Forta de munca-reprezinta totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale ce exista in societatea omeneasca pe care factorul social uman le pune in functiune atunci cand creaza bunuri economice sau servicii.

In aceste conditii, munca reprezinta cheltuirea constienta a fortei proprii de munca.

Piata muncii reflecta legaturile reciproce dintre realitatile demografice care determine oferta de munca si cereri ale dezvoltarilor,categoriilor economico-sociale care genereaza cererea de  munca.

Astfel piata muncii presupune negocierea permanenta  dintre purtatorii ofertei de munca si cei ai cererii de munca sub aspectul calitativ,cantitativ si structural.

 Distingem urmatoarele categorii:

1) Piata principala a muncii-se caracterizeaza prin nivelul ridicat a stabilitatii si sigurantei lucului de munca  garantat prin salarizare.

2) Piata secundara a muncii-se caracterizeaza prin parametrii specifici ai activitatii economice,respectiv instabilitate accentuata,salarizare modesta si perioada limitata.

3) Piata tertiara a muncii-se caracterizeaza prin activitati economice specifice categoriilor serviciilor in care nivelurile salariale ating cote maxime in perioada de maxima solicitare si niveluri reduse in conditiile utilizarii  timpilor limitati sau volumul scazut al dimensiunii productiei.

Piata muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere si oferta, se desfasoara in doua trepte sau faze. Prima se manifesta pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere si oferta, determinate de particularitatiile tehnico-economice ale activitatilor. In cadrul acestei faze, se formeaza coditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza principiile care actioneaza la stabilirea salariilor si o anumita tendinta de stabilire a salariilor la un nivel inalt sau scazut. A doua faza reprezinta o continuare a celei dintai si consta in intalnirea cererii cu oferta de munca in termeni reali, in functie de conditiile concrete ale firmei si salariatilor ei. Cererea se dimensioneaza precis, ca volum si structura, pe baza contractelor si a altor angajamente asumate de firma, iar oferta se delimiteaza si ea pornind de la programul de munca, numar de ore suplimentare pe care salariatii accepta sa le efectueze sau nu, in functie de nevoile si aspiratiile lor, de situatia sociala si economica etc. la momentul respectiv. Din confruntarea cererii cu oferta de munca la  acest nivel se determina marimea si dinamica salariului nominal. Insuficienta ofertei la acest nivel se traduce pritr-o cerere suplimentara care se manifesta pe prima treapta, iar insuficienta cererii, printr-o oferta suplimentara pe aceeasi treapta.

 

Metodologia de calcul a resurselor de munca

 

Resursele de munca existente la un moment dat in societate exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte a populatiei care poseda ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale ce ii permit sa desfasoare o activitate utila.

Volumul resurselor de munca (RM)  se determina pe baza urmatoarei relatii:

RM=PVM-PVMIM+PAVML;

              unde: 

PVM = populatia cuprinsa in limitele varstei de munca;

PVMIM = populatia cuprinsa in limitele varstei de munca, dar inapta de munca;

PAVML = populatia din afara limitelor varstei de munca, dar care lucreaza.

 

Numărul populatiei in limitele varstei de munca (PVM) determina in mod hotarator nivelul si structura resurselor de munca si cuprinde totalitatea persoanelor a caror varsta este cuprinsa intre varsta de intrare si varsta de iesire din activitate.

Limitele de varsta intre care o persoana se considera ca poate participa la activitatea sociala se stabilesc prin legislatia fiecarei tari. In Romania, in prezent, limitele varstei de munca sunt 16-59 ani pentru barbati si 16-54 ani pentru femei. Avand in vedere ca in statisticele nationale limitele de varsta de intrare si/sau de iesire sin activitate sunt diferite, in comparatiile internationale trebuie utilizate limite standard.

