1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Revoluţia Industrială a adus, mai devreme sau mai târziu, cele mai importante schimbări de până atunci în viaţa economico-socială a tuturor ţărilor lumii.  Termenul de “Revoluţie Industrială” a fost folosit pentru prima dată de Friedrich Engels.

A fost definită în diverse moduri, punctele comune fiind acelea referitoare la ansamblul transformarilor din domeniile: industrial, agricol şi demografic, care au determinat o evoluţie fără precedent a lumii moderne, prin intermediul transformărilor din cadrul capitalismului, tehnicii, producţiei şi comunicaţiilor.

Din punct de vedere tehnic şi socio-economic, Revoluţia Industrială a condus la o creştere impresionantă a productivităţii, prin introducerea progresului tehnic, în primul rând în industrie şi, ulterior, în toate celelalte ramuri economice. Din punct de vedere politic, Revoluţia Industrială a însemnat centralizarea şi dezvoltarea statelor naţionale, iar din punct de vedere administrativ, a însemnat creşterea semnificativă a cheltuielilor impuse de întreţinerea aparatului de stat. Aceasta a determinat creşterea fiscalităţii şi a rolului finanţelor, în special a celor internaţionale.

Dezvoltarea ramurilor industriale s-a facut în toate statele începând cu industria textilă şi alimentară, care foloseau ca materii prime produsele agricole. Un rol important l-a avut dezvoltarea transporturilor în special a celor navale şi feroviare, deoarece au permis transportarea mai rapidă a unor cantităţi mai mari de mărfuri, determinând reducerea semnificativă a costurilor unitare de transport şi, prin aceasta, a costurilor unitare totale. Dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor a permis, prin favorizarea comunicării între oamenii de afaceri, creşterea acumulărilor de capital şi înfiinţarea unor societăţi comerciale, unele având parteneri din mai multe state. Prima societate comerciala din lume a fost Compania Olandeză a Indiilor Orientale, înfiinţată în anul 1602.

Loading...