persoane fizice şi juridice, prin emisiunea de titluri de participare, în scopul plasării lor în active financiare cu grad diferit de risc (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc.). În general, achiziţionarea de titluri de participare la fondurile mutuale reprezintă o investiţie financiară pe termen mediu sau lung, care se analizează prin intermediul valorii unitare nete a activului.
Fondurile mutuale aduc o serie de beneficii investitorilor, precum:
►►► Investitorul cu o putere financiară redusă are acces la portofolii diversificate de active financiare. Diversificarea portofoliului face posibilă reducerea riscului;
►►► Deţinerea de titluri de participare la un fond mutual permite investitorului să beneficieze implicit de management profesionist privind construirea portofoliului;
►►► Prin tranzacţionarea unui volum mare de titluri financiare, fondul de investiţii obţine reduceri substanţiale privind costurile şi comisioanele de tranzacţionare;
►►► Fondurile de investiţii oferă clienţilor o serie de servicii tradiţionale (întocmirea de rapoarte periodice privind structura portofoliilor, randamentele obţinute etc., extras de cont, istoric al operaţiunilor etc.) sau adaptate fiecărui client în parte (programe de acumulare, răscumpărări sistematice). Prin oferirea unor servicii comune de informare şi analiză, fondurile realizează importante economii de scară, deoarece acestea sunt distribuite mai multor clienţi.
Din punct de vedere al tipului de investiţii efectuate, şi indirect al gradului de risc asumat prin prospectul de emisiune al titlurilor de participare, fondurile mutuale pot fi de mai multe tipuri:
- Fonduri monetare – fac plasamente exclusiv în instrumente monetare, care au asociat un nivel mai redus al raportului risc-rentabilitate, comparativ cu instrumentele specifice pieţei de capital (acţiuni şi obligaţiuni)
- Fonduri diversificate – fac plasamente atât în instrumente monetare, cât şi în instrumente ale pieţei de capital (minim 50% din plasamentele fondului sunt concentrate în acţiuni şi obligaţiuni)
- Fonduri de risc (pe acţiuni) – plasează disponibilităţile fondului în acţiuni, într-o proporţie de minim 50%. Raportul risc-rentabilitate atinge valori mai ridicate decât în cazul celorlalte două tipuri de fonduri.
Un tip relativ nou de fond mutual pe pieţele financiare internaţionale este fondul mutual care preia şi atributele unei instituţii de economisire (în engl. Money market mutual fund). Acesta a apărut în 1971 şi de atunci a cunoscut o continuă ascensiune, ajungând în 2004 la o valoare totală a activelor de 1.9 miliarde dolari. Ca orice fond mutual, şi acest tip de fond vinde unităţi, pentru a obţine resursele financiare necesare achiziţionării de instrumente lichide de pe piaţa financiară. Deţinătorii de titluri de participaţie sunt recompensaţi cu o dobândă atrasă de la titlurile din portofoliu.
Investitorii la acest tip de fond mutual au posibilitatea de a emite cecuri pe baza deţinerilor la fond, însă există restricţii în acest sens, care se referă la costul deschiderii unui cont şi la suma minimă înscrisă pe cec.
- Brokeri, dealeri
În România această categorie de intermediari de valori mobiliare este asimilată societăţilor de servicii de investiţii financiare (SSIF-uri), care pot acţiona atât în calitate de brokeri, cât şi în calitate de dealeri sau market makeri (formatori de piaţă). Activitatea societăţilor de brokeraj este diversă. În primul rând ele facilitează accesul investitorilor/ emitenţilor pe piaţa de capital, însă pot acorda şi consultanţă în domeniul managementului de portofoliu, precum şi alte servicii financiare.
Ne propunem să trasăm mai jos principalele caracteristici şi diferenţe dintre tipurile de intermediari recunoscuţi în România şi pe plan internaţional sub denumirea de case de brokeraj:
- Broker – Pe plan internaţional, brokerul este acel intermediar al pieţei de capital care acţionează numai pe numele şi în contul clienţilor săi, contra plăţii unui comision, care este aplicat la valoarea tranzacţiei. În România, brokerul este intermediarul care întreţine relaţia cu clienţii şi preia ordinele acestora pentru a le executa în piaţa bursieră, conform instrucţiunilor primite.
- Trader – În România, traderul este intermediarul (angajatul societăţii de servicii de investiţii financiare) care introduce ordinele clienţilor în sistemul de tranzacţionare al bursei.
- Dealer – intermediar al pieţei de capital care poate acţiona atât în numele şi în contul clienţilor săi, cât şi în nume propriu şi pe cont propriu.
- Market maker – este un intermediar cu o putere financiară mare (de tip dealer) care „face piaţa”, adică poate oferi în orice moment un preţ de vânzare/ cumpărare pentru una sau mai multe valori mobiliare.
Pe plan internaţional, intermediarii (brokerii) pieţei de capital se împart în două categorii în funcţie de tipul de servicii pe care îl oferă clienţilor.
→ Brokeri care oferă servicii complete, inclusiv consultanţă financiară privind întreţinerea şi administrarea „conturilor discreţionare” ale clienţilor;
→ Brokeri discount, care vând/ cumpără titluri financiare şi informează asupra preţurilor curente, fără a oferi consultanţă de portofoliu clienţilor săi.
- Băncile de investiţii
Acest tip de bănci deţin un rol activ în emisiunile de titluri financiare ale marilor companii pe piaţa financiară. În cadrul operaţiunilor de consultanţă, consiliază clienţii cu privire la preţul emisiunii de titluri, condiţiile emisiunii, ratele dobânzii de piaţă etc.
Exemple de bănci de investiţii: Merrill Lynch, Sachs, Salomon Brothers and Goldman.
Băncile de investiţii se implică şi în consilierea companiilor cu privire la alegerea celui mai potrivit tip de titlu financiar, care să faciliteze atragerea de resurse de pe piaţa financiară. De exemplu, o companie poate fi interesată de dezvoltarea unei divizii puternice de cercetare-dezvoltare, care să permită ulterior construirea unei noi unităţi de producţie. Necesarul de finanţare poate fi asigurat în acest caz printr-o emisiune de obligaţiuni însoţite de warrant, emisiune care se poate derula prin intermediul unei bănci de investiţii. Warrantul este un titlu care oferă investitorului opţiunea de a cumpăra acţiuni emise de companie la un preţ specificat, până la data de expirare a warrantului. Exercitarea sa oferă resurse suplimentare, fără a implica însă costuri de flotare suplimentare. În cazul în care operaţiunile de cercetare-dezvoltare se finalizează cu succes, acţiunile companiei se vor aprecia şi deţinătorii de warrant-uri vor fi interesaţi de exercitarea lor, în vederea achiziţionării de acţiuni suplimentare. Această schemă de finanţare oferită de banca de investiţii permite astfel realizarea simultană a două emisiuni diferite, şi totodată obţinerea unor economii importante privind costul emisiunilor.