Limitele varstei de munca sunt determinate de nivelul de dezvoltare economica a fiecarei tari. Astfel, in tarile mai putin dezvoltate limita minima a fortei de munca este mai scazuta, iar in tarile dezvoltate din punct de vedere economic limita minima este mai ridicata (ca urmare a prelungirii duratei scolii obligatorii), existand si posibilitatea ca limita maxima sa fie mai ridicata (ca urmare a duratei de viata mai mare a acestei tari).

Pentru caracterizarea resurselor de munca se folosesc urmatorii indicatori:

• populatia apta de munca – se determina ca diferenta intre numarul total al populatiei in varsta de munca si numarul populatiei cuprinse in limitele varstei de munca, dar incapabila de munca;
• resursele de munca disponibile – exprima potentialul de munca care poate fi folosit in activitatea economico-sociala si se determina scazand din volumul resurselor de munca, populatia in varsta de munca cuprinsa in procesul de invatamant si militarii in termen;
• populatia potential activa – cuprinde populatia in varsta de 15-64 ani si exprima, intr-o forma generala, resursele de munca; acest indicator poate fi folosit in comparatiile internationale.

 

Indicatorii numarului si structurii fortei de munca

 

Pentru caracterizarea numarului fortei de munca se utilizeaza urmatorii indicatori:

• populatia activa
• populatia ocupata
• numarul salariatilor
• fondul de timp de munca efectiv lucrat

Populatia activa (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele de 14 ani si peste, apte de munca, care, intr-o perioada de referinta specificata, furnizeaza forta de munca disponibila (utilizata sau neutilizata) pentru producerea de bunuri si servicii in economia nationala.

Intr-o forma generala, populatia activa cuprinde populatia ocupata (PO) si somerii (S), dupa urmatoarea structura:

Populatia ocupata

• salariati civili – persoana care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca intr-o unitate economica sau sociala, inclusiv elevii si studentii incadrati si pensionarii reincadrati in munca pe baza unui contract de lucru;
• patron – persoana care, avand unul sau mai multi angajati (salariati), conduce activitatea in propria sa unitate (intreprindere, agentie, atelier, magazin, birou, ferma etc.);
• lucrator familial neremunerat, persoana care-si exercita activitatea intr-o unitate economica familiala condusa de un membru al familiei sau o ruda, pentru care nu primeste remuneratie sub forma de salariu sau plata in natura; gospodaria taraneasca (agricola) este considerata o astfel de unitate;
• membru al unei societati agricole sau al unei cooperative, persoana care a lucrat fie ca proprietar de teren agricol intr-o societate agricola constituita conform legii 36/1991, fie ca membru al unei cooperative mestesugaresti, de consum sau de credit;
• militarii de cariera;
• militarii in termen

Populatia activa neocupata (sau somerii)

-  Persoane in cautarea unui alt loc de munca;

-  Persoane in cautarea primului loc de munca.

Populatia inactiva din punct de vedere economic:

·      persoane casnice;

• elevi si studenti, exclusiv cei care exercita o activitate economica sau sociala pe baza unui contract de munca;
• pensionari, exclusiv cei reincadrati;
• persoane intretinute de alte persoane: copii prescolari, batrani, persoane handicapate si invalizi;
• persoane intretinute de stat: copii si batrani aflati in intretinerea unor institutii publice (casa copilului, camine pentru batrani etc.);
• persone care se intretin din alte venituri decat cele provenite din munca (inchirieri, dobanzi, economii, rente, dividende).

In definirea populatiei active exista numeroase diferente de la o tara la alta, precum si intre statisticile acestora si statistica organismelor internationale, fapt ce impune precautie in folosirea indicatorului in comparatiile internationale.

In Romania, atat recensamantul populatiei din 7 ianuarie 1992, cat si anchetele asupra fortei de munca, demarate din anul 1994, s-au bazat pe conceptiile si definitiile recomandate de Oficiul de Statistica al O.N.U. si de Biroul International al Muncii (B.I.M.).

In statistica O.N.U. se recomanda determinarea populatiei active in doua variante: populatia obisnuit activa si populatia curent activa. Distinctia intre aceste categorii se face prin raportarea la perioada de referinta, care este diferita in functie de sursa de date (recensamant sau ancheta).

Orice persoana in orice moment se poate incadra – din punct de vedere al pozitiei pe piata muncii – intr-una din urmatoarele trei categorii:

- Persoana ocupata  - persoana activa inclusa in forta de munca

- Persoana neocupata (somer).

- Persoana inactiva (in afara fortei de munca)

Populatia obisnuit activa se determina cu ocazia recensamintelor, perioada de referinta fiind de obicei anul caracteristic (sau precedentele 12 luni). Criteriul in functie de care se stabileste categoria in care se include o persoana este numarul saptamanilor:

- daca numarul saptamanilor in care persoana respectiva a avut statut de “ocupat” si “neocupat” in perioada de referinta este preponderent, atunci se include in populatia obisnuit activa;

- daca numarul saptamanilor in care persoana respectiva a fost inactiva (nici ocupat, nici neocupat) este preponderent, atunci se include in populatia obisnuit inactiva;

Populatia curent activa se determina cu ocazia anchetelor asupra fortei de munca, perioada de referinta fiind de obicei o saptamana. Criteriul in functie de care se stabileste categoria in care se include o persoana este “ora”:

• daca persoana respactiva a lucrat cel putin o ora in saptamana luata ca perioada de referinta sau a fost in somaj, atunci ea se include in populatia curent activa;
• daca persoana respectiva nu a lucrat nici cel putin o ora si nici nu era in somaj in perioada de referinta, atunci se include in populatia curent inactiva.

Populatia activa, in cele doua variante, se calculeaza pe baza a trei surse de date:

1. Recensamantul populatiei, caz in care se determina populatia obisnuit activa, ca o media anuala a perioadei de referinta;
2. Ancheta asupra fortei de munca este metoda principala de investigare a pietei fortei de munca, caz in care se determina populatia curent activa. In Romania, prima ancheta asupra fortei de munca s-a organizat in luna martie1994, urmand ca, in perspectiva, cercetarea sa devina bianuala si apoi trimestriala, lucru impus de dinamica modificarilor pe piata muncii. Ancheta s-a realizat pe un esantion reprezentativ la nivelul tarii, esantion ce a cuprins 15000 de locuinte, facand obiectul anchetei toate persoanele din gospodariile selectate;
3. Sursele administrative permit estimarea populatiei active prin insumarea urmatoarelor elemente:

• populatia ocupata civila - PO_C, evaluata pe baza informatiilor inregistrate la Ministerul Finantelor (in special in bilanturile contabile ale agentilor economici);
• efectivele militare (militari de cariera si militari in termen) – M, informatii furnizate de ministerele respective (MApN, MI, SRI etc);
• numarul somerilor – S, inregistrat la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Utilizand aceste elemente se obtine populatia activa:

PA=PO_C+M+S

Sursele  administrative prezinta dezavantajul unei estimari aproximative a personalului nesalariat (patroni, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati).

Informatiile care caracterizeaza populatia activa pot fi structurate dupa mai multe criterii:

Structura dupa sexe a populatiei active permite evidentierea ponderii barbatiilor (p_M) si a femeilor (p_F) in totalul populatiei active, atat pentru intreaga economie nationala, cat si pe ramuri de activitate.

Structura dupa varsta a populatiei active.

Analiza unor asfel de serii cu distributie de frecvente permite calculul si interpretarea unor indicatori cu o semnificatie deosebita: varsta medie a populatiei active, intervalul median si mediana, intervalul modal si modulul.

Structura pe sectoare de activitate a populatiei active, respectiv gruparea populatiei active pe cele trei sectoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, economia vanatului si pescuitul), secturul secundar (industria si constructiile) si sectorul tertiar (serviciile).

Acesta repartitie este  unul din criteriile de analiza a nivelului de dezvoltare economica a unei tari. Asfel, compararea structurilor sectoriale ale populatiei active din tari cu niveluri diferite  de dezvoltare economice ne conduce la constatarea  ca tarile dezvoltate se caracterizeaza – in opozitie cu tarile mai putin dezvoltate- printr-o pondere ridicata a populatiei active din sectorul tertiar  si o pondere foarte scazuta in sectorul primar.

Din acest punct de vedere, Romania prezinta o structura defavorabila, cu o pondere mare si in crestere a populatiei active din sectorul primar si cu o pondere inca redusa a serviciilor.

Structura pe ramuri a populatiei active permite stabilirea locului diferitelor ramuri in ansamblul economiei nationale din punct de vedere al ponderii populatiei active.

Populatia ocupata este segmentul cel mai important al populatiei active si cuprinde toate persoanele de 14 ani si peste, care, in perioada de referinta, au efectuat o activitate econiomica sau sociala producatoare de bunuri si servicii in una din ramurile economiei nationale, in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau alte beneficii.

In comparatie cu populatia activa (PA), populatia ocupata (PO) nu cuprinde somerii (S):

PO = PA – S

 

Populatia ocupata cuprinde atat personalul salariat, cat si personalul nesalariat (patroni, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati, membrii asociatiilor cooperatiste) care indeplinesc criteriile de baza:

• la recensamant: numarul saptamanilor lucrate in anul de referinta sa fie preponderent;
• la ancheta: sa fi lucrat in saptamana de referinta cel putin o ora (pentru lucratorii pe cont propriu si lucratorii familiali neremunerati care lucreaza in agricultura, durata minima este de 15 ore).

Definirea populatiei ocupate la ancheta are un caracter extensiv, criteriul impus fiind indeplinit si de numeroase persoane inscrise la oficiile de forta de munca si somaj, dar care desfasoara activitati in timp redus, ocazionale sau sezoniere. Asa se explica faptul ca intre populatia ocupata inregistrata la recensamant si la ancheta exista – in general – o diferenta in defavoarea primeia.

De asemenea, in populatia ocupata se includ atat personele prezente la lucru, cat si cele temporar absente de la lucru, dar care isi pastreaza legatura formata cu locul de munca (concedii de odihna, de boala, de maternitate, fara plata, de studii, pentru incapacitate temporara de munca; greve; cursuri de perfectionare profesionala; suspendare temporara a lucrului datorita conditiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii prime si energie etc.).

Din aceste motive se poate aprecia ca populatia ocupata nu este cea mai buna estimare a fortei de munca pentru calculul productivitatii sociale a muncii, intre volumul productiei de bunuri si servicii si populatia ocupata (in calitate de resursa de munca utilizata) neexistand intotdeauna o legatura directa.

Productivitatea sociala a muncii ar trebui sa se determine pe baza timpului efectiv la nivelul economiei nationale (in ore om), insa acest indicator nu se calculeaza decat la nivelul unor ramuri (industrie, constructii).

Intre structurile populatiei ocupate, cele mai utilizate pentru caracterizarea unor proportii macroeconomice si pentru efectuarea comparatiilor internationale sunt:

• structura dupa sex si dupa varsta
• structura pe sectoare de activitate
• structura pe ramuri
• structura pe forme de proprietate

Numarul salariatilor  este un alt indicator care exprima volumul fortei de munca, cuprinzand numai persoanele care isi desfasoara activitatea pa baza unui contract de munca. In numarul salariatilor se cuprind atat persoanele prezente la lucru, cat si cele care absenteaza din diferite motive, dar pastreaza relatii contractuale cu unitatea economica.

Numarul salariatilor se determina ca existent la un momen dat, deci este un indicator de stoc (de moment). Faptul ca, in caracterizarea activitatii desfasurate de o unitate economica, numarul salariatilor se coreleaza cu indicatorii de intervale (de flux) cum ar fi productia si consumul, face ca, pentru asigurarea compatibilitatii, sa se calculeze si numarul mediu al salariatilor. Pe ramuri si la nivelul economiei nationale, numarul mediu al salariatilor rezulta din insumarea numarului mediu al salariatilor existent in unitatiile economice.

 

Cererea de munca poate fi aproximata ca fiind totalitatea  disponibilului neocupat in conditiile in care factorul social uman doreste si incearca gasirea ocuparii in productie.

De obicei, pe piata muncii apar doua efecte specifice alocarii ocuparii timpilor in productie.

1. a) .Efectul de venit - reprezinta dispozitia populatiei sau al unei persoane de a renunta la timpii ocupati in productie, adica la o anumita valoare de venit realizat in favoarea timpilor de odihna sau repaus care ii confera acestuia dispozitie ulterioara.

b). Efectul de substituire - reprezinta optiunea factorului social uman de a renunta la timpii de odihna, adica  valoarea scazuta a venitului realizat pentru marirea timpului ocupat, adica cresterea venitului.

Cele doua efecte sunt independente, una functie de cealalta, si in aceste conditii se realizeaza practic permanenta ocuparii locurilor de munca.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariala ce se formeaza intr-o economie cu piata concurentiala exprimata prin numarul de locuitori apti de munca. In aceste conditii, personalul ocupat primeste salarizare sau remunerare.

Populatia totala este compusa din categoria populatiei active si populatie inactiva.

In cadrul populatiei active sunt cuprinsi somerii, salariatii,transferantii si persoanele accidental neocupate.

In general, in cadrul populatiei active sunt analizate categoria  persoanelor ocupate, cat si  categoria persoanelor neocupate. La randul lor, persoanele ocupate pot fi ocupate permanent sau ocupate temporar sau sezonier.

Din categoria populatiei ocupate permanent fac parte categoriile de salariati cu contracte de munca pe perioade nedeterminate, respectiv populatia care doreste si ocupa permanent unul sau mai multe locuri de munca.

Categoria populatiei ocupate temporar reprezinta populatia incadrata pe baza unui contract de munca pe perioada determinata cat si populatia sezoniera care desfasoara activitati numai in anumite perioade sau numai in anumite conditii.

Populatia neocupata  reprezinta categoria da populatie care momentan se afla in perioada de transfer, sau categoria somerilor, sau gravidele, studentii (cei care nu au alta activitate) cat si accidentatii temporar.

Populatia inactiva reprezinta elevii, accidentatii permanenti, pensionarii cat si zilierii aflati inafara perioadei de munca.

In analiza populatiei totale se tine cont de indicatorul socio-economic, populatia lucrativa care reprezinta totalitatea persoanelor apte de munca si dispuse sa presteze activitati economice in conformitate cu nivelul pregatirii individuale.Astfel, capitalul uman reuneste stocul de cunostinte profesionale, obligatii si aptitudini, care pot conduce o persoana la sporirea capacitatilor sale creative, respective a veniturilor scontate ce pot fi obtinute.

Altfel spus, capitalul uman reprezinta conditiile psihice, motrice individuale ale fiecarei unitati socio-economice care poate fi exploatat in productie.

Pentru marirea sau dezvoltarea  capitalului uman se practica urmatoarele forme de emancipare : investirea in capitalul uman prin educatie, nivelul de pregatire profesional, grade de institutionalizare si forme de emancipare.

Capitalul uman se poate dezvolta si in urmatoarele conditii:

• cercetare de emancipare;
• acumularile cantitative ale stocurilor de cunostinte;
• progresul tehnic;
• programe flexibile de adaptare.

Tipurile de politici care dezvolta factorul social uman sau investitia in capitalul uman pot fi incadrate astfel:

1. sustinerea financiara publica a invatamantului, adica acordarea de gratuitati pentru diferite niveluri de pregatire
2. acordarea de imprumuturi si gratuitati(burse acordate studentilor)
3. investitii strategice de dezvoltare pentru diferite etape ale institutionalizarii.

Mecanismele de functionare a pietei muncii reprezinta un ansamblu de legaturi intre partenerii individuali, autonomi ca viitori salariati si patronatele autonome care solicita si utilizeaza munca salariala angajata precum si legaturile si negocierile dintre reprezentantii acestor doua parti, angajati si angajatori, organizati in sindicate sau organizatii ale patronatelor care se realizeaza si se deruleaza dupa anumite reguli nedeterminate.

Fiecare categorie angajat-angajator, sindicat sau patronat exercita functii proprii si conforme categoriilor din care acestea fac parte.

 

SOMAJUL

 

Şomnajul, reprezinta un fenomen social foarte complex al dezechilibrului economic care presupune un excedent al ofertei fortei de munca ce reprezinta o stare de inactivitate econmica totala sau partiala proprie celor care nu au un loc de munca, sunt in cautarea unui loc de munca, nu-si pot gasi loc de  munca, sau au conditia de salariat dar sunt angajati numai cu timp partial de munca.

In analiza aspectului somajului se tine cont de urmatoarele aspecte:

• marimea somajului : somaj de masa, somaj limitat;
• intensitatea somajului : de mare intensitate; de mica intensitate;
• durata somajului : pe perioada lunga sau pe perioada relativ scurta;
• structura somajului care poate fi determinata de categoria de explicitare a fenomenului somaj.

Somerul reprezinta categoria populatiei apte de munca si neocupate in productie, care temporar primeste alocatii de somaj ca efect al incertitudinii gasirii unui loc de munca.

Distingem urmatoarele forme sau structuri ale somajului :

• somaj voluntar – este determinat de refuzul de a se angaja a celor ce apreciaza ca salariul sau conditia de munca nu recompenseaza in mod corespunzator eforturile pe care acestia le consuma in productie.
• somaj involuntar – apare atunci cand dispozitia de munca este impusa de catre angajator.
• somaj natural sau somaj normal – reprezinta o forma de somaj care nu este determinata de factorii conjuncturali sau monetari.
• somaj ciclic – reprezinta excedentul fortei de munca a carei geneza ciclica este determinata de conjunctura economica cu caracter sezonier al diferentelor activitatii economice.
• somaj structural – este determinat de tendinta de restructurarile economice care au loc sub incidenta crizelor economice, sau ale revolutiilor tehnico-stiintifice, sau inchiderii firmelor, sau restructurarii fundamentate si orientate datorate modificarii gustului de consum, respectiv ale actiunii consumatorilor.
• somaj tehnologic – determinat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu altele noi, precum si de centralizarea unor capitaluri ale sectoarelor economice care conduc la restrangerea locurlor de munca.
• somaj tehnic – reprezinta o stare de inactivitate fortata impusa de discontinuitatile care intervin in procesele de productie pe un timp determinat (grevele, intreruperea energiei termice, electrice, clima defavorabila, defectiuni in sistemul de productie).
• somaj de crestere economica – este provocat de cresterea cererii de locuri de munca ca urmare a intrarii unor activitati economice in faza de recesiune.In aceste conditii, fie se reduce timpul individual de munca, adica diminuarea venitului personalului angajat, fie se reduce arbitrar valoarea manoperei pe timpul lucrat, adica venit salarial scazut.
• somaj frictional (de tranzitie) – reprezinta starea de inactivitate momentan temporara care corespunde unei situatii sau faze intermediare datorate schimbarii locului de munca dintre doua activitati de la locul vechi la viitorul loc de munca.
• somaj de inadaptare – reprezinta o forma determinata a populatiei active, caracterizata prin imposibilitatea organizatorica de a se adapta la tehnicile si tehnologiile dezvoltarii actuale care presupune viteza de executie si flexibilitate crescuta.
• somaj apparent – reprezinta forma de contradictie dintre autoritatea angajatoare si dreptul solicitantului la ajutorul social ce compenseaza partial efectul pierderii salariului.Aceasta forma de somaj este caracteristica persoanelor care sunt indecise de a ocupa sau nu o anumita functie sau loc de munca precum si factorul social uman aflat in perioada de reconversie profesionala.
• somaj deghizat – reprezinta existenta locurilor de munca cu productivitate scazuta in care angajatii primesc un nivel redus de salariu, ei nefiind de fapt nici someri, nici angajati.

In evaluarea somajului trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte care il caracterizeaza:

• numarul somajului si ratia somajului determina nivelul somajului.
• intensitatea somajului terbuie urmarita pe criteriul din total somaj al somajului partial sau al somajului deghizat

Structura somajului face raportare asupra categoriei de someri analizati pe grupe de varsta, sexe si ocupatii sau niveluri de pregatire.

Dintre masurile de diminuare a somajului amintim:

• politici de pregatire si calificare ale somerilor
• politici de reconversie profesionala
• politici ale protectiei populatiei active ocupate
• politici ale orientarii muncii intre angajati si agentii economici ofertanti in vederea corelarii locurilor de munca(detasari sezoniere).

 

Tipologia şomajului

 

    Cunoaşterea diferitelor forme de manifestare a şomajului reprezintă un punct de referinţă esenţial asupra diferenţierii politicilor macroeconomice de gestiune punctuală a pieţei muncii, după cum urmează:

• Şomajul involuntar prezent, în mod inevitabil, în orice sistem economic este cauzat de discrepanţele inerente ce apar între cererea şi oferta de mână de lucru segmentate în plan structural şi teritorial, fapt care necesită politici sociale de realocare a resurselor dinspre anumite regiuni şi ocupaţii înspre altele.
• Şomajul voluntar reprezintă o formă specifică de şomaj ce ia naştere prin intermediul procesului de privatizare şi se manifestă prin faptul că unii salariaţi renunţă la slujbă în favoarea deschiderii unei afaceri pe cont propriu, considerată mai benefică din punct de vedere al câştigurilor individuale, fapt care trebuie încurajat de către politicile sociale, deoarece acest tip de şomaj este de scurtă durată.
• Şomajul natural rezultat din însumarea şomajului voluntar şi involuntar este considerat a fi acel nivel inevitabil al şomajului faţă de care se apreciază că o economie se află în stare de ocupare deplină. În expresie relativă este cunoscut sub denumirea de rata naturală a şomajului. Aceasta diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta, studiile empirice situând-o între 4 şi 6%, în condiţii de relativă stabilitate economică.

În economia României, rata naturală a şomajului a înregistrat valori cuprinse între 8 şi 13,5% în intervalul 1992-1997 şi..... în 2006 devansând rata curentă a şomajului. În literatura economică se face trimiterea că reducerea ratei curente (efective) a şomajului, sub limitele ratei sale naturale, de pildă, prin promovarea unor politici de forţare a creşterii cererii agregate, antrenează creşterea ratei inflaţiei. De aici şi consacrarea termenului: Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment (NAIRU) sintagmă menită să exprime rolul şi importanţa dinamicii, ratei naturale a şomajului, comparativ cu dinamica ratei curente. În cadrul analizelor economice este pusă în balanţă dilema politicilor guvernamentale în alegerea între două rele: creşterea şomajului sau creşterea inflaţiei. În acest sens, cel mai cunoscut instrument de analiză este Curba Philips, trasată într-un sistem rectangular bidimensional, care înscrie pe abscisă ratele anuale ale şomajului şi pe ordonată ratele anuale ale inflaţiei;

• Şomajul fricţional ia naştere în cadrul fluxului continuu intrări-ieşiri, în raport cu anumite segmente ale pieţei muncii. Acesta este un fenomen de fluctuaţie relativă a forţei de muncă determinat, pe de o parte, de pensionare, iar pe de altă parte, de căutările permanente ale salariaţilor de a găsi slujbe mai bune şi ale firmelor de a angaja personal mai performant pentru locuri de muncă vacante. Imperfecţiunile informaţiei şi costurile căutării ofertanţilor şi angajatorilor creează un interval de aşteptare ce caracterizează în mod diferit durata şomajului fricţional în timp şi spaţiu. Faţă de această categorie de şomaj, politicile sociale apelează la o mai bună mediatizare privind locurile vacante prin intermediul agenţiilor guvernamentale, teritoriale, locale, presă, radio, TV, precum şi la serviciile de consiliere a celor aflaţi în căutarea unei slujbe, inclusiv la sprijinul ONG, care se ocupă cu aceste probleme.
• Şomajul structural este, în mare parte, un şomaj involuntar, dar, spre deosebire de şomajul fricţional, el se datorează, deopotrivă modificărilor ce au loc în configuraţia sau compoziţia cererii şi a ofertei de mână de lucru, fapt care generează două tipuri de discrepanţe legate de segmentare: (a) discrepanţe socio-profesionale, atunci când calificările cerute de locurile de muncă vacante nu coincid cu cele ale ofertanţilor de mână de lucru; (b) discrepanţe teritorial-geografice, atunci când locurile vacante şi ofertanţii de mână de lucru se află plasaţi spaţial în locuri diferite. Un paradox aparent al şomajului structural este că tocmai progresul tehnic, tehnologic şi ştiinţific, şi viteza foarte mare de încorporare a lui în procesul de producţie sunt percepute, uneori drept cauze care îl amplifică în termeni de masă, dar îl contractă în termeni de durată, întrucât, pe măsură ce anumite ocupaţii tradiţionale dispar, apar alte locuri de muncă ce reclamă calificări şi ocupaţii noi. De fapt, aparentul paradox constă în neconcordanţa dintre ritmuri de înnoire ale producţiei graţie progresului ştiinţei şi tehnicii, şi inerţialitatea pieţei educaţiei, inhibată de conservatorism şi, adesea, lipsită de resursele financiare necesare investiţiei în capitalul uman. Ca atare, politicile sociale de combatere a acestui tip de şomaj cheltuiesc mai mult pentru reconversia profesională şi mai puţin pentru ceea ce specialiştii numesc a fi cea de-a IV-a revoluţie industrială – revoluţia educaţională a sistemelor de instruire şi învăţământ.
• Şomajul ciclic reprezintă o formă de creştere a ratei şomajului peste rata sa naturală, fiind cauzat de fluctuaţiile economice, în speţă persistenţa stării de recesiune care duce la scăderea cererii agregate (şomajul keynesian) şi, îndeosebi, a investiţiilor care grevează asupra relansării creşterii economice. Există însă şi teorii care pun şomajul ciclic pe seama discrepanţelor ce apar între ratele anticipate şi cele efective ale inflaţiei, cantonând încetinirea ritmului creşterii economice în zona contracţiei masei monetare, respectiv în zona insuficienţei ofertei de bani.

Din punct de vedere al politicilor sociale care se adresează pieţei muncii, acestea sunt focalizate pe următoarele instrumente: f.1.) instrumente fiscale: creşterea cheltuielilor guvernamentale destinate revigorării cererii agregate care, de regulă, amplifică deficitul bugetar şi inevitabil, sporeşte fiscalitatea; f.2.) instrumente monetare: creşterea ofertei de bani şi reducerea ratei dobânzii pentru a atrage punerea în funcţiune a capitalurilor latente depuse în bănci; f.3.) instrumente ale ofertei: crearea de locuri de muncă în sectorul public; dezvoltarea infrastructurii comunicaţionale; investiţii publice în sănătate, învăţământ, protecţia mediului; dezvoltarea zonelor defavorizate monoindustriale prin combinarea programelor de dezvoltare regională cu cele de reconversie sau recalificare profesională a şomerilor